Lucian Andrei Filip

Nietzsche

Cazul Wagner

1888

Friedrich Nietzsche

Cazul Wagner

O ruptură mascată într-o critică muzicală: Nietzsche își dezice idolul ca să poată afirma o estetică a sănătății, a forței și a vieții ascendente.

lectură încheiată
25.07.2022
citate în arhivă
21

— arhiva de citate

Fragmente ridicate din carte și așezate în ordinea apariției lor — sediment de gândire, nu colecție.

21 fragmente · marginalia indică pagina

  1. Cred că, de cele mai multe ori, artiștii nu știu la ce anume se pricep cel mai bine: sunt prea orgolioși ca să-și de-a seama de asta.
    p. 9
  2. …îi lipsește singurătatea, izolarea deplină: la perfecțiune se ajunge fără martori
    p. 16
  3. Orice artă, orice filozofie trebuie considerate ca un reazim al vieții în ascensiunea sau în decăderea ei; ele implică întotdeauna suferințe și suferinzi.
    p. 24
  4. Profeția castității este o prostie, o provocare contra naturii.
    p. 32
  5. Ori de câte ori ne îndoim de dreptul nostru la realizarea menirii noastre, ori de câte ori începem să căutăm un subterfugiu care ne-ar mai ușura povara, ne îmbolnăvit. Ne refugiem în boală. Ce soluție bizară și deopotrivă îngrozitoare! Ce scump trebuie să plătim fuga de greutatea, de duritatea îndeplinirii adevăratei noastre misiuni! Iar dacă vrem să ne însănătoșim, ei bine, n-avem de ales: trebuie să ne încovoiem sub o povară mai greș decât cea purtată mai înainte.
    p. 36
  6. …inevitabilul, considerat de la o oarecare înălțime și din punctul de vedere al unei Economii superioare este folositor în sine și trebuie nu doar să-l suportăm, ci și să-l iubim… Amor fati.
    p. 37
  7. …filozofului nu-i plac moraliștii… și nici vorbele mari… Care e prima și ultima exigență a unui filozof față de el însuși? Aceea de a-și învinge epoca și de a se situa ‘în afara timpului’. Cu ce anume va avea el de dat cea mai crâncenă bătălie? Cu acel care-l face să fie un fiu al vremurilor sale.
    p. 47,48
  8. Filozoful trebuie să reprezinte conștiința vinovată, malefică, a timpului său; iată de ce e obligat să-și cunoască temeinic epoca
    p. 49
  9. Să stai nemișcat timp de cinci ore, iată prima etapă pe drumul spre sfințenie!
    p. 52
  10. …pentru filozofi orice orizont nu este decât o simplă absență a înțelegerii, o limitare, un mod de a închide porțile în punctul unde lumea lor de-abia începe — pericolul lor, idealul lor, aspirația lor…
    p. 64
  11. …lucrul de care ar fi normal să te temi este, dimpotrivă, ceea ce te atrage.
    p. 69
  12. Să consideri dăunător ceea ce este dăunător și să ai tăria de a-ți interzice ce îți dăunează este un semn de tinerețe, de forță vitală. Un om epuizat se simte atras de ceea ce îl epuizează și mai mult: vegetarianul de legumă.
    p. 70
  13. Ești actor atunci când ai asupra celorlalți oameni un avantaj: spre deosebire de ei, tu ți-ai dat seama că ceea ce trebuie să dea impresia de adevăr nu trebuie neapărat să fie adevărat.
    p. 86
  14. Un instinct slăbește atunci când se raționalizează, căci însăși raționalizarea îl slăbește.
    p. 104
  15. …teatrul nu este decât o manifestare situată sub nivelul artei, ceva secundar, ceva ce s-a trivializat în timp încercând să se adapteze gustului maselor…
    p. 107
  16. …să fii opusul cuiva nu e suficient pentru a crea muzică indispensabilă, ci doar prea multă muzică! Când nu ești bogat trebuie să ai mândria sărăciei tale!
    p. 115
  17. Fiecare epocă găsește, pe potriva forței ei, un etalon în funcție de care își stabilește virtuțile permise și virtuțile interzise.
    p. 119
  18. Morala stăpânilor (‘romană’, ‘păgână’, ‘clasică’, ‘renascentistă’) este simbolul unor organisme cu o constituție perfectă, simbolul vieții ascendente, al voinței de putere ca principiu vital.
    p. 120
  19. Creștinul vrea să se debaraseze de el însuși. Eul este întotdeauna detestabil. Dimpotrivă, morala nobilă, morala stăpânilor își are rădăcina într-o triumfătoare afirmare a sinelui, este o afirmare a vieții prin ea însăși, o glorificarea a vieții prin ea însăși; și ea are nevoie de simboluri și de practici înălțătoare, ‘dar numai dintr-un preaplin al inimii’. Toată frumusețea artei, toată arta cu adevărat mare constituie o emanație a acestei morale: esența lor comună este recunoștința.
    p. 122
  20. Trebuie să punem pasiune în lucrurile în care nimeni nu mai pune astăzi…
    p. 123
  21. Noi toți, însă, fără să știm, fără să vrem, purtăm în trupul nostru valori, cuvinte, formule, morale de origini opuse, suntem, fiziologic vorbind, plini de contradicții… Cu ce ar trebui să înceapă diagnosticarea sufletului modern? Cu o incizie fermă în această aglomerare de instincte contradictorii, cu extirparea valorilor opuse, cu o vivisecție operată pe unul dintre cele mai instructive cazuri.
    p. 123,124