Devenire întru celălalt

Chiar îmi doresc ca uneori

Și ceilalți să mă înțeleagă,

Dar tocmai de-asta ei nu pot să vadă,

Că fiecare e cu universul său în sine.

Cum altfel, ar putea ei să priceapă,

Când eu de fapt

Din vina lor mă-nchid față de lume?

Dar totuși, nu un rău mi s-a făcut,

Ci-un mare bine, oamenii mi-au dat,

Căci astfel, o lume-ntreagă am găsit în mine

Și zi de zi eu tot mai lesne înțeleg,

Că cel mai bine e să taci,

Să nu le spui la alții despre tine,

Ci mai degrabă despre lume,

O lume pricepută chiar și de ei,

Acolo unde ne intersectăm.

Dar sinele,

Niciunul n-are să-l cunoască,

C-acela este doar în sinea ta,

Doar tu poți să îl înțelegi,

E universul cel creat de tine.

Să ascultăm mai bine ce spun alții,

Căci astfel noi vedem în sinea lor.

Nimic nu scade pentru noi,

Ci universul crește tot mai mult,

Iar sinele devine tot mai mare.

Dar când asculți, la eu tu să renunți,

Căci eul uneori mai stă în cale,

În drumul către sinele măreț.

Nu să reprimi un eu ce ești acum,

Ci să devii tu celălalt, atunci când îl asculți.