Friedrich Nietzsche

Două propoziții reținute dintr-o lectură matinală — esența autodisciplinei nietzscheene în ediția engleză: a rămâne nepregătit pentru a putea răspunde lumii.

Autobiografia ca diagnostic. Nietzsche își scrie propria figură ca pe un destin care se cunoaște, fără falsă modestie și fără consolare. Cea mai pură igienă a spiritului din întreaga sa operă.

Poemul filosofic al lui Nietzsche — o carte scrisă pentru toți și pentru nimeni. Zarathustra coboară din munți să predice Supraomul, eterna reîntoarcere și moartea lui Dumnezeu, într-o limbă care e mai aproape de profeție decât de sistem.

Cartea de tinerețe — încă wagneriană, încă schopenhaueriană — în care Nietzsche descoperă că existența nu e justificată decât ca fenomen estetic. Apolinic și dionisiac, prima sa mare polaritate.

Pamfletul ultim al lui Nietzsche împotriva creștinismului — o execuție rece, lucidă, fără ură teatrală: religia milei privită ca anestezic al voinței și ca instinct de decadență.

Preludiu la o filosofie a viitorului. Aici Nietzsche își ascute uneltele: critica metafizicii, voința de putere, masca, abisul care privește înapoi. Una dintre cele mai limpezi cărți ale sale.

O carte-șantier. Fragmente postume strânse într-o construcție care nu vrea să fie sistem — și tocmai de aceea reușește să fie diagnostic.

Note de filolog tânăr despre antichitate, concurență, geniu și educație — exerciții de gândire în care se citește deja silueta filosofului care va veni.

O ruptură mascată într-o critică muzicală: Nietzsche își dezice idolul ca să poată afirma o estetică a sănătății, a forței și a vieții ascendente.

Cartea în care moartea lui Dumnezeu e rostită pentru prima dată — și unde Nietzsche descoperă că gândirea cea mai gravă cere o veselie aproape muzicală.

Cartea în care Nietzsche se desparte de metafizică și de toate consolările moștenite — și începe să gândească ca un spirit liber, suspicios, vesel și necruțător.

Ultimul Nietzsche, lucid și incandescent — o autoportretizare filosofică în care diagnosticul devine destin asumat, iar amor fati se citește ca igienă a spiritului.