Lebăda și vulturul

Iubesc momentele ce le petrec cu tine,

Dar de cum pleci,

La libertate mă gândesc din nou.

Eu nu aș vrea ca să dispari,

Momente să nu mai petrecem,

Ci vreau să fii în viața mea,

Dar cum să fie, eu nu știu.

Aș vrea ca timpul să decidă

De suferința mea am grijă,

Dar cine are de a ta?

Ucigător e gândul

Ce îmi străpunge inima,

Atunci când tristă eu te știu…

Ce ne oprește din a fi departe

Dar împreună doar când vrem?

Noi suntem păsări amândoi,

Dar nu curcani, găini sau rațe,

Tu ești o lebădă strălucitoare

Și vrei să zbori spre înălțimi,

Eu vultur vreau să fiu

De sus lumea s-o văd,

Să mă cobor din înălțimi îmi place

Dar când eu simt că trebuie să zbor

Și nu când alții mă împing.

Zburăm frumos noi împreună,

Dar tu spre apă te îndrepți,

Și eu spre munte caut calea.

De ce nu poate exista

O lebădă cu-n vultur împreună?

Cât vom zbura spre înălțimi

Divini noi suntem împreună,

De timpul este mult prea lung

Cu-aripa mă lovești,

Și înapoi te mușc

În gheare te cuprind.

Oricât de mult noi ne-am lupta

De înșine noi vom fugi.

Cumva de crezi că nu gândesc

Ce-ai fost, ce ești și ce vei fi,

Mă tem că s-ar putea să te înșeli,

În inimă vei fi mereu,

Dar nici din minte nu lipsești!

Eu nu sunt orice fel de vultur

Că-mi place să mă și cobor

Să-nvăț găinile să zboare!

Mie îmi place să cunosc

Și-o rândunică ori o cioară.

Eu nu sunt pasăre de stol

Nici albatros ori pinguin,

Să mă retrag în cuibul meu îmi place,

Să zbor spre înălțimi și singur

Atunci când libertatea eu mi-o caut.

Să ții o lebădă în munți

O murdărești pe pene albe,

Din strălucire ea își pierde

De apa nu o va atinge!

Ș-un vultur, nu suportă apa

Decât un pește de el prinde,

În peșteri și pe stânci își face

El cuibul, și nu-n-apă!

O lebădă și-un vultur

Pe înălțimi se întâlnesc,

Acolo împreună ei petrec

Un timp divin pentru-amândoi!

De cuib nu fac ei amândoi

Ei nu pot ști că e posibil,

O lebădă și-un vultur împreună!

Afla-vor ei după un timp

Când e momentul să se-ntoarcă,

Spre apă ori spre stânca cea înaltă!

Și-apoi ei drumul vor găsi

Să se-ntâlnească în divin,

Căci ce a fost e o minune

La care se întorc cu drag.

Un vultur lebăda n-o uită

Lui inima îi bate

Când lebăda îl strigă.

El vrea să-i fie la nevoie

Dar vrea s-o vadă și pe apă,

Acolo unde ei îi place

Unde nu poate să se-așeze dânsul.

Căci de se-așează vulturul pe apă

El sigur moartea va găsi

Și nici pe lebădă n-o scapă,

De-i un pericol lângă ea.

Și-atunci preferă el să vadă

Cu inima în două,

Cum un gâscan, o rață sau un lebădoi

Îi protejează strălucirea lebedei iubite.

Dar pregătit e să ucidă

Și de departe el privește,

Ca nu cumva gâscanul să păteze

Pe lebăda ce o privește,

El e dispus să se înece

Luând cu el un lebădoi.

Ar vrea ca lebăda să știe

Că o privește de departe

Și-o va privi cum ea se scaldă

În apa lină curgătoare,

Și chiar pe lacuri de se-ndreaptă

Prin nori uitându-se de sus

Ca nu cumva să o rănească,

Pe lebăda ce-i stă în față.

Iar după ce știe că-i bine

Și-n aripă își bagă capul,

Când lebăda se culcă

El se întoarce sus pe stâncă

În peșteră, ca să adoarmă.