Dragă mamă credincioasă…

Încerci să vezi

Dacă mai sunt pe calea

Pe care tu o tot urmezi?

De ce mă tot verifici și mă cauți?

Eu știu că vrei creștin pios să fiu ca tine,

Dar încă n-ai aflat că eu de mult

Am părăsit această cale?

Eu singur mi-am ales un drum,

Pe care îl străbat neîncetat.

Din când în când,

Mai am și-un partener în cale,

Dar scurt să fie timpul cu un altul,

Căci drumul este doar al meu,

Și singur trebuie să îl descopăr.

Voi ați trăit viața voastră,

Lăsați copiii s-o trăiască pe a lor!

Cu dogmele de îi legăm

Ei nu vor crește, vor stagna,

Vor fi mereu niște copii,

Ce vor străbate calea voastră.

De ce vă place-n șir indian?

Nu e mai bine răsfirați?

Noi vrem să fim cu toții adunați,

Când mai degrabă-ar explora,

Un individ chiar pentru sine,

Apoi, noi uneori ne-am aduna,

Să-mpărtășim ce-am învățat,

Și astfel, toți am fi mai reușiți.

Voi vreți mereu ca dogma voastră,

Pe care mulți au predicat-o

Și voi de lege ați luat-o,

S-o dați și altora din urmă

În care sunteți ca-ntr-o turmă,

Cu capul aplecat și triști,

În loc ca viața s-o trăiți.

Așa cum știe fiecare,

Că-i bine, că e rău,

Ce mai contează?

Măcar îți faci niște principii,

Tu singur le impui,

Apoi, tot singur le urmezi.

Dar ale tale sunt!

Sunt chiar din sinea ta!

Ceva ce-n tine ai găsit,

Nu ai luat tu de la alții,

Cum vulgul tinde să o facă.

O, voi părinți, lăsați-vă copiii liberi!

Nu în purtare, ci-n gândire!

Căci în purtare e nevoie d-educare!

Dar când, ei vor să fie ei,

E timpul zborul să și-l ia,

Să-nceapă aventura!

Dar ce să spun eu către dragi părinți,

Să fiu cum sunt și să-i rănesc?

Sau cel mai bine să îi păcălesc?

Îi las să creadă că-s ca ei,

Așa ei nu vor suferi.

Cât despre mine, nu mă doare,

Ci-n astfel de momente-ncep

Să simt și eu chiar că trăiesc,

Pe-o cale diferită de a lor,

Una, în care viața mea să o trăiesc!

Până la urmă, noi fără de ei,

Viața, nu am fi gustat-o,

În moarte am fi fost și-acum.

Ei grijă au avut de noi

Și ce-i mai bun și-au dat din ei.

Mai bine îi lăsăm cum sunt,

Îi respectăm și îi iubim,

Atât să facem pentru ei!

Demult eu dogma-am părăsit,

Copil eram, și mă gândeam,

Ce aș putea oare să fac,

În cer cu toți o veșnicie?

Să cânt și să mă rog eu la comandă?

Dar dacă nu am chef de asta?

Sau dacă eu mă plictisesc?

Dar noi ne păcălim mereu,

Ori nici măcar nu mai gândim,

Să ne-ntrebăm fără vrăjeală:

Aș vrea eu oare ca să fiu,

Așa cum ceilalți își doresc?

Sau cel mai bine să gândim,

Noi pentru sine și atât.

Iar de la alții ce-au gândit,

Ne inspirăm, dar e a lor,

Și nu preluăm de-a mot à mot!