Lucian Andrei Filip
← caiet

Poezia 61 · 20 aprilie 2025

Dragă mamă,

Într-o pădure de cristal

M-am rătăcit printre copaci,

Lovit în ochi de strălucire

Am fost orbit de nemurire.

Privind în gol fără să văd

În gând, am început să caut,

Un spațiu sigur pentru suflet

Să îți arăt că nu sunt rău.

Mi-ai apărut direct în față

Ai zis că viața e-o povață,

Și mama nu e decât una

Un ghid, un felinar pe mare.

Copii, mi-ai spus că pot mulți,

Părinții sunt doar doi cu noi,

Ești mama care luminează,

Și mai e tata care corectează.

Închis-am ochii alergând,

Am început să văd prin tine,

O lume nouă minunată

Un Univers fără păcat.

Trezit din somnul meu ciudat

C-o voce lină și suavă,

Mi-ai spus că-i timpul de plecare

În lume să mă regăsesc.

Mă voi întoarce pe la tine

Atât în gând, cât și-n ogradă,

Căci doar o mamă am pe lume

Și te iubesc pân’ la sfârșit!