Lucian Andrei Filip
← caiet

Poezia 72 · 3 iunie 2026

A renăscut o dragoste în mine

Eu nu am vrut să cuceresc

A ta ființă mai plăpândă,

Ci mi-am dorit să fiu doar eu

Când tu erai în preajma mea,

Și să-mi găsesc o jumătate care

Să completeze al meu suflet gol.

Dar nu știam cum să deschid,

O ușă care să-ți indice

Că înlăuntrul meu sunt bun,

Și să-ți arăt că pot și eu,

Să trec de suferință și de chin,

S-ajung să plâng în preajma ta.

Trecut-au anii de atunci,

Cu greu mi te-am lăsat în suflet,

O dragoste ce fuse sfâșiată

Dorea în sine să se-nchidă,

Și nu lăsa pe nimeni de afară

Să intre fără vreo durere.

Toți din jur crezut-am că sunt răi,

Până când tu cu-a ta iubire

M-ai vindecat de greu puroi,

Când inima a început să plângă,

Din piatră s-a făcut de ghiață

Și-apoi a fost o dimineață.

Văzut-am razele de soare,

Am început să sper din nou

Că viața-i dincolo de mine,

Și-o inimă nu e doar ghiață,

Atunci când e lovită de iubire

Așa că te-am iubit pe tine.

Un univers mi se arată,

Unde nu-s singur fără tine

Ci împreună, noi călătorim,

Căci lumea mea a renăscut

Din întuneric și din jale

Mi-ai arătat o altă cale.