Singurătatea

De mult uitat-am cum sunt eu

Și cât de greu mă simt în preajma ta,

Atunci când vii fără să cer

Singurătate, lasă-mă să zbier!

Când nimeni nu mă mai aude

Îmi piere glasul și nu mai contez,

Rămân doar eu cu tine,

Singurătate, unde-i libertatea!?

Mă uit în stânga și în dreapta,

Să văd un suflet ca al meu,

Ce vrea s-accepte că exiști,

Singurătate, cheamă-mă că vin!

Nu sunt de tot plecat,

Ci stau ascuns într-o mulțime

De șoapte triste fericite,

Singurătatea, pare că dispare.

Întors la viața din întreg

Privesc cu sufletul deschis,

Nu mai sunt singur,

Singurătatea, nu mai este.

Ascult o notă ce m-apasă

Încet pe suflet și mă lasă

Să storc o lacrimă amară

Singurătate, iară-și vii?,

Apare-o altă vietate

Ce nu vorbește prin cuvinte,

Dar simte cum că mă înec

Singurătatea, este împărțită.

Când ochii umezi au rămas

Apare ea în fața mea,

O siluetă roșie plăpândă,

Singurătate, lasă-mă să plec!

Zâmbesc fără să fiu forțat,

Din unul, suntem trei acum,

O vietate, o siluetă și o realitate,

Singurătate, știu c-o să revii.