Casa ce a devenit cămin

Să fie soarta ori norocul,

Cum de tu mi-ai ieșit în cale?

Eu sunt aici și datorită ție,

Unde-aș fi fost fără a mea soție?

N-am cum să știu, și nu contează.

Sunt un bărbat în toată firea,

Nu c-am voit eu ca să fiu,

Ci pentru că din spate-ntotdeauna,

A fost, cu dragoste să mă împingă,

O jumătate mult mai bună,

Iubirea mea, ce m-a făcut să înțeleg,

Că viața nu e despre mine,

Ci despre noi, și pentru noi ca să trăiesc.

Cine sunt eu de unul singur?

Eu, fără tine nu exist,

Sunt ca un brad într-o pădure,

Pierdut și șters între toți ceilalți,

Dar m-ai luat, și mi-ai pus globuri,

Și tu ești cea ce m-a împodobit,

Iar dintr-o casă, un cămin tu ai făcut.

Eu te iubesc, nu prin cuvinte,

Ci prin ce simt, și-i greu de scris,

Dar inima e doar a ta,

Și vrea acum să se exprime,

Prin tot ce eu am scris mai sus.