Dragă Dependență,

În lanțuri tu m-ai prins

Mai scurt ca altă dată

O dulce dependență

Care devii amară.

Acum, mai repede te-am prins

De coada groasă

Ce o porți,

Atunci când ieși în cale.

Un timp am așteptat

Să ieși din viața mea,

Gândindu-mă la tine

Murea, viața din mine.

În dreapta am făcut

Doi pași, să te privesc din spate,

Cum tu doar vrei din mine

Al tău să fiu pe viață.

Eu te primesc îndată

De-mi lași un loc și mie,

De viață să mă bucur

Și nu doar de o stare.

Când prea mult spațiu îmi ocupi,

Încep să tremur tot mai tare

Până când orișice vibrații,

Doboară mreaja până-n zare.

Te văd acum căci sunt mai mare,

Te-am acceptat și te-am iubit

Până când cercul meu cuprinde,

Învățătura ta, prin suferință.

Cu cât mă strici mai repede

Cu-atât eu te resping,

Până când libertatea

O regăsesc în mine.

Un haos tre’ să fie

Afară, nu-năuntru,

Disciplinat mai bine singur

Decât de ce-i afară.

Când rău ne facem singuri

Tu zici că nu-i așa,

Ne amăgești cu-n strop de dulce,

În rest, doar fiere ești.