— arhiva de citate
Fragmente ridicate din carte și așezate în ordinea apariției lor — sediment de gândire, nu colecție.
45 fragmente · marginalia indică pagina
- 001
Viața merită să fie trăită spune arta, cea mai frumoasă seducătoare; viața este demnă de a fi cunoscută, ne spune știința.
p. 41 - 002
…cu cât un grec [antic] este mai mare și mai grandios, cu atât mai clar iese la iveală din el flacăra ambiției, care îi mistuie le toți ceilalți, care aleargă pe același drum cu ei.
p. 82 - 003
Fiecare mare grec a dat mai departe făclia concurenței; din fiecare mare virtute se aprinde o nouă mărime.
p. 83 - 004
De ce nu trebuie să fie nimeni cel mai bun? Pentru că cu aceasta s-ar slei concurența și fundamentul etern de viață al statelor grecești ar fi pus în pericol.
p. 86 - 005
…se înlătură individul dominant, pentru ca din nou, să crească concurența forțelor: aceasta constituie un astfel de gândire care este dușmănos “exclusivității geniului” luat în sens modern, dar presupune că, într-o ordine naturală a lucrurilor, există, întotdeauna, mai multe genii, care se stimulează unele pe altele. Acesta este miezul reprezentării grecești cu privire la concurență: ea detestă absolutismul, îi este frică de pericolele sale și ca mijloc de apărare contra geniului ea pretinde un alt geniu.
p. 86 - 006
…pentru cei antici, scopul educației abonare este bunăstarea întregului, a societății statale. De exemplu, fiecare atenian trebuia să-și dezvolte, în concurență, propriul eu atât de mult, încât să poată fi cel mai de folos Atenei și să-i aducă cele mai puține prejudicii.
p. 87 - 007
La un artist, omul modern nu are frică mai mare de nimic altceva decât de impulsul spre luptă, în timp ce grecul îl cunoaște numai în lupta personală.
p. 89 - 008
…după exemplul lui Miltisdes, prin fapta hybrid-ului, ca dovadă că fără invidie, egoism și ambiția concurenței, statul grec, la fel ca și omul grec, degenerează. El devine rău și barbar, dornic de răzbunare și nelegiuit, pe scurt el devine “prehomeric” — și atunci are nevoie de o spaimă puternică pentru a fi dus la prăbușire și la zdrobire.
p. 93 - 009
Scoica este pe dinăuntru strâmbă, pe dinafară aspră: omului îi trezește interes abia atunci când suflă în ea și aceasta începe să șuiere. În aparență in instrument de suflat urât, dar dacă suflăm în el…
maximă indiană pe care Nietzsche a găsit-o într-o antologie bilingvă sanscrito-germană, Indische Sprüche (Maxime indiene) în ediția lui O. Bohtlingk, vol I, p, 335 p. 95 - 010
Omul își alege profesia atunci când el încă nu este capabil de alegere; nu cunoaște diferitele meserii, nu se cunoaște nici pe sine; apoi își consumă anii cei mai activi în această profesie, își îndreaptă întreaga gândire asupra acesteia, dobândește experiență; dar pe când să ajungă la înălțimea înțelegerii este, de obicei, prea târziu pentru a se apuca de ceva nou, căci, aproape întotdeauna, ceea ce însoțește înțelepciunea pe acest pământ este o epuizare finală și mușchi fleșcăiți. Sarcina este, de cele mai multe ori, să îmbunătățim, chiar să îndreptăm, ceea ce din capul locului a fost greșit; mulți vor descoperi că partea ce urmează a vieții arată o asemenea intenționalitate ce a provenit dintr-o dezarmonie primară: a trăi este greu. Însă, la sfârșitul vieții suntem obișnuiți — atunci deja putem — a greși în privința vieții noastre, îi putem lăuda prostiile: bene navigavi cum naufragium feci, ba mai mult, putem chiar intona un imn de laudă la adresa providenței.
p. 96,97 - 011
Religiile mai riguroase pretind ca omul să-și considere întreaga activitate numai ca un instrument al unui plan metafizic: așa, atunci, alegerea nereușită a carierei sale se lasă socotită ca un examen al individului. Religiile au în fața ochilor lor mântuirea individului: este totuna dacă respectivul este negustor sau savant, sclav sau om liber, dacă scopul său de viață nu rezidă în meseria sa; pornind de aici i alegere rea nu constituie o mare nenorocire.
p. 97,98 - 012
Cum omul se raportează cu scepticism și melancolie la profesia sa de viață, la fel trebuie să privim cea mai înaltă profesie de viață a unui popor: pentru a înțelege ce este viață.
p. 99 - 013
O privire a noastră cu totul precisă, aruncată înapoi, conduce la recunoașterea faptului că suntem o multiplicare a multor lucruri trecute: cum am putea fi atunci niște scopuri ultime?
p. 108 - 014
Este treaba bărbatului liber să trăiască pentru sine și nu pentru alții.
p. 109 - 015
Există multe lucruri cu care omul s-a obișnuit într-atât încât le consideră drept oportune; căci obișnuința îndulcește totul iar oamenii, de cele mai multe ori, măsoară adevărul lucrurilor după plăcere.
p. 116 - 016
”Sarcina oricărei educații este aceea de a transforma o acțiune conștientă într-una mai mult sau mai puțin inconștientă; într-un asemenea înțeles istoria omenirii constituie educația sa.”
p. 118 - 017
”Eu prefer să scriu ceva care merită să fie citit întocmai cum filologii își citesc scriitorii, încolăcindu-se în jurul unui autor. Și în general — chiar și cea mai mică creație este mai presus decât a vorbi despre creație.”
p. 134 - 018
”Transmiterea mișcării înseamnă moștenire…”
p. 149 - 019
”Prin muncă harnică nu se poate obține cu forța prea mult, dacă mintea este obtuză. Acei filologi care se năpustesc asupra lui Homer cred că îl pot constrânge. Antichitatea vorbește cu noi, când are ea chef, nu noi.”
p. 149 - 020
”Cel mai fericit destin care poate fi oferit geniului este scutirea de orice activitate și timpul liber;”
p. 159 - 021
”Nu există un drum de viață fericit al geniului, el stă în opoziție și luptă contra epocii sale.”
p. 159 - 022
Cu cât mai mult spirit cu atât mai multă suferință (așa cum o dovedesc grecii) - aceasta este măsura conform căreia trebuie să judecăm. Deci: cu cât mai multă prostie cu atât mai multă tihnă. În cultură, filistinul este creatura cea mai mulțumită de sine din câte au existat vreodată sub soare, pesemne că este un prost de-a binelea.
p. 161 - 023
Statul atenienilor a fost făcut nemuritor de simțul strălucitor pentru ordine și organizare!
p. 162 - 024
Odihna spartanilor se află în sărbători, vânători și războaie; viața lor de toate zilele era prea aspră.
p. 162 - 025
În cultul religios se păstrează o treaptă mai timpurie a culturii, în el se află ceva care ‘supraviețuiește’.
p. 165 - 026
O limbă învingătoare nu este altceva decât semnul frecvent (nu o dată în conformitate cu regula) al unei biruințe încununate cu succes.
p. 165 - 027
Locuind în munți, călătorind mult, schimbând locul cu repeziciune, deja prin aceasta ne putem identifica cu zeii greci.
p. 166 - 028
Aceluia pe care nu îl iubim îi dorim să fie mai rău și, apoi, ne bucurăm.
p. 166 - 029
Dacă nenorocirea îl ajungea pe cineva, atunci se spunea: ‘aha! și el era prea orgolios’.
p. 167 - 030
Pentru un astfel de politeism ca acel al grecilor se cere mult spirit; desigur, ne purtăm mai economicos cu spiritul dacă avem un singur Dumnezeu.
p. 168 - 031
Omul însuși devine arena unde se înfruntă spiritele bune și rele.
p. 173 - 032
Cine nu înțelege cât de brutală și lipsită de sens este istoria, acela nu va înțelege nici imboldul de a o face rațională.
p. 175 - 033
Despre un lucru ar trebui să știm mai mult decât putem să creăm. Pe lângă aceasta, pentru a cunoaște ceva cu adevărat, există un singur instrument, să încercăm să-l facem. Să încercăm să trăim după modelul antichității — imediat ne găsim cu o sută de mile mai aproape de antici decât de toate savanteriile.
p. 185 - 034
Cel mai dăunător lucru din lume este încurajarea unei științe în defavoarea oamenilor.
p. 189 - 035
Să nu-i folosim pe oameni drept lucruri!
p. 189 - 036
Poate odată femeile vor fi acelea care se vor ocupa de științe: bărbații trebuie să creeze spiritual: state, legi, Creații de artă ș.c.l.
p. 190 - 037
Sarcina viitorului este o uniune a unui mare centru al oamenilor pentru a da naștere unor oameni mai buni.
p. 192 - 038
Pentru genii nu există providență: așa ceva există numai pentru omul obișnuit, de masă, și nevoile lui: ei găsesc în ea împăcarea, mai târziu, justificarea lor.
p. 193 - 039
Importanța studiile de până acum asupra antichității este neclară și mincinoasă.
p. 194 - 040
Nu credem în semne și minuni, de aceasta are nevoie doar providența. Nu există nici rugăciune, nici asceză, nici viziune. Dacă religia este constituită din toate acestea, atunci, pentru mine nu există, mai mult, religie.
p. 195 - 041
…nu este voie să-i stăpânești pe oameni din nou cu reprezentări religioase.
p. 196 - 042
Groaza de lumea de dincolo și, apoi, în general, frica religioasă față de pedepsele divine i-au făcut, pe oameni, cu greu, mai buni.
p. 196 - 043
A-i educa pe educatori! Dar, cei dintâi trebuie să se educe pe sine înșiși! Și eu scriu pentru aceștia.
p. 197 - 044
Cu cât un stat este mai amenajat, cu atât mai istovită este omenirea. Sarcina mea este să-l fac incomod pe individ.
p. 198 - 045
Există pesimiști leneși, resemnați — nu vreau să aparțin acestora!
p. 199