Mama mamei care a plecat

Am fost văzut o mamă lângă fiică

Ce se ținea mai tare decât toți,

Atunci când trupul fetei ei se cobora

În groapă printre plânsete și jale,

Iar spiritul se ridica la cer

Cu bucurie și speranță-n ceilalți.

Bunica a fi luat asupra ei,

Și a fi dus până-n mormânt durerea

Ce-i frânse inima atunci când ea

Văzuse ce-i mai drag în suferință,

Copilul drag, scăpat din chinurile bolii

Se înălța acum deasupra tuturor.

Eliberat-a fost femeia,

Atunci când fata ei s-a dus

Lăsând în urma sa o altă fată,

Pe care s-o iubească mama mamei,

Dar oare pe mămica fetei,

Cine-ar putea s-o-nlocuiască?

Copii, pot mereu mai mulți ca unul,

Dar mama e mereu doar una,

E singura care ne poartă

În pântece, atât cât e nevoie,

Apoi ne poartă-n sine până-n moarte,

Ca s-o purtăm și noi mereu în suflet.