Devenire întru celălalt

Chiar îmi doresc ca uneori

Și ceilalți să mă înțeleagă,

Dar tocmai de-asta ei nu pot ca să mă vadă,

Că fiecare e cu universul său în sine.

Cum altfel ar putea ca ei să mă priceapă,

Când eu de fapt din vina lor mă-nchid față de lume?

Dar totuși, nu un rău mi s-a făcut,

Ci-un mare bine, oamenii mi l-au făcut,

Căci astfel o lume-ntreagă am găsit în mine.

Și zi de zi eu tot mai lesne înțeleg,

Că cel mai bine e să taci,

Să nu le spui la alții despre tine,

Ci mai degrabă despre lume,

O lume pricepută chiar de ei,

Ceea ce universurile noastre au comun.

Dar sinele, niciunul n-are să-l cunoască,

C-acela, este doar în sinea ta,

Doar tu poți să îl înțelegi,

E universul cel creat de tine.

Să ascultăm mai bine ce spun alții,

Căci astfel noi vedem în sinea lor.

Nimic nu scade pentru noi,

Ci universul crește tot mai mult,

Iar sinele devine tot mai mare.

Dar când asculți, la eu tu să renunți,

Căci eul uneori mai stă în cale,

În drumul către sinele măreț.

Nu să reprimi un eu ce ești acum,

Ci să devii tu celălalt atunci când îl asculți.