Tu, pentru tine ești întotdeauna de ajuns.

Nimic nu-i mai măreț, ca lumea

Ce se află-adânc ascunsă-n mine.

Închide-ți pleoapele și-n sus îndreaptă-ți ochii,

Apoi așteaptă cu răbdare, când pregătit vei fi,

O lume infinită ți se va ivi.

Adânc ascuns în orișice ființă,

O lume plină de comori așteaptă,

Descoperită ca să fie,

De tine simple călător.

Dar tu preferi să fii pierdut printre mulțime,

Și pe la alții să îți cauți calea,

În loc să te așezi de unul singur,

În liniște să stai și să asculți,

Ce vrea să-ți spună lumea ta din tine.

Ce-ți trebuie mai mult de-atât?

De ce te amăgești crezând că e mai mult afară?

Nu poate fi nimic mai mult la oameni,

Pentru că mai întâi a fost ce este-n tine,

Și de acolo totul a pornit.

Degeaba tot încearcă alții,

Să-ți spună cum e-alcătuită lumea,

Ei nu vor ști mai bine niciodată,

Decât vei ști tu cel ce cauți.

Așa că uită-te adânc în tine,

Și caută ce-i mai presus.

Apoi, dacă și alții vrei să știe,

Ce mari comori în sine se ascund,

Citește-i și pe cei de dinaintea ta,

Și ei cuvintele-ți vor îndruma,

Că înlăuntru-i veșnicia ta,

Și prin cuvinte ei te-or învăța,

Cum tu să le transmiți și celorlalți,

Să caute, dar nu pe dinafară,

Ci în adâncul mare al ființei lor.

Tu, pentru tine ești întotdeauna de ajuns.