Freud și Jung

Mi-a venit mintea în corp

Și gândirea

A-nceput să curgă,

Neatent fiind,

M-am trezit citind din Jung.

Freud s-a supărat pe mine

Că-l lăsasem la o parte,

Cartea lui o începusem

Și striga de pe noptieră:

‘Crezi că vei găsi la Jung

Ce tu cauți să repari?’

Mă uitam eu la amândoi

Încercând să îmi răspund:

‘Dacă Freud are dreptate

Și ce caut nu-i afară?’

Fără să termin de spus

Jung începe să vorbească:

‘Nu sunt de acord în multe

Cu ce spune Freud la alții,

Dar acum tu să îl crezi

Căci ce cauți nu-i afară,

Nu te zbate să rezolvi

Ce în minte te frământă,

Ceilalți nu îți pot răspunde

La-ntrebările ce tu le cauți!’

Chiar în timp ce el vorbea,

Un cuvânt îmi apărea:

Breathe, cu-albastru scris pe mână

Și-un mesaj ce-mi spuse să respir.

Iarăși o-ntrebare se ivi:

‘Am uitat cum să respir?’

După asta încă una:

‘Să respiri, nu-i natural?’

Iar în timp ce eu gândeam

Îmi răspunse Jung din nou:

‘Și să mergi e natural,

Totuși, nu sunt mulți ce asta fac

Noi uităm de multe ori ce-i viața,

Și în gânduri ne-afundăm

Tu ești cel ce-și dă răspunsul,

Uneori cu-n ajutor de-afară.’

Freud acuma mă privea

Și din cap el aproba:

‘E ușor să îi ajuți pe alții

Dar mai greu e să te vezi,

Nu există vreo oglindă

Care să-ți arate totul.

Uneori îi vezi pe ceilalți

Cum se zbat și se frământă,

Dar pe tine nu te vezi

Fără să te-ajute alții.’

Greu mi-a fost

S-accept că-s slab

Și că singur eu nu pot.

Ajutorul mi-a venit,

Chiar când nu mă așteptam,

Uneori eu l-am primit

Alteori respins a fost.

Încă mi se zbate mintea

Și încearcă ea să fugă,

Nu încerc să o mai țin

Ci mă bucur cât rezistă.

De-o pleca, o las să plece

Se întoarce ea la mine

Mai puternică și maleabilă,

Gata să primească multe

Atât timp cât eu gândesc.