Lucian Andrei Filip

Liiceanu

În singurătatea minții mele

2025

Gabriel Liiceanu

În singurătatea minții mele

Jurnal filosofic — gândirea ca formă de singurătate asumată, ca politețe a discursului inteligibil întors către sine.

lectură încheiată
17.03.2026
citate în arhivă
72

— arhiva de citate

Fragmente ridicate din carte și așezate în ordinea apariției lor — sediment de gândire, nu colecție.

72 fragmente · marginalia indică pagina

  1. „Nu poți să te despărți de un lucru, așa cum nu-l poți iubi, decât dacă ai apucat să-l cunoști dinlăuntrul său.”
    p. 9
  2. „Filozofia nu era totuna cu gândirea.”
    p. 11
  3. „«Competența sensului», pe care o capeți prin frecventarea marilor gânditori, trebuie însoțită, atunci când începi să scrii, de politețea unui discurs inteligibil. Ceea ce-nseamnă: de întoarcere la limbajul natural.”
    p. 11
  4. „Adevărul e că gânditorii nu fac parte din rândul lumii. Dar trebuie să învețe să reintre în rândul ei rămânând gânditori.”
    p. 12
  5. „Orice ispravă, dacă este dificilă, pare în primă instanță să fie și bună.”
    p. 15
  6. „A gândi adânc nu înseamnă neapărat a vorbi complicat. Și, invers, o abilă manipulare a unui limbaj de aparat nu este încă semnul unei gândiri mari.”
    p. 15
  7. „Creierul e un organ menit în primul rând să rezolve acțiunile curente pe care le avem de făcut de-a lungul zilei într-o anumită ordine. El rezolvă în primă instanță raporturile noastre cu lucrurile care ne înconjoară. Produce gândire pragmatică.”
    p. 19
  8. „E mai comod să mergi pe un drum bătut decât să faci efortul de a-ți deschide tu unul. Prejudecata are avantajul că îți oferă o economie de gândire. Dacă totul ar fi trebuit gândit la nesfârșit pe cont propriu de fiecare dintre noi, omenirea ar fi bătut pasul pe loc. Am fi rămas în peșteră.”
    p. 20
  9. „Multe dintre premisele gândirii sunt banalități pe care ne e lene să le urnim din loc și să ajungem la rezultate și concluzii neașteptate. Geniul poate foarte bine să fie și capacitatea de a duce până la capăt o deducție.”
    p. 21
  10. „Un gânditor este un tip care stă de vorbă tot timpul cu el însuși.”
    p. 22
  11. „Bate-m-ar Dumnezeu, pot face abstracție de orice, în afară de mine însumi; nu pot să mă dau uitării nici măcar când dorm.”
    Kierkegaard
    p. 24
  12. „Ceea ce distruge a câștigat dintotdeauna înfruntarea cu ceea ce creează, construiește, înființează.”
    p. 30
  13. „Pentru ca răul să triumfe e nevoie doar ca oamenii buni să nu facă nimic.”
    Edmund Burke
    p. 31
  14. „Spre deosebire de bine, care se organizează greu și are nevoie de caractere, răul se organizează prin participarea la ticăloșii comune.”
    p. 32
  15. „Oamenii se împart în cei ce fac și cei care-i urăsc pe cei ce fac. Aceștia sunt frustrații. Frustrații nu lasă urmă. Mor și în urma lor nu rămâne nimic.
    p. 37
  16. „Eul ni se fisurează necontenit de-a lungul vieții și tocmai prin fisurile lui apar în noi personaje nebănuite vreodată. Personalitatea mea este sinteza eurilor mele presărate pe parcursul întregii vieți. Eul care se face din mers.”
    p. 44
  17. „Când aleg cum să fiu și cum să apar, nu doar reacționez la calitățile care se-ntâmplă să-mi fie date; ci e un act de alegere deliberată între diversele potențialități de conduită pe care mi le oferă lumea.”
    Hannah Arendt
    p. 45
  18. „Prostia este eroarea logică pe care ți-o asumi tenace ca fiind un adevăr; eroarea pe care ți-o asumi neobosit, „în prostie”. Așa se explică faptul că prostiile sunt universale.
    p. 49
  19. „Idealul comunist e râia fără de leac a minții noastre. Nimic nu e mai imbecilizant decât „pasiunea egalitară” care a generat și va genera la nesfârșit comunismul. De ce ar avea altul mai mult decât mine?”
    p. 50
  20. „Obligația oricărui intelectual umanist de a fi inteligent decurge din chiar calificarea lui. Pe scurt, societatea îi plătește pe intelectuali pentru a fi inteligenți. Cei mai mulți ne trag clapa și devin ideologi.”
    p. 52
  21. „Orice formă de inteligență promovează o formă de prostie specifică.”
    Robert Musil
    p. 56
  22. „Simptomele prostiei: a nu exista nici o zonă în viața ta în care să gândești cu mintea ta. A gândi totul în turmă. A putea fi manipulat.”
    p. 58
  23. „Mai mult ca oricând în lumea de azi e stringentă obligația morală de a fi inteligent.”
    p. 61
  24. „Mintea noastră, deși are o mulțime de funcții din naștere, nu o are pe aceea de a gândi corect. Aceasta e făcută, nu născută.”
    p. 63
  25. „Nici o certitudine privitoare la «dincolo» (transcendent) nu e cu putință, de vreme ce «dincolo» nu e mai mult decât un depozit al speranțelor noastre de nemurire.”
    p. 69
  26. „Dumnezeu e condiția de posibilitate a altruismului, a spiritului comunitar, a speranței, dreptății, milei, iubirii, căinței etc. Numai pentru că există un Dumnezeu în «dincoace», în lăuntrul meu, numai pentru că există un infinit pot să te percep ca seamăn și să te iubesc ca prieten.”
    p. 77
  27. „Când un om e «uman» nu e pentru că-l obligă «Dumnezeu din ceruri», ci pentru că-l obligă Dumnezeu din el.”
    p. 80
  28. „Niciodată omul n-a fost mai departe de Dumnezeu ca atunci când credea că îl adoră prin sângele vărsat în numele lui.”
    p. 81
  29. „Am coborât transcendentul în imanent. Spre deosebire de ceilalți credincioși, eu nu vreau să mă pun bine decât cu Dumnezeul din mine.”
    p. 91
  30. „Ideologiile laice au în comun cu ideologia religioasă gândirea de turmă. De aceea singura și adevărata mântuire e gândirea cu mintea ta.”
    p. 92
  31. „Se știe că singura civilizație din istoria lumii capabilă de căință a fost civilizația europeană. Pentru că nici o religie în afara creștinismului nu a avut în miezul eticii ei regretul și remușcarea.”
    Petru Crețía
    p. 109
  32. „Nimeni nu e chemat să plătească pentru ceea ce n-a făcut.”
    p. 109
  33. „Gândirea nu se ghidează după vremi, nu poate fi la modă sau demodată. Ea nu poate fi ghidată de altceva decât de criteriul adevărului.”
    p. 117
  34. „Dacă ar trebui să punem genunchiul în pământ pentru a marca regretul față de TOATE lucrurile oribile care se petrec pe lume în fiecare zi, ne-am petrece viața stând în genunchi.”
    p. 119
  35. „Nici o creație genială, nici măcar toate operele geniale ale istoriei, nu pot scuza o singură crimă, darămite miile de hecatombe ale umanității…”
    p. 152
  36. „Comunismul îți promite totul și de fapt îți ia totul. Doar tu poți ști ce anume te face fericit și ce nu. Fericirea nu e colectivă.
    p. 159
  37. „Prin orice exces, propunându-ne să obținem binele absolut, optimul, vom termina prin a obține ca rezultat doar răul. „Mai binele e dușmanul binelui”. Între oameni e bine ca lucrurile să fie bune, nu optime.”
    p. 160
  38. „Demența omului care exercită tirania se transmite atât de ușor oamenilor care o îndură; victimele ajung cei mai zeloși complici ai călăilor lor.”
    Marchizul de Custine
    p. 163
  39. „Monstrul ucis de o comunitate sudează comunitatea.”
    p. 163
  40. „Perfecțiunea și absolutul nu sunt din această lume, ci doar aluzii la o lume pe care o visăm când calculăm — fără să ne dăm seama ce facem — cu setea de a fi nemuritori.”
    p. 173
  41. „Curajul propriei eliberări seamănă întotdeauna cu o naștere în spirit.”
    p. 186
  42. „În orice viață există un număr anume de lucruri pe care omul nu le încredințează nici celor mai apropiați lui. Lucrurile cele mai rele și cele mai bune sunt acelea pe care omul le păstrează atât de temători.”
    Ernst Jünger
    p. 201
  43. „Gândirea filozofilor se naște la capătul uitării a tot ce au citit.”
    p. 203
  44. „Trebuie să te preferi, permanent, iar acum la propriu: să nu mai citești cărțile altora, cât să le scrii pe ale tale.”
    Constantin Noica
    p. 206
  45. „Nu are rost să te pronunți în public asupra unei cărți decât dacă-l poți face pe autor să afle de la tine ceva ce el nu știa despre cele puse în scris.”
    p. 217
  46. „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să ți se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care doar tu poți ajunge.”
    p. 218
  47. „Să nu lucrezi niciodată în neesențial; să te porți ca și cum ai avea de dat socoteală unui Dumnezeu inteligent; să împingi probitatea intelectuală până la mania scrupulelor. Să nu scrii nimic de care să-ți fie rușine în clipele de supremă singurătate. Mai bine moartea decât să trișezi ori să minți.”
    Emil Cioran
    p. 226
  48. „Vanitatea este un păcat care se ascunde în spatele propriei inaparențe.”
    p. 243
  49. „Cel atins de vanitate nu-și dă seama că a călcat pe teritoriul Răului. Că admirația poate fi mincinoasă, simplă flaterie folosită ca armă.”
    p. 243
  50. „Înțelept devii din clipa în care începi să-ți evaluezi gesturile și vorbele pe fundalul nemaiființei tale. Altfel spus, din clipa în care îți propui să mori cu cât mai puține regrete.”
    p. 262
  51. „A onora bogăția înseamnă să știi deopotrivă să găsești măsura facerii binelui. Binele trebuie bine cântărit, făcut orientat și bine țintit. Fără exagerare și exaltare.”
    p. 265
  52. „Trebuie să ieșim, în viață, din timpul rotitor, spre a ne prinde, fiecare pe măsura sa, în timpul rostitor al devenirii întru ființă.”
    Constantin Noica
    p. 270
  53. „Gândul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături.
    Constantin Noica
    p. 276
  54. „O, oamenii aceștia care nu văd o frumusețe decât în lucruri! Dar peisajul poate fi transfigurat. Un om care trăiește o experiență își face un spațiu al lui, un peisaj al lui.”
    Constantin Noica
    p. 277
  55. „Orice senzație «tare» în bine este plătită, nu după multă vreme, cu replica ei în negativ.”
    p. 279
  56. „De-ar fi totul, pe lume, prietenie! Din păcate ea se pierde cu aceeași eficacitate atât în opusul ei, cât și în năzuința unui «mai mult» care o ucide.”
    p. 279
  57. „Actul erotic autentic nu are de-a face în primul rând cu trupul, dar are nevoie de el pentru a se putea exprima, altfel decât prin cuvinte. Asta înseamnă întrupare: spiritul se exprimă mai întâi prin trupul propriu și de-abia într-un al doilea pas se exprimă alunecând în trupul celuilalt.”
    p. 280
  58. „Atâta vreme cât trecutul n-a fost înțeles, ar fi zadarnic să nutrim vreo speranță.”
    Monica Lovinescu
    p. 291
  59. „A fi viu înseamnă a trăi într-o lume care a precedat sosirea ta și va supraviețui plecării tale.”
    Hannah Arendt
    p. 306
  60. „Nici o ființă în afara femeii care te iubește nu te dez-văluie în tot ce e mai bun în tine și, uneori, în splendoarea lucrului pe care l-ai avut de dăruit celorlalți.”
    p. 307
  61. „N-ar trebui să vină pe lume decât copiii făcuți din iubire.”
    p. 309
  62. „Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvățați, ca să iubească învățătura și îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească.”
    Antonie cel Mare
    p. 315
  63. „Iată semnele după care se cunoaște un suflet rațional și virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupațiile și întâlnirile cu oamenii.”
    Antonie cel Mare
    p. 315
  64. „Dacă mă felicit pentru ceva este pentru faptul că nu am ținut cont de părerea nimănui. Un om care nu crede în el însuși, care nu are un soi de credință mistică în ce are de făcut, în misiunea lui, nu trebuie să întreprindă o operă.”
    Emil Cioran
    p. 318
  65. „Pentru scriitor, viața lui și opera lui sunt aventuri pe care și le asumă.”
    Emil Cioran
    p. 318
  66. „Ceea ce a rămas în noi după ce iubirea ne-a desființat este iubirea însăși: puterea de a dispărea în altceva decât în noi.”
    p. 340
  67. „Mor și mă nasc în locul în care mi-am investit capitalul de iubire.”
    p. 341
  68. „Cu cât un lucru este spus mai bine, mai apăsat, mai convingător, cu cât atinge mai mult fondul lucrurilor, cu atât — odată recunoscut ca atare, și clasat — lipsa lui de audiență este mai mare.”
    p. 342
  69. „Iertarea nu este o invazie a uitării, ci dorința de a nu întemeia viitorul pe o rană.”
    Liviu Cangeopol
    p. 343
  70. „Prin amânare se adună, în teancuri care cresc, lucrurile nerezolvate la timp.”
    p. 353
  71. „În fiecare dintre noi există eul care condamnă și cel ce se supune. Latinescul procrastinare: boala amânării, a lăsa o treabă la nesfârșit „pentru a doua zi”.”
    p. 353
  72. „Fiecare dintre noi este cârmaci al navei care este propria-i viață.”
    p. 354