Nașterea tragediei

…arta este îndatorirea supremă și activitatea cu adevărat metafizică a acestei vieți;

Omul nu mai este artist, s-a prefăcut în operă de artă.

În ditirambul dionisiac, omul atinge cea mai mare exaltare a tuturor însușirilor sale simbolice, ceva ce nu a fost resimțit vreodată cere imperios să se exteriorizeze; vălul Mayei cere să fie nimicit, omul dorește să se simtă una cu specia lui, ba chiar cu toată natura.

Numai în măsura în care geniul se contopește în actul creației artistice cu acel artist primordial al lumii, el știe ceva despre esența veșnică a artei; căci în acea stare el este, în chip miraculos, asemănătoare acelei tulburătoare creaturi din poveste care e în stare să-și întoarcă ochii și să se privească pe sine; acum, el este totodată subiect și obiect, totodată poet, actor și spectator.

Cunoașterea ucide acțiunea; pentru a trece la fapte trebuie să fii învăluit în iluzii.

…în ce fel am putea constrânge natura să-și divulge secretele dacă nu prin a i ne împotrivi biruitor, adică prin nenatural?

Tăișul înțelepciunii se întoarce împotriva celui înțelept, înțelepciunea este o crimă împotriva naturii.

…fiecărui mit îi este dat să se strecoare încet în strâmtoarea unei realități așa- zis istorice și să fie tratat după exigențe istorice, ca fapt irepetabil, se vreo epocă ulterioară;

La început erau toate învălmășite. Apoi a venit rațiunea și a introdus ordinea.

Un pesimism practic ar putea genera el însuși o cumplită etică a genocidului din milă, care, de altfel, există și a existat pretutindeni în lume unde arta n-a apărut în vrei formă oarecare, îndeosebi a religiei și a științei, ca remediu și ca apărare de acel suflu pestilențial.

Fiți ca mine! Eterna mamă care, în necontenită succesiune a aparențelor, făurește fără răgaz, impune mereu existența firii și se bucură veșnic de diversitatea aparențelor! Arta dionisiacă vrea să ne convingă de bucuria existențială eternă; numai că trebuie sa căutăm această plăcere nu în fenomene, ci în spatele fenomenelor.

Se petrece un fenomen veșnic: voința lacomă găsește mereu un mijloc să-și lege de viață făpturile, să le silească de a trăi mai departe, cu ajutorul unei iluzii întinse peste lucruri.

…avem o cultură preponderent socratică dau artistică sau tragică; ori, dacă ne îngăduim exemplificări istorice, există o cultură alexandrină, fie una elenă, fie una budistă.

Să luăm seama: cultura alexandrină are nevoie de o clasă a sclavilor ca să poată exista multă vreme;

…muzica este ideea intrinsecă a lumii, drama doar reflexul acestei idei, o umbră separată acesteia.

Eu cred însă că, după un examen sever, fiecare dintre noi va constata că este atât de corodat de spiritul critic-istoric al culturii noastre încât străvechea realitate a mitului i se va părea plauzibilă numai prin intermediul științei și al abstracției. Fără mit, orice cultură își pierde vitalitatea sănătoasă și creatoare. Numai un orizont împrejmuit de mituri creează unitatea unui curent de cultură.

Toate nădejdile se îndreaptă nostalgic către un punct ce se arată în depărtare; sub spasmele convulsive ale vieții culturale și ale poftei de cultură, știm că zace o străveche și minunată putere lăuntrică [mitul], strălucind de sănătate care, e drept, nu izbucnește decât în clipe supreme și apoi se scufundă în visul unei viitoare treziri.

…existența și lumea nu par justificate decât ca fenomen estetic;