Poezia 72 · 3 iunie 2026
A renăscut o dragoste în mine
Eu nu am vrut să cuceresc
A ta ființă mai plăpândă,
Ci mi-am dorit să fiu doar eu
Când tu erai în preajma mea,
Și să-mi găsesc o jumătate care
Să completeze al meu suflet gol.
Dar nu știam cum să deschid,
O ușă care să-ți indice
Că înlăuntrul meu sunt bun,
Și să-ți arăt că pot și eu,
Să trec de suferință și de chin,
S-ajung să plâng în preajma ta.
Trecut-au anii de atunci,
Cu greu mi te-am lăsat în suflet,
O dragoste ce fuse sfâșiată
Dorea în sine să se-nchidă,
Și nu lăsa pe nimeni de afară
Să intre fără vreo durere.
Toți din jur crezut-am că sunt răi,
Până când tu cu-a ta iubire
M-ai vindecat de greu puroi,
Când inima a început să plângă,
Din piatră s-a făcut de ghiață
Și-apoi a fost o dimineață.
Văzut-am razele de soare,
Am început să sper din nou
Că viața-i dincolo de mine,
Și-o inimă nu e doar ghiață,
Atunci când e lovită de iubire
Așa că te-am iubit pe tine.
Un univers mi se arată,
Unde nu-s singur fără tine
Ci împreună, noi călătorim,
Căci lumea mea a renăscut
Din întuneric și din jale
Mi-ai arătat o altă cale.
