Dincolo de bine și de rău

…cea mai gravă, mai durabilă și mai primejdioasă dintre toate greșelile de până acum a fost eroarea unui dogmatic, anume inventarea spiritului pur și a Binelui în sine de către Platon.

Așa cum actul nașterii nu influențează defel cursul global al eredității, nici ‘conștiința’ nu este contrară instinctului în vreun sens decisiv — cea mai mare parte din gândirea conștientă a unui filozof este orientată în secret și forțată de instincte să intre pe anumite canale.

Am ajuns treptat să înțeleg ce-a fost fiecare mare filozofie de până acum: o mărturisire de credință din partea autorului și un fel de autobiografie involuntară, consemnată pe nesimțite; pe scurt, mi-am dat seama că intențiile morale (sau imorale) din fiecare filozofie constituie sămânța din care a crescut întotdeauna întreaga plantă.

A trăi — nu înseamnă asta a voi să fii tocmai cu totul altceva decât această natură? Nu înseamnă oare să evaluezi, să preferi, să fii nedrept, să fii limitat, să vrei să fii diferit?

De acum trebuie să existe vreo cinci sau șase minți în care să răsară ideea că și fizica este doar o interpretare și o adaptare a lumii (în funcție de noi înșine! dacă o pot spune) și nu o explicație a ei. Dar în măsura în care fizica se bazează pe credința în simțuri, ea pare a fi mai mult și va continua să apară astfel, respectiv o explicație, mult timp de-aici încolo.

…un gând vine atunci când vrea ‘el’, și nu când vreau ‘eu’. Prin urmare, este o falsificare a faptelor dacă spun că subiectul ‘eu’ este condiția predicatului ‘gândesc’.

…corpul nostru este doar o societate clădită din multe suflete. L’effect c’est moi: ce se întâmplă aici e ceea ce se întâmplă în orice comunitate fericită și bine alcătuită: clasa conducătoare se identifică întotdeauna cu succesele comunității.

‘Voința neliberă’ nu este altceva decât mitologie; în viața reală e doar o chestiune de voințe puternice și slabe.

Minunile nu încetează niciodată pentru aceia care-și lasă ochii să se minuneze mereu.

…până acum nu s-a demonstrat despre nici un filozof că ar avea dreptate.

Virtuțile unui om inferior ar putea indica vicii și slăbiciuni la un filozof.

Cărțile pentru marele public miros întotdeauna urât: duhoarea oamenilor inferiori nu le părăsește niciodată.

Tinerețea este, intrinsec, falsificatoare și înșelătoare.

Nu contează pe ce poziție filozofică vă situați în prezent: oricum ați lua-o, falsitatea lumii în care credem că trăim este lucrul cel mai sigur și mai solid spre care ne putem îndrepta privirea.

lumea aparențelor

adevărurile

adevărat

Ceva poate fi adevărat chiar dacă este dăunător și primejdios în cel mai înalt grad.

Tot ce este profund adoră măștile; lucrurile cele mai profunde merg până într- acolo încât să urască imaginile și asemănările.

Orice spirit profund are nevoie de o mască: mai mult, în jurul fiecărui spirit profund crește neîncetat o mască, mulțumită permanentei falsei (ceea ce înseamnă superficial) interpretare a fiecărui cuvânt, a fiecărui pas, a fiecărui semn de viață pe care-l arată.

Trebuie să ne punem la încercare pentru a vedea dacă suntem sortiți pentru independență și poruncire, iar asta trebuie s-o facem la momentul potrivit. Nu trebuie să ne ocolim încercările, chiar dacă pot fi cel mai primejdios joc din câte putem practica și, la o ultimă analiză, nu pot fi privite de alt judecător în afară de noi înșine. Să nu fii agățat iremediabil de o persoană, nici măcar de cineva pe care-l iubește enorm — fiecare individ este o închisoare și o fundătură.

Trebuie să știm să ne păstrăm: cea mai mare probă de independență.

Judecata mea este judecata mea: alți oameni nu au drept evident la ea

În cele din urmă, trebuie să faceți totul singuri dacă vreți să cunoașteți totul, ceea ce înseamnă că aveți enorm de multă treabă! — însă o curiozitate ca a mea rămâne cel mai plăcut viciu dintre toate; — a, pardon! Voiam să spun: dragostea de adevăr își găsește răsplata în cer și chiar și pe pământ.

De la început, credința creștină a însemnat un sacrificiu: sacrificarea întregii libertăți, a întregii mândrii, a întregii încrederi în sine a spiritului; ea reprezintă în același timp înrobire și autoderiziune, automutilare.

E atât de elegant, atât de distins să ai proprii tăi antipozi!

Adevărații profesori iau lucrurile în serios doar în raport cu elevii lor — chiar și pe ei înșiși.

Dacă un individ își leagă inima și o face prizonieră, îi poate da spiritului său o libertate considerabilă…

De câte ori ajungi la o hotărâre, nu asculta nici cele mI bune obiecții: acesta este semnul unui caracter puternic. Ceea ce înseamnă: o dorință ocazională de prostie.

Când suntem treji facem același lucru ca atunci când visăm: mai întâi îi inventăm și-i creăm pe oamenii cu care avem de-a face — și apoi uităm asta imediat.

Cel care se luptă cu monștrii ar trebui să fie atent să nu devină el însuși unul. Iar atunci când privești mult timp într-un abis, abisul privește, la rândul lui, în străfundurile tale.

Nebunia este rară la individ — dar în cazul grupurilor, partidelor, popoarelor și generațiilor constituie regula.

Gândul sinuciderii este un mijloc puternic de alinare: ne ajută să trecem prin multe într-o noapte proastă.

Cele mai puternice instincte ale noastre, tiranii din noi, ne subjugă nu doar rațiunea, ci și conștiința.

Nu-ți mai iubești cunoașterea destul, de îndată ce ai împărtășit-o.

‘<<Aproapele>> nostru nu e vecinul de alături, ci vecinul acestuia’ — asta cred toate popoarele.

În cele din urmă ne iubim dorințele și nu lucrul dorit.

Nu sunt supărat pentru că m-ai mințit, sunt supărat pentru că nu te mai cred.

‘Nu-mi place de el.’ —De ce? — ‘Nu sunt la nivelul lui.’ — A dat vreodată cineva un asemenea răspuns?

natura

…instinctul englezesc a dat o lovitură de geniu stabilind că duminica trebuie petrecută monoton cu un te Deum, astfel încât poporul englez să tânjească inconștient după zilele de muncă din timpul săptămânii.

…rațiunea este doar un instrument…

Pe cât de puțin înregistrează cititorul contemporan din toate cuvintele individuale (sau mai ales silabele) de pe o pagină (el ‘prinde’ poate cinci din din douăzeci de cuvinte și ‘ghicește’ ce ar putea însemna acești cinci termeni arbitrari) — tot atât de puțin vedem dintr-un copac, în ceea ce privește frunzele, ramurile, culorile și forma. În loc de asta ni se pare mult mai ușor să ne imaginăm un copac aproximativ. Chiar și în toiul celor mai strane experiențe procedăm la fel: inventăm cea mai mare parte a experienței și cu greu putem fi determinați să nu ne privim drept ‘inventatorul’ vreunui proces. — Toate acestea duc la concluzia următoare: oamenii au o vocație artistică mult mai mare decât își închipuie. — În mijlocul unei conversații animate, văd adesea cum fața interlocutorului îi exprimă gândurile (ori gânduri pe care eu i le atribui eu) cu un grad de claritate și detaliu care depășește cu mult capacitatea mea vizuală: — o asemenea subtilitate a mișcării musculare și a expresiei oculare trebuie să provină din imaginația mea. După toate probabilitățile, persoana respectivă avea o cu totul altă expresie, sau chiar nici una.

Printre oamenii săritori și generoși descoperi adesea înșelătoria stângace care pregătește terenul înainte de a ajuta un individ: de exemplu, se comportă ca și cum respectivul ‘merita’ ajutor, cere neapărat ajutorul lui și se va dovedi profund recunoscător, devotat și slugarnic pentru orice ajutor ar primi de la ei — cu aceste fantezii, ei îi tratează pe cei nevoiași ca proprietatea lor, de vreme ce sunt săritori și generoși din dorința de a deține o proprietate. Veți vedea că sunt geloși dacă-i contraziceți când fac acte de caritate ori îi întreceți la asta. Involuntar, părinții îi transformă pe copii în ceva care să le semene și vorbesc despre ‘creșterea lor’. Nici o mamă nu se îndoiește în străfundul sufletului că, în acel copil, a dat naștere unei proprietăți; nici un tată nu-și pune sub semnul întrebării dreptul de a-l supune pe copil la propriile sale idei și evaluări.

Adevărații filozofi întind spre viitor o mână creatoare și tot ce este și a fost devine pentru ei un mijloc, un instrument, un ciocan. ‘Cunoașterea’ lor înseamnă creație, creația este o formă de legiferare, voința lor de adevăr este - de fapt - voință de putere.

Mi se pare tot mai limpede că filozoful, fiind cu necesitate o persoană a zilei de mâine și de poimâine, a fost și a trebuit să fie, în fiecare epocă, în contradicție cu prezentul său: inamicul său a fost întotdeauna idealul zilei curente.

Cel mai mare dintre toți este acela care poate fi cel mai solitar, mai ascuns, mai diferit, persoana de dincolo de bine și de rău, stăpânul virtuților sale, cel înzestrat cu o abundență de voință. Numai aceasta trebuie să fie numită măreție: capacitatea de a fi la fel de bine multiplu și întreg, larg și plin.

Este nevoie de munca pregătitoare a multor generații pentru ca un filozof să apară pe lume;

Învățăm să disprețuim când iubim și mai cu seamă când iubim cel mai mult.

‘Instinctul’ este cel mai inteligent tip de inteligență descoperit până acum.

…majoritatea copleșitoare a lucrurilor care interesează și atrag gusturile mai rafinate și selective, firile elevate, vor fi socotite de omul obișnuit drept cu totul ‘neinteresante’.

…adevărul este o femeie: nu trebuie vătămată.

Omul ‘ideilor moderne’, această maimuță mândră, este mult prea nemulțumit de sine: asta e clar. Suferă: iar vanitatea îi cere să nu facă altceva în afară de a compătimi…

Disciplina suferinței, a marii suferințe — nu știți că această disciplină a fost singura cauză pentru fiecare progres al omenirii de până acum?

…neghiobii și aparențele sunt întotdeauna împotriva noastră!

prost până la sfințenie

Nu e moralistul opusul unui puritan? Adică un gânditor care tratează moralitatea ca pe ceva discutabil, ce poate fi pus sub semnul întrebării, pe scurt ca o problemă? Oare moraliștii n-ar trebui să fie imorali?

Cel puternic ajunge să fie dominat de cel mai puternic decât el;

Vă rog să mă iertați pentru că, în cursul unei scurte și riscante șederi într-o regiune infectată, n-am scăpat nici eu cu totul de această maladie și, ca toți ceilalți, am început să mă îngrijorez de lucruri care nu aveau nici o legătură: primul semn al infecție politice.

Ceea ce vor în schimb [evreii], afirmând asta în unanimitate, este ca să fie absorbiți și asimilați în Europa; ei tânjesc după un loc în care să se poată așeza, unde să fie îngăduiți, respectați în sfârști, unde să poată pune capăt vieții nomade a ‘evreului rătăcitor’; iar acest impuls și această aspirație (care, ca atare, dezvăluie poate deja o diluare a instinctelor evreiești) ar trebui să fie remarcate și ascultate — caz în care ar putea fi practic și oportun să-i alungăm pe huliganii antisemiți din țară.

Există adevăruri pe care le cunosc cel mai bine mințile mediocre, deoarece se potrivesc cel mai bine minților mediocre;

Prăpastia dintre cunoașterea unui lucru și capacitatea de a-l realiza este poate chiar mai adâncă și mai greu de trecut decât se crede în general: oamenii care pot face lucruri mărețe, creatorii, ar putea avea nevoie să fie ignorați.

…viața este în esență un proces de deposedare, rănire, supunere a străinului și a celui mai slab, primare, duritate, impunere a propriei forme, încorporare sau, cel puțin, exploatare…

‘Exploatarea’ nu aparține unei societăți corupte sau imperfecte, primitive, ci esenței de a fi în viață ca funcție organică fundamentală. Este rezultatul unei voințe de putere autentice, care este chiar dorința de viață. Deși aceasta constituie o Inovație la nivelul teoriei, la nivelul realității este faptul primordial al întregii istorii. Să fim cinstiți cu noi înșine măcar asupra acestui punct.

Oamenii obișnuiți își atribuie numai valoarea pe care le-o dau stăpânii lor (adevăratul drept al stăpânilor este crearea valorilor).

O specie apare, un tip devine mai puternic în lunga luptă cu condițiile aproape constant nefavorabile. Similar, oamenii știu din experiența crescătorilor de animale că speciile cu diete supra-abundente și, în general, prea protejate vor dezvolta imediat o tendință de alterare a tipului și vor produce numeroase minuni și monstruozități (inclusiv vicii monstruoase).

Cuvintele sunt semne acustice pentru concepte; conceptele sunt semne pictoriale, mai mult sau mai puțin clare, pentru senzații care intervin împreună și frecvent, pentru grupuri se senzații. Folosirea acelorași cuvinte nu este suficientă pentru a face ca oamenii să se înțeleagă unul pe celălalt. Ei trebuie să utilizeze aceleași cuvinte și pentru același tip de experiențe interioare; până la urmă, oamenii au aceeași bază de experiență. Iată motivul pentru care oamenii dintr-o comunitate se vor înțelege mai bine între ei decât cu oamenii de aparțin altor grupuri, chiar dacă folosesc aceeași limbă. Sau, mai curând, atunci când indivizii au trăit împreună o lungă perioadă, în condiții similare (climă, sol, pericole, necesități, muncă), se va naște o comunitate care ‘se înțelege pe sine’.

Oamenii care sunt asemănători și simpli au avut întotdeauna un avantaj, în timp ce oamenii care sunt mai deosebiți, mai rafinați, mai rari și mai dificil de înțeles se vor însingura cu ușurință, expuși la accidente în singurătatea lor și reușind rar să se perpetueze.

Succesul a fost întotdeauna cel mai mare mincinos, iar însăși ‘opera’ este un succes. Marele om de stat, cuceritorul, descoperitorul, fiecare dintre aceștia este ascuns de propriile realizări până devine de nerecunoscut. ‘Opera’ artistului, a filozofului, este cea care îl inventează pe creatorul ei, pe cel considerat a fi creatorul. ‘Marii oameni’ cum sunt ei numiți, sunt fragmente minore de literatură proastă, inventați post-factum; în lumea valorilor istorice domnește falsul.

Chiar și cele mai mari iubiri — cât de predispuse sunt ele să distrugă, în loc să salveze!

Suferința profundă te înnobilează; ea separă.

Ceea ce separă cel mai mult doi oameni este diferența și gradul de curățenie. Tot comportamentul bun, utilitatea reciprocă și bunăvoința din lume nu vor ajuta: până la urmă, ceea ce contează este că ‘nu-și suportă mirosul unui altuia!’ Cel dotat un înalt instinct al curățeniei se regăsește în cea mai stranie și mai periculoasă solitudine, pentru că aceasta este sfințenia — cea mai înaltă spiritualizare a acestui instinct.

Ce ghinion! Aceeași poveste veche! Când termini să-ți construiești casa, constați brusc că ai învățat ceva de-a lungul procesului ce era absolut necesar să știi înainte de a începe construcția. Același, obositorul ‘prea târziu!’. Melancolia lucrurilor terminate…

‘Ce păcat! Cum? Merge înapoi’ — Da! Dar îl înțelegi greșit dacă te plângi despre asta. Merge cu spatele ca cineva care se pregătește pentru un mare salt înainte.

Probabil că sufăr de un fel de aversiune față de a crede ceva definit despre mine.

Atunci când lauzi lucruri cu care nu ești de acord (presupunând că acorzi laude, în general) demonstrezi subtilitate și autocontrol aristocratic: altfel, te-ai lăuda singur, ceea ce ofensează adesea bunul gust.

Ceea ce nu poate fi căutat, nu poate fi găsit și probabil nici nu poate fi pierdut.

Fiecare filozofie ascunde o alta: fiecare opinie este și o ascunzătoare, fiecare cuvânt este o mască.

Oricărui gânditor profund îi este frică să fie înțeles decât să fie neînțeles.

Deschide-ți poarta larg spre noi amici, Lasă-i pe-aceia de demult, cu amintiri cu tot!

Mi-s rude doar cei ce stăpânesc schimbarea.

Probabil că sufăr de un fel de aversiune față de a crede ceva definit despre mine.