Dansul astrelor cerești

M-aștept să cad-un gând frumos în minte,

Și totuși nu apare mai nimic plăcut

Ci, mă încearcă fel de fel de sentimente

De regret, și-amărăciune.

Oricât de mult aș încerca

Să caut un motiv de bucurie,

Nimic nu se arată la zenit

Încep să cred că Soarele-a murit.

Mă las purtat de vânt pe-un deal,

Aștept ca Luna să apară

Cu o lumină fadă ce reflectă

Căldura Stelei ce-o aprinde.

Nu văd nimic, și cerul pare negru,

Trei astre trebuiau să fie

Dar firmamentul este gol

Se văd doar stele fade-n depărtare.

Mă-ntind cu mâinile sub cap,

Cu ochi-nchiși privesc în gol

Se-aprinde-o stea la orizont,

E Jupiter, ce strălucește tot mai mult!

Adorm vegheat de zeul cel mai mare,

Și nu mai sper să văd mai mult

În noaptea ce-mi părea că nu mai pleacă,

Dar sunt trezit de-o Lună plină de lumină.

Unde-o fi fost plecată ea,

De m-a lăsat singur în noapte?

Nu mai contează, acum i-aici,

Adorm încet sub glasul lunii.

Dispare totul de pe cer,

Și e doar Ra, ce-nghite ceilalți zei,

Atunci când sus pe cer răsare,

E doar lumină, și noaptea a plecat.

A fost o noapte și o dimineață,

Pământul, s-a rotit o dată,

Când vine seara, somnul greu apare,

Iar răsăritul zice: Hai la somn!

Caut în gânduri tot ce-i mai frumos,

Fie că dorm, fie că-s treaz de tot,

Apare mai mereu când nu m-aștept

Un sentiment plin de speranță.

Acum sunt trei, două sunt noaptea,

E Jupiter și Luna minunată,

Ce îmi aduc lumina seara pe fereastră,

Și ziua, Ra aruncă raze de speranță.