Lumea ca un teatru

Eu sunt aici, în spatele privirii,

Privesc eu lumea ca pe-un teatru.

În față, am o scenă,

Iar toți ce-mi intră în privire,

Sunt țepeni, nu se mișcă,

Ei își așteaptă timpul pentru rol.

Aud un sunet de-undeva,

Și știu, că e din spatele cortinei,

E un obiect, sau un actor,

Așteaptă ca să intre.

Se mai întâmplă alteori,

Să nu apară după sunet,

Nimic în fața scenei mele.

Ceva, în spate s-a schimbat,

Un rol a fost modificat.

Dar pentru mine, lumea nu-i mai mult,

Pentru c-atunci când ochii îi închid,

Rămân doar sunete, fără ecran,

Sunt liber, pot să zbor,

Și pot să fiu oriunde vreau,

Lipsit, de camera de cinema.

Apoi, și sunetele se opresc,

Mirosul, gustul, chiar și simțul pielii,

Abia atunci încep să fiu,

Sunt liber, doar exist!

Eu sunt în toate și în toți,

Sunt universul tot întreg,

El mă cuprinde, și-l cuprind,

Sunt una, sunt nimic.

Dar n-am ales această viață,

Ci viața m-a ales pe mine,

Să o observ, să o descriu,

Prin alții să se înțeleagă,

Natura chiar pe sine, să se vadă.

Cine sunt eu atunci, în astă lume?

Sunt doar un simplu privitor,

Ce nu dorește mai nimic,

Ci vrea pe sine să se vadă,

În ceilalți și în toate,

Căci tot ce este în afară,

Găsim mereu și înăuntru.

Natura, Universul, vor să se cunoască,

Iar noi ca și observatori,

Pe sine vrem să ne cunoaștem.

Eu pentru mine nu trăiesc,

Că e mai liber să fii mort,

Eu pentru tine am trăit,

Să vezi că pot să-ndur orice,

Și viața să o iau în piept,

Căci uneori mai curajos,

E să trăiești, și nu să mori.

Eliberează-te de simțuri,

Și meditează chiar acum,

Ca să-nțelegi ce este moarte,

Ea nu-i un rău, ci mare bine,

Eliberare-nseamnă ea.

Odată ce tu-ai înțeles,

Îți vei aduce-aminte permanent,

Cum mort a fost ca tu să fii,

Ce libertate, ce mărime,

Tu infinitul l-ai cuprins,

Chiar înainte să te naști,

Chiar după ce tu vei muri.

Acum tu știi doar o frântură,

E o frântură din frântură,

Este aproape mai nimic,

Din tot ce ești când nu mai ești.

Căci viața este doar o parte,

O mică parte din întreg,

Iar omul face parte doar din viață,

Și individul parte dintre oameni,

Din trilioane din ce-au fost,

Din cei ce sunt și ce vor fi.

Acum, gândește-te că tu ești unul,

Ești unul dintr-un infinit,

Atât vei fi în astă viață,

Și e-ndeajuns, mai mult nu-ți trebe,

Decât să te cunoști cât mai profund.

Eu voi trăi prin fiecare,

Pentru că noi, suntem doar una,

Și-aceasta este chiar natura,

Întregul, infinitul, tot universul necuprins.