Lumea ca voință și reprezentare, vol. II

„În spațiul infinit există nenumărate sfere strălucitoare, iar în jurul fiecăreia se rotește cam o duzină de sfere mai mici, luminate de ele și care, fierbinți în interior, sunt acoperite cu o crustă solidificată și rece, pe care un înveliș mucegăit a produs niște ființe cunoscătoare — acesta este adevărul empiric, realul, lumea.”

„…nimic nu este mai cert decât faptul că nimeni nu poate ieși vreodată din sine, ca să se identifice imediat cu lucrurile diferite de el, ci tot ceea ce cunoaște cu siguranță, deci în mod direct, se află în conștiința lui.”

„…nimic nu este mai prost înțeles, în mod stăruitor și repetat, decât idealismul, câtă vreme el este interpretat ca negare a realității empirice a lumii exterioare.”

„Fichte este părintele pseudofilozofiei, al metodei necinstite, care caută să amăgească prin ambiguitatea utilizării cuvintelor, prin vorbe neinteligibile și sofisme și totodată să impresioneze printr-un ton distins, păcălindu-i pe cei dornici de învățătură; după ce o aplicase și Schelling, această metodă, după cum știm, a atins culmea la Hegel, unde ea s-a dezvoltat până la a deveni o adevărată șarlatanie.”

„…materialismul este filozofia subiectului care uită să se pună la socoteală.”

„Lumea de care mă despart prin moarte n-a fost, pe de altă parte, decât reprezentarea mea.”

„O conștiință fără obiect nu este conștiință.”

„…spațiul există numai în capul meu, dar capul meu este empiric în spațiu.”

„…ceea ce se află în afara noastră este o determinați exclusiv spațială, adică o funcție a creierului nostru; ca atare, tot în mintea noastră se află și ceea ce există în afara noastră — unde transpunem obiectele cu ocazia senzației vizuale —, căci mintea noastră este întreaga scenă de acțiune.”

„… în spațiu, și, prin urmare, în afara noastră, lucrurile există numai în măsura în care ni le reprezentăm; așadar aceste lucruri, pe care le intuim astfel în mod direct, iar nu, eventual, sub forma simplei lor copii, sunt ele însele tot numai reprezentările noastre și există ca atare doar în mintea noastră. Deci nu intuim direct înseși lucrurile aflate în afara noastră, așa cum spune Euler, ci mai degrabă lucrurile pe care le intuim ca exterioare sunt numai reprezentările noastre și de aceea sunt ceva perceput imediat de noi.”

„…atunci când citim sau auzim, receptăm simple cuvinte, însă trecem atât de nemijlocit de la acestea la noțiunile desemnate prin ele, încât este ca și cum am recepta direct noțiunile; căci nu conștientizăm deloc trecerea la acestea. Așa se face că, uneori, nu mai știm în ce limbă am citit ieri ceva de care ne amintim. Faptul că o asemenea trecere are totuși loc întotdeauna devine vizibil în momentul în care ea nu se produce, adică atunci când citim mecanic, neatent, iar apoi ne dăm seama că am receptat toate cuvintele, dar nici o noțiune. Numai când trecem de la abstracțiuni la imaginile fanteziei conștientizăm această transpunere.”

„Văzul este simțul intelectului ce intuiește, iar auzul simțul rațiunii care gândește și percepe.”

„…indiferența cu adevărat stoică a minților comune față de zgomote este demnă de admirație; ele nu sunt deranjate de niciun fel de gălăgie când gândesc sau citesc, când scriu ș.a.m.d., pe când mintea eminentă devine complet neputincioasă din cauza zgomotelor.”

„…întreaga cantitate de gălăgie pe care fiecare persoană o poate suporta cu ușurință se află în raport invers proporțional cu facultățile sale spirituale…”

„Foarte civilizați vom fi abia atunci când urechile nu vor mai fi proscrise și nimeni nu va mai avea dreptul de a brăzda conștiința oricărei ființe reflexive, pe o rază de o mie de pași, cu fluierături, urlete, răcnete, ciocănituri, pocnete de bici, lătrături ale câinilor lăsați în voia lor ș.a.m.d.”

„Cogito, ergo sum”

„Cartesius a vrut să exprime astfel marele adevăr potrivit căreia numai conștiinței de sine, deci subiectivului, îi revine o certitudine imediată; în schimb, obiectivului — așadar restului, care este mai întâi intermediat de subiectiv — nu-i revine decât o certitudine indirectă; de aceea, el trebuie considerat problematic, fiindcă este la mâna a doua. Pe aceasta se bazează valoarea atât renumitului principiu. În opoziție cu el putem stabili în sensul filozofiei kantiene: cogito, ergo est — adică așa cum concep eu anumite raporturi (matematice) în cazul lucrurilor, exact la fel trebuie să se producă ele permanent, în orice experiență posibilă.”

„…nu este posibil să se miște ceva infinit de mare.”

„Orice numărare constă în admiterea repetată a unității; doar pentru a ști permanent cât de des am admis deja unitatea, o marcăm de fiecare dată cu un alt cuvânt: acestea sunt numerele. Or, repetarea este posibilă numai prin succesiune; dar succesiunea, deci consecutivitatea, se bazează direct pe intuiția timpului și este un concept inteligibil numai prin intermediul acestuia; prin urmare, și numărarea este posibilă doar cu ajutorul timpului.”

„Timpul e în primul rând forma simțului intern.”

„Un lanț neîntrerupt de cauze și efecte umple întregul timp.”

„Orice schimbare în lumea materială poate surveni numai în măsura în care a fost precedată nemijlocit de o alta: acesta este adevărul și întregul conținut al legii cauzalității.”

„…pseudoînțelepciunea hegeliană s-a redus la ideea că noțiunile n-au absolut nicio origine, ci constituie mai curând ele însele originea lucrurilor.”

„La mine, intuiția este în totalitate sursa întregii cunoașteri.”

„…starea prezentă n-a existat dintotdeauna, ci a apărut abia în urma alteia, așadar datorită unei schimbări a cărei cauză trebuie s-o căutăm ulterior;”

„…doar formele se modifică, materia persistă. Deci tot numai forma este supusă legii cauzalității.”

„Forma dă esența lucrurilor, iar materia le dă existența.”

„Ce înseamnă absolutum? — Ceva dat odată pentru totdeauna și în legătură cu care nu ne mai permitem să-ntrebăm (fără a scăpa nepedepsiți) de unde provine și de ce este. O adevărată piesă de colecție pentru profesorii de filozofie!”

„…legea cauzalității se aplică asupra tuturor lucrurilor din lume, dar nu și asupra lumii înseși; căci ea este imanentă pentru lume, nu transcedentă; este instituită odată cu lumea și tot odată cu lumea este abolită.”

„În natură, două entități rămân neafectate de lanțul cauzalității, care este infinit, înainte și înapoi: materia și forțele naturii. Vasăzică, ambele constituie condițiile cauzalității, în timp ce restul este condiționat de ele. Căci una (materia) este cea în care survin stările și schimbările lor; celelalte (forțele naturii) sunt singurele în virtutea cărora ele pot surveni cu adevărat.”

„Forțele naturii sunt identice cu voința din noi, pe când materia a rezultat a fi doar vizibilitatea voinței, astfel încât, până la urmă, ea poate fi privită într-un anumit sens ca fiind identică cu voința.”

„…materia (ca și cauzalitatea) trebuie privită ca o reunire, sau, dacă vrem, ca o contopire între spațiu și timp.”

„…materia este, înainte de toate, ceea ce e mobil în spațiu.”

„Esența materiei constă în acțiune; ea este însăși acțiunea in abstracto; așadar, acțiunea în genere, făcând abstracție de întreaga diversitate a tipurilor de acțiune; ea este totalmente cauzalitate. Tocmai de aceea, ea însăși — în virtutea existenței ei — nu e supusă legii cauzalității; deci este nenăscută și nepieritoare; căci, altminteri, legea cauzalității s-ar aplica asupra eu înseși.”

„Trebuie să ne mâhnească foarte mult când descoperim că mințile de prim rang sunt suspecte de o lipsă de onestitate care le face de rușine chiar și pe cele din ultima categorie de inteligență; deoarece simțim că furtul este și mai de neiertat în cazul unui om bogat decât în cel al unui sărac. Însă nu ne e permis să tăcem în această privință; fiindcă noi suntem posteritatea și trebuie să fim drepți; așa cum sperăm că posteritatea va fi cândva dreaptă și față de noi.”

„Între animal și lumea exterioară nu se află nimic; între noi și aceasta se găsesc întotdeauna și gândurile noastre referitoare la ea, gânduri care când ne fac inaccesibili pe noi pentru ea, când o fac pe ea inaccesibilă nouă.”

„…conceptul nu conservă lucrurile intuite și nici aspectele simțite atunci; el păstrează substanța, esența acestora într-o formă complet modificată, dar reprezentându-le într-o măsură suficientă.”

„Așa cum, în cazul tuturor lucrurilor din această lume, orice expedient, avantaj și privilegiu sunt însoțite numaidecât și de dezavantaje noi, tot astfel rațiunea, care-i conferă omului privilegii atât de mari față de animale, aduce cu sine propriile-i dezavantaje și îi deschide acestuia niște căi ocolite, pe care animalul nu poate rătăci niciodată. Datorită rațiunii, un tip complet nou de motive, inaccesibil animalului, căpătând putere asupra voinței sale; și anume motivele abstracte, simplele idei, care la om nici nu sunt derivate întotdeauna din experiența proprie, ci îi parvin adesea grație spuselor și exemplelor altora, prin intermediul tradiției și a scrierilor. De îndată ce i-a devenit accesibilă idea, omului îi este deschisă și calea erorii. Numai că, mai devreme sau mai târziu, fiecare eroare trebuie să provoace pagube, care sunt cu atât mai mari, cu cât greșeala a fost mai mare. Cine alimentează o eroare individuală trebuie s-o ispășească odată, iar deseori s-o plătească scump; pe scară largă, același lucru este valabil pentru greșelile comune al unor întregi popoare. De aceea nu poate fi repetat îndeajuns faptul că orice eroare, oriunde am întâlnit-o, trebuie urmărită și stârpită ca un dușman al umanității și că nu pot exista erori privilegiate sau chiar consfințite. Gânditorul trebuie să le atace, chiar dacă umanitatea țipă-n gura mare, aidoma unui bolnav căruia medicul îi atinge un abces. — Animalul nu rătăcește niciodată departe de drumul naturii, căci motivele lui se află doar în lumea intuitivă, unde numai posibilul, de fapt doar realul își găsește loc; în schimb, în abstracțiuni, în idei și în cuvinte intră pur și simplu ceea ce este imaginabil, deci și ce e fals, imposibil, absurd și lipsit de sens. Câtă vreme toți au parte de rațiune, dar puțini de facultatea de judecare, consecința e aceea că omul rămâne la dispoziția iluziei, deoarece el se abandonează tuturor himerelor imaginabile și este convins de ele; acționând ca motive ale dorinței lui, acestea îl pot determina la fel de fel de fapte absurde și nesăbuite, la cele nemaipomenite extravaganțe, precum și la acțiunile cele mai potrivnice naturii sale animalice. Educația propriu-zisă, în cazul căreia cunoașterea și judecata merg mână-n mână, poate fi destinată doar puținor persoane, și încă și mai puține sunt capabile s-o primească. Pentru marea masă, ea este înlocuită pretutindeni cu un fel de dresură, care este realizată cu ajutorul exemplului și al obișnuințele, precum și prin întipărirea foarte timpurie și durabilă a anumitor noțiuni, înainte ca experiența, intelectul și facultatea de judecare să apară spre a împiedica acest act. Astfel sunt inoculate idei care ulterior se fixează atât de ferm și nu mai pot fi zdruncinate de nici o învățătură, de parcă ar fi înnăscute, așa cum au și fost considerate adesea, chiar de către filozofi. Pe această cale, oamenilor le pot fi întipărite, cu același efort, ceea ce este corect și rațional, dar și cele mai absurde lucruri; (…) într-un cuvânt: tot ceea ce ne dorim.”

„Partea tragică a erorii și prejudecății rezidă în practică, iar cea comică e rezervată teoreticului; bunăoară, dacă am convinge ferm măcar trei oameni că soarele nu este cauza luminii diurne, am putea spera că vom vedea în curând acest lucru trecând drept o convingere obștească.”

„Însăși scrierea și vorbirea, indiferent dacă este vorba despre teorie sau ficțiune, au drept ultim scop să-l conducă pe cititor spre aceeași cunoaștere intuitivă de la care a plecat autorul; dacă nu au acest scop, ele sunt de-a dreptul proaste. Tocmai de aceea, din momentul în care îi observă observatorului ceva nou, examinarea și cercetarea oricărei realități sunt mai instructive decât orice lectură și orice audiere. Căci, dacă vizăm temeiul, vedem că orice realitate conține chiar întregul adevăr și toată înțelepciunea, de fapt, ultimul mister al lucrurilor — desigur, numai in concreto și ascuns ca aurul în minereu; important este să-l extragem. În schimb, dintr-o carte căpătăm, în cel mai bun caz, doar un adevăr de mâna a doua; însă, cel mai adesea, nu obținem niciunul.”

„Dacă intuițiile ar putea fi împărtășite, comunicarea lor ar merita efortul; dar așa, fiecare este sortit să rămână până la urmă în piele și-n țeasta lui și nimeni nu-l poate ajuta pe celălalt.”

„Nimeni nu este mai supus greșelii decât acel ce acționează numai cugetând.”

„…intelectul natural poate suplini aproape orice grad de cultură, dar nici o cultură nu poate ține locul intelectului natural.”

„Mulțimea cunoștințelor nu te învață să ai minte.”

„În intelect nu este nimic care să nu fi fost anterior în simțuri.”

„Indestructibilitatea adevăratei noastre esențe prin moarte nu înseamnă o dăinuie a acesteia.”

„Este ușor să deducem; de judecat e greu. Deducțiile false sunt o raritate; Judecățile false sunt mereu la ordinea zilei.”

„În vreme ce oricine s-ar rușina să poarte o haină, o pălărie sau un palton de împrumut, cu toții n-au decât păreri de împrumut, pe care le adună avizi când pun mâna pe ele, iar apoi se fudulesc cu ele peste tot, pretinzând că sunt ale lor.”

„…cu cât un om este mai capabil să fie pe deplin serios, cu atât poate să râdă mai cu poftă. Oamenii care râd în permanență afectat și forțat sunt inconsistenți din punct de vedere intelectual și moral;”

„…niciodată un adevăr nu-l poate invalida pe celălalt…”

„…niciun adevăr nu trebuie să se teamă de celălalt.”

„…este mult mai ușor să combatem decât să demonstrăm, să dărâmăm decât să construim.”

„Judecarea, acest proces elementar și cel mai important al gândirii, constă în compararea a două concepte, iar raționarea în compararea a două judecăți.”

„Să avansăm premisele și să lăsăm concluzia la urmă.”

„Spiritul reflexiv trebuie să-și găsească drumul urmând un impuls originar;”

„Operele anticilor sunt Steaua polară pentru orice aspirație artistică sau literară: dacă ea apune pentru voi, sunteți pierduți.”

„Să nu vă gândiți că înțelepciunea voastră modernă ar putea suplini vreodată acea consacrare pentru ființa umană; voi nu sunteți născuți liberi, fii dezinvolți si naturii, aidoma grecilor și romanilor. Voi sunteți înainte de toate fiii și moștenitorii barbarului Ev Mediu și ai absurdității lui, ai înșelătoriei scandaloase a popilor și ai cavalerismului pe jumătate brutal, pe jumătate infatuat.”

„A sărăci limba cu un cuvânt înseamnă a sărăci gândirea națiunii cu un concept.”

„Cine nu este capabil de idei noi vrea să lanseze pe piață cel puțin niște cuvinte noi și fiecare mâzgâlitor cu cerneală se consideră chemat să reformeze limba. Cu cea mai mare nerușinare practică acest lucru jurnaliștii, care pun limba într-o mare primejdie, pentru că foile lor, din cauza trivialității conținutului acestora, au cel mai larg public, ba chiar unul care în majoritatea lui nici nu citește altceva; de aceea, recomand în serios ca ei să fi supuși unei cenzuri ortografice sau să li se ceară să plătească o amendă pentru fiecare cuvânt neuzual sau mutilat.”

„…pentru că scrierea este copia vorbirii, urmașii se vor iluziona să creadă că trebuie să pronunțe așa cum scriu.”

„Pentru a scrie concis, să ne înnobilăm stilul și să evităm orice palavre morfologie inutil;”

„Filozoful are să cuprindă cu privirea toate domeniile, iar acestea trebuie să-i fie chiar familiare într-o anumită măsură, situație în care perfecțiunea, la care ajungem doar prin studierea detaliilor, rămâne în mod necesar exclusă. De aceea, științele empirice pot fi comparate cu acei muncitori din Geneva, dintre care unul face numai roți, celălalt doar arcuri, iar al treilea exclusiv lanțuri, în vreme ce filozoful poate fi comparat cu ceasornicarul care, el abia, produce din toate acestea un întreg, capabil să se miște și să aibă semnificație.”

„…matematica lasă spiritul acolo unde l-a găsit și nu favorizează în nici un caz formarea și dezvoltarea generală a acestuia, ba chiar le stânjenește categoric.”

„Unicul folos imediat care îi este concedat matematicii este că ea poate obișnui mințile nestatornice și superficiale să-și concentreze atenția.”

„Permanent, cine dorește să trezească o amintire caută mai întâi un fir de care ea atârnă printr-o asociație de idei.”

„Cât de mult contează prilejul când este să ne amintim ceva o poate dovedi faptul că uneori o persoană care a citit 50 de anecdote dintr-o carte pe care a pus-o deoparte nu mai reușește să-și aducă aminte imediat după aceea de niciuna; însă dacă i se ivește un prilej sau îi vine vreo idee asemănătoare întrucâtva cu una dintre acele anecdote, își amintește numaidecât anecdota respectivă; și la fel se întâmplă cu toate cele 50, când i se oferă ocazia. Același lucru se întâmplă pentru tot ce citim.”

„În fiecare dimineață la trezire, conștiința este o tabula rasa care se umple însă repede la loc.”

„…nu reușim să ne dăm seama de geneza celor mai profunde idei pe care le avem; ele sunt produsul sinelui nostru tainic.”

„Conștiința este simpla suprafață a spiritului nostru, al cărui miez, ca și pe cel al globului terestru, nu-l cunoaștem, ci cunoaștem doar coaja.”

„…nu avem, la drept vorbind, decât o conștiință parțială, ce care bâjbâim de colo-colo prin labirintul vieții noastre și-n obscuritatea propriilor investigații; atunci, momentele de claritate ne luminează drumul ca niște fulgere.”

„…voința nu aparține intelectului însuși, ci este doar rădăcina, originea și stăpâna lui.”

„…memoria nu este însă un recipient, ci numai o capacitate practică de a produce reprezentările dorite, pe care trebuie să le conservăm deci în permanență, prin exerciții repetate, deoarece altminteri ele se pierd treptat.”

„…în studiile noastre, să căutăm mai întâi să ajungem la o înțelegere corectă, decât să ne sporim erudiția, și să ținem seama că mai importantă decât cantitatea cunoașterii teoretice este calitatea acesteia.”

„Inconștiență este starea naturală originară a tuturor lucrurilor; deci și substratul din care iese la iveală conștiința, ca supremă eflorescență a speciilor particulare de ființe; așa se face că, inconștiența continuă să prevaleze.”

„…un intelect care excelează indiscutabil măcar într-o singură direcție aparține celor mai ciudate fenomene ale naturii; tocmai de aceea, produsele acestuia sunt păstrate milenii de-a rândul, ba chiar orice relicvă a unui individ atât de favorizat devine comoara cea mai de preț.”

„Să aruncăm cartea cât colo când băgăm de seamă că ajungem într-o zonă mai obscură decât cea proprie, exceptând cazul în care ea are să ne ofere doar fapte, nu idei.”

„Multe adevăruri rămân nedescoperite doar pentru că nimeni n-are curajul de a urmări atent și neabătut problema. Dimpotrivă, limpezimea gândirii și claritatea conceptelor, caracteristice minților eminente, fac ca până și adevărurile cunoscute prezentate de ele să apară într-o lumină nouă, ori cel puțin să dobândească un alt farmec; când le auzim sau le citim, e ca și cum am fi schimbat o lunetă proastă cu una bună.”

„Pentru viața practică, geniul este la fel de util ca telescopul la teatru.”

„Căci, intelectul este un principiu distinctiv, deci separator; diversele lui stadii intermediare — mai mult decât cele ale simplei educații — îi oferă fiecărui individ alte concepte, datorită cărora fiecare trăiește oarecum într-o altă lume, în care el se întâlnește direct numai cu cel situat la nivelul său, pe când cu ceilalți poate comunica doar de la distanță, strigând spre a se face înțeles de ei.”

„…un motiv foarte mărunt, dar situat foarte aproape, poate cântări mai mult decât unul în sine mult mai puternic, care acționează însă la distanță.”

„…viața fericită constă în a trăi conform naturii, iar nu conform părerilor mulțimii.”

„Trebuie să ne gândim că durerea de a nu avea ceva este mult mai mică decât aceea de a pierde un lucru și să înțelegem că sărăcia are de suferit cu atât mai puțin, cu cât are de pierdut mai puțin… Este mai suportabil și mai ușor să nu câștigăm decât să pierdem…”

„Ideea fundamentală a doctrinei cinice este, prin urmare, aceea că viața, în forma ei cea mai simplă și nudă, cu greutățile care-i sunt hărăzite de natură, este cea mai suportabilă, și deci pe aceasta trebuie s-o alegem;”

„…orice obișnuință devine nevoie și nu ne putem lipsi de ea decât într-un mod dureros;”

„Părerea stoicilor vizează în ansamblu că, după ce a privit un timp scamatoriile norocului și a făcut uz de rațiunea sa, omul trebuie să recunoască atât schimbarea rapidă a zarurilor, cât și lipsa de valoare intrisecă a jetoanelor și, ca atare, să rămână impasibil în viitor. De altfel, viziunea stoicilor poate fi exprimată așa: suferința noastră rezultă întodeauna din inadecvarea dintre dorințele noastre și cursul universal.”

„Cu excepția omului, nici o ființă nu se miră de propria-i existență, ci aceasta e de la sine înțeleasă pentru toate viețuitoarele, într-o asemenea măsură încât ele nici n-o remarcă. Liniștea privirii animalelor mai exprimă și înțelepciunea naturii, fiindcă în ele voința și intelectul nu s-au separat încă îndeajuns, spre a se putea mira unul de celălalt când se reîntâlnesc.”

„Cu cât un om e plasat mai jos din punct de vedere intelectual, cu atât mai puține enigme are el pentru existența însăși; dimpotrivă, lui i se pare de la sine înțeles tot ce este și așa cum este.”

„Dacă viața noastră ar fi nesfârșită și lipsită de durere, poate că nimănui nu i-ar trece totuși prin minte să întrebe de ce există lumea și de ce este alcătuită chiar așa, ci totul s-ar înțelege de la sine.”

„…dacă oamenilor le-ar fi asigurată altcumva veșnicia, înflăcărarea pentru zeii lor s-ar răci numaidecât.”

„…dacă am dovedi că tocmai dăinuirea după moarte este incompatibilă cu existența zeilor — bunăoară, pentru că ea ar presupune primordialitatea ființei —, oamenii i-ar sacrifica repede pe aceștia de dragul propriei nemuririi și ar depune eforturi în favoarea ateismului.”

„…cei care trăiesc din filozofie nu numai că de regulă și cu foarte rare excepții sunt cu totul alții decât cei care trăiesc pentru filozofie, ci foarte frecvent ei sunt chiar adversarii, dușmanii ascunși și ireconciliabili ai acestora din urmă, căci fiecare performanță filozofică autentică și importantă va arunca prea multă umbră asupra realizărilor lor, iar, pe deasupra, nu se va adapta la intențiile și îngrădirile breslei;”

„Filozofia universitară este de regulă o simplă prefăcătorie; ea urmărește în realitate să le dea studenților, în străfundul gândirii lor, o orientare spirituală în concordanță cu intențiile ministerului, care-i numește pe profesori.”

„Religiile sunt necesare, constituind pentru popor o binefacere inestimabilă. Totuși, dacă ele încearcă să se opună progresului umanității în cunoașterea adevărului, trebuie date la o parte, cu maximă blândețe.”

„În realitate, neliniștea care ține în mișcare ceasornicul niciodată oprit al metafizicii este conștiința că inexistența acestei lumi este la fel de posibilă ca și existența ei.”

„…nu putem ajunge absolut niciodată la începutul lanțului de cauze și efecte…”

„…intelectul n-are menirea inițială să ne învețe despre esența lucrurilor, ci doar să ne arate relațiile lor cu privire la voința noastră; (…) el nu este decât un intermediar al motivelor”

„…oricât de mari progrese va fi realizat fizica (înțeleasă în sensul larg al anticilor), cu ea nu se va fi făcut nici cel mai mic pas către metafizică, așa cum o suprafață, oricât am continua s-o extindem, nu dobândește niciodată volumul unui cub.”

„…nimeni nu trebuie să riște să se apuce de metafizică, fără a fi dobândit în prealabil o cunoaștere, fie și generală, dar temeinică, limpede și coerentă a tuturor ramurilor științelor naturii. Căci problema trebuie să preceadă soluția.”

„…trebuie să învățăm să înțelegem natura pornind de la noi înșine, iar nu invers, să ne-nțelegem pe noi pornind de la natură.”

„…nu putem crede mai ușor într-o digestie fără stomac decât într-o conștiință cunoscătoare fără creier.”

„Voința ca lucru în sine constituie esența intimă, autentică și indestructibilă a ființei umane; în sine, ea este totuși inconștientă. Căci conștiința este condiționată de intelect, iar acesta este un simplu accident al ființei noastre, pentru că este o funcție a creierului, care, alături de nervii aferenți și de măduva spinării, nu este decât un rod, un produs, ba chiar un parazit pentru restul organismului, în măsura în care creierul nu intervine direct în angrenajul intern al acestuia, ci servește scopul autoconservării numai prin faptul că reglementează raporturile organismului cu lumea exterioară.”

„…ar fi cu neputință o conștiință care să fie pe de-a-ntregul inteligență pură. Inteligența seamănă cu soarele, care nu luminează spațiul dacă nu există în el un obiect care să-i reflecte razele.”

„…așa cum o coroană mare răsare de obicei numai dintr-o rădăcină mare, tot astfel cele mai însemnate aptitudini intelectuale se întâlnesc doar în cazul unei voințe puternice și pasionale.”

„…activitatea creierului este condiționată de emoția pe care i-o comunică;”

„Ceea ce se găsește deci permanent în orice conștiință animală, până și în cele mai imperfecte și mai slabe, ba chiar stă la baza lor, este sesizarea imediată a unei dorințe și a satisfacerii sau nesatisfacerii alternative a acesteia, în grade foarte diferite.”

„…știm că animalul dorește , ba chiar și ce dorește, și anume existența, bunăstarea, viața și înmulțirea;”

„…dorința, pofta, vrerea sau detectarea, evitarea sau refuzul sunt proprii fiecărei conștiințe, comune atât omului, cât și polipului. Iată esențialul și baza oricărei conștiințe.”

„…cu cât organismul devine mai complicat în evoluția animalelor, cu atât se înmulțesc nevoile lui, cu atât se diversifică și se definesc mai specific obiectele capabile să satisfacă aceste nevoi și, ca atare, cu atât devin mai întortocheate și mai îndepărtate căile de a ajunge la obiectele respective, căi care acum trebuie descoperite și cunoscute în totalitate; în aceeași măsură, și reprezentările animalului trebuie să fie deci mai variate, mai precise, mai bine determinate și mai coerente, iar atenția lui mai încordată, mai asiduă și mai ușor excitabilă; prin urmare, intelectul lui mai dezvoltat și mai perfecționat.”

„…intelectul este complet străin de deciziile voinței.”

„Adesea nu știm ce dorim sau de ce ne temem.”

„…este nevoie se faptă spre a ne convinge singuri de sinceritatea deciziei.”

„Iubirea și ura ne falsifică total judecata; la dușmanii noștri nu vedem decât greșeli, iar la preferați numai calități, și până și greșelile lor ni se par drăguțe.”

„…este mult mai grea situația celui care promite să-i instruiască pe oameni decât celui ce le promite distracția; de aceea este un noroc mai mare să te naști poet decât filozof.”

„Nevoia e mama tuturor artelor.”

„Varga și certarea aduc înțelepciune.”

„Mânat de o pornire secretă, fiecare preferă să aleagă pentru relații mai restrânse pe cineva căruia îi este un puc superior din punct de vedere intelectual, căci numai lângă acesta se simte confortabil; (…) Din același motiv, oricine fuge de cel care îi este superior;”

„…sensul și scopul vieții nu sunt intelectuale, ci morale.”

„În inimă se găsește omul, nu în minte.”

„…tot ce aparține cunoașterii este supus uitării;”

„…caracterul însuși, despre care depun mărturie doar faptele, nu poate fi uitat de noi; el este și acum exact același ca odinioară.”

„…majoritatea oamenilor preferă să trăiască foarte prost decât să nu trăiască deloc.”

„Noi înșine suntem voința de a trăi; de aceea trebuie să trăim, bine sau rău.”

„Creierul, cu funcția lui de cunoaștere, nu este altceva decât o santinelă desemnată de voință pentru scopurile ei externe; el stă sus, în turnul de observație al capului, și se uită-n jur prin fereastra simțurilor, luând seama de unde amenință vreo nenorocire și unde se întrevede vreun folos, iar voința ia o decizie în funcție de raportul lui.”

„…nevoia de somn este direct proporțională cu intensitatea vieții cerebrale, așadar cu claritatea conștiinței.”

„Animalele cu o inteligență considerabilă dorm mult și profund.”

„…cu cât dormim mai profund, cu atât mai treji “mai deștepți”

„…o cunoaștere este cu atât mai autentică și mai desăvârșită, cu cât s-a desprins și s-a separat mai mult de voință, fapt ce conduce la o percepție pur obiectivă, cea estetică; exact așa cum un extract este cu atât mai pur, cu cât a fost despărțit mai mult de substanța din care a fost scos și a fost curățat de orice sedimente.”

„…nici o hotărâre nu este certă înainte de a fi executată.”

„…o conștiință este în esență ceva unitar și, ca atare, necesită în permanență un centru al unității.”

„Voința este prezentă nemijlocit — sub forma unei permanente tendințe spre activitate în genere — în toate fibrele musculare ale întregului trup, înțelese ca iritabilitate.”

„Inima este cea care trăiește prima și moare ultima.”

„Sângele a făcut vasele însele, fiindcă el apare în ou înaintea lor; ele nu sunt decât drumurile pe care el a apucat-o de bună voie, apoi le-a croit, apoi în final le-a condensat treptat și le-a îngrădit, așa cum a arătat deja Kaspar Wolff (Teoria zămislirii).”

„…sângele, care hrănește toate părțile corpului, le-a produs și le-a alcătuit inițial pe acestea din el însuși; iar hrănirea părților, care constituie în mod declarat principala funcție a sângelui, nu face decât să continue producerea lor inițială. Acest adevăr este analizat temeinic și admirabil în scrierea lui Rosch menționată anterior: Despre importanța sângelui, 1839.”

„Negreșit, Cartesius (Descartes) este un om important, însă numai ca precursor; în schimb, în toate dogmele lui nu există niciun cuvânt adevărat, iar a te bizui în zilele noastre pe asemenea autorități este pur și simplu ridicol.”

„…ce poate fi mai deprimant sau, mai curând, mai revoltător decât să vedem cum e respins ceea ce este corect și profund conceput și cum e ridicat în slăvi, din contra, ceea ce este fals și absurd;”

„…cele mai importante adevăruri nu pot fi relevate experimental, ci numai prin reflexie și putere de pătrundere.”

„Posibilitatea de a cunoaște acest lucru fundamental se bazează pe faptul că intelectul este cel care ne lămurește nemijlocit în privința voinței din noi; el apare aici în calitate de conștiință de sine; altminteri, nu ne-am familiariza cu aceste lucruri nici în noi, nici în afara noastră, și ar trebui să ne oprim veșnic în fața forțelor insondabile ale naturii. Trebuie să facem abstracție de sprijinul intelectului dacă vrem să sesizăm esența voinței înseși, iar astfel pătrundem, atât cât este posibil, în interiorul naturii.”

„…simțurile constituie sursa pură și nevinovată a tuturor cunoștințelor noastre și orice gândire își împrumută conținutul abia de la ele, fiindcă simțurile, împreună cu funcțiile apriorice ale intelectului, produc intuiția.”

„…între diferite specii de animale deosebirile de intelect și deci de conștiință sunt mari și infinit de nuanțate.”

„…marea pluralitate a fiecărei națiuni este cea pe care trebuie s-o avem în vedere; deoarece cu o floare nu se face primăvara.”

„…deplasarea greoaie a corpului trimite la lipsa de mobilitate a ideilor și este considerată - aidoma unei fizionomii fără vlagă sau unei priviri apatice - un semn al neroziei, atât în cazul indivizilor, cât și al națiunilor.”

„…nu putem înțelege în totalitate niciun singur lucru, fie el cât de simplu și de neînsemnat, ci din fiecare ne rămâne ceva complet inexplicabil.”

„…intelectul este condiționat de natură, rezidă în ea, ține de ea și deci nu se poate confrunta cu ea, e ca un lucru complet străin, spre a asimila astfel totalmente și în mod obiectiv întreaga ei esență. Dacă are șansă, el poate înțelege tot de e în natură, dar nu natura însăși, cel puțin nu în mod direct.”

„…pentru o minte slabă, gândirea este o sarcină la fel de insuportabilă ca ridicarea unei greutăți pentru un braț fără vigoare; de aceea, ambele se grăbesc s-o lase jos.”

„Numai organicului i se cuvine predicatul vieții. Dar orice organism este pe de- a-ntregul organic; el este astfel în toate componentele sale și niciodată acestea, nici în cele mai mici particule ale lor, nu sunt compuse prin agregarea unor elemente anorganice. Așadar, dacă pământul ar fi un organism, toți munții și toate stâncile, precum și întregul conținut al masei lor, ar trebui să fie organice și, în consecință, n-ar exista absolut nimic anorganic; deci ar lipsi însuși conceptul de anorganic.”

„…întreaga existență a materiei constă în acțiune; numai prin aceasta ea umple spațiul și persistă în timp; e este pe de-a-ntregul pură cauzalitate.”

„…materia este substratul durabil al tuturor fenomenelor efemere, deci al tuturor manifestărilor forțelor naturii și al tuturor vietăților — un substrat produs în mod necesar de formele intelectului nostru, în care lumea se înfățișează ca reprezentare.”

„…trupul nostru nu este decât vizibilitate, obiectivitate a voinței noastre, și tot astfel orice corp este obiectivitatea voinței pe una dintre treptele ei.”

„…nici o forță nu poate apărea fără un substrat material și, invers, nici un corp nu poate fi lipsit de forțele inerente lui, care constituie tocmai calitatea sa.”

„…pentru cunoașterea noastră, materia nu e decât vehiculul calităților și forțelor naturii, care apar drept accidentele ei; și tocmai pentru că le-am redus pe acestea la voință, eu numesc materia simpla vizibilitate a voinței.”

„…niciodată, în întreaga desfășurare a lumii, nici firul de praf n-a putut descrie în zborul lui o altă traiectorie decât cea pe care a descris-o și nici omul n-a putut acționa altfel decât a acționat; și nici un adevăr nu este mai sigur decât acela că tot ce se întâmplă, fie mic, fie mare, se produce în mod absolut necesar. În consecință, în orice moment dat, întreaga stare a tuturor lucrurilor este ferm și bine determinată de starea anterioară a ei; și astfel, tot urcăm și coborâm la infinit pe firul timpului.”

„…orice ființă, fără excepție, acționează cu strictă necesitate, dar tot ea există și este ce este grație libertății sale.”

„…natura nu obosește deloc și nu începe să facă lucruri de mântuială, ci-l desăvârșește pe ultimul la fel ca pe cel dintâi, cu aceeași măiestrie plină de răbdare;”

„…producerea acelor hiperbole ale tuturor plăsmuirilor meșteșugite de natură n- o costă totuși nimic pe aceasta, astfel încât ea, printr-o risipă de neînțeles, creează milioane de organisme care n-ajung niciodată la maturitate și expune fără cruțare orice vietate la o mie de accidente; dar pe de altă partea dacă e favorizată de șansă sau condusă de vreo intenție umană, este gata să furnizeze milioane de exemplare dintr-o specie din care n-a dat până atunci decât un exemplar, iar atunci milioanele n-o costă mai mult decât unul;”

„…tot ce este material nu e decât fenomen, vizibilitate, obiectitate a voinței de a trăi, care este una. Așadar, înseși forțele inferioare ale naturii sunt deja animate de aceeași voință care apoi, în indivizii dotați cu inteligență, se minunează de propria-i operă, la fel cum somnambulul se miră dimineața de ceea ce a înfăptuit în somn; sau, mai bine spus: de propria-i figură oe care o privește-n oglindă.”

„De ce conștiința noastră este mai limpede și mai luminoasă pe măsură ce ajunge mai departe în exterior și cum se face că maxima ei claritate rezidă în intuiția sensibilă, care aparține deja pe jumătate lucrurilor situate în afara noastră, iar pe de altă parte ea se întunecă pe măsură ce înaintează spre interior și, urmărită în profunzimea ei, duce într-o obscuritate unde încetează orice cunoaștere?”

„…creierul, cu conștiința lui, izolează indivizii umani, în vreme ce partea inconștientă, viața vegetativă, cu sistemul eu ganglionar, în care conștiința cerebrală dispare în timpul somnului, asemenea unui lotus care se scufundă noaptea în apă, constituie viața comună a tuturor, prin intermediul căreia oamenii pot chiar să comunice în situații excepționale, așa cum se întâmplă, de pildă, când visele sunt împărtășite în mod direct sau când gândurile magnetizatorului trec asupra somnambulului; în fine, asta se-ntâmplă și în cazul influenței magnetice sau magice în genere, exercitate de o dorință interioară.”

„…voința animalelor este pusă în mișcare în două moduri diferite: fie prin motivație, fie prin instinct; așadar, din afară sau dinăuntru, grație unui prilej exterior sau unui impuls interior; primul este explicabil datorită faptului că se situează în exterior, iar al doilea este inexplicabil fiindcă e pur lăuntric.”

„…un impuls indiscutabil ai voinței, nu acționează doar ca un resort, exclusiv din interior, ci așteaptă și el o circumstanță imperios necesară pentru acțiunea respectivă, circumstanță care determină cel puțin momentul manifestării instinctului;”

„…în cazul actelor săvârșite în urma deprinderilor, mai întâi este activ instinctul, iar abia în plan secundar intelectul animalelor respective; fiindcă instinctul dă orientarea generală, regula, iar intelectul particularizează, aplică, deoarece el gestionează detaliul execuției, situație în care activitatea acestor animale se adaptează în chip evident circumstanțelor respective.”

„…din punctul de vedere al voinței, timpul n-are importanță; deci, pentru ea, viitorul e la fel de aproape ca prezentul.”

„…voința de a trăi, departe de a fi o ipostază arbitrară sau chiar o vorbă goală, este singura expresie adevărată a esenței intime a lumii.”

„…individul are doar o valoare indirectă pentru natură, și anume numai în măsura în care este mijlocul de conservare a speciei.”

„…ne este îngăduită o privire în interiorul naturii în măsura în care aceasta nu este altceva decât propriul nostru sine, unde natura însăși — ajunsă pe cea mai înaltă treaptă pe care putea să se ridice prin asidua ei activitate și pusă în lumina cunoașterii — este descoperită acum de-a dreptul în conștiința de sine.”

„…viața este o afacere al cărei beneficiu nu acoperă nici pe departe costurile.”

„Dar ce obține ea [cârtița], ducând o asemenea viață anevoioasă și lipsită de bucurii? Hrană și împerechere; deci numai mijloacele de a continua și de a relua același trist traseu, într-un nou individ.”

„Diversitatea organismelor, ingeniozitatea mijloacelor prin care fiecare este adaptat mediului său de viață și prăzii contrastează aici limpede cu absența unui scop final stabil; în locul acestuia apar doar confortul momentan, plăcerea trecătoare, condiționată de lipsuri, o lungă și îndelungată suferință, lupta permanentă, bellum omnium [războiul tuturor], fiecare fiind, pe rând, vânător și vânat, apoi presiunea la care sunt supuse, privațiunile, necazurile și teama, strigătele și urletele; și totul continuă astfel, in saecula saeculorum sau până când scoarța planetei noastre are să crape din nou.”

„Natura este demonică, iar nu divină.”

„Multe milioane de oameni reuniți în popoare tind spre binele comun, iar fiecare individ în parte trudește pentru bunăstarea proprie; dar multe mii cad victimă acestui efort.”

„Ce avantaje de acest fel ar putea constitui adevăratele mobiluri ale nenumăratelor generații umane, mereu reînnoite, care se mișcă necontenit, se agită, se înghesuie, se chinuie, se zbat și joacă întreaga tragicomedie a istoriei universale, ba chiar — ceea ce spune mai mult decât orice — rabdă până la sfârșit o asemenea existență de batjocură, prelungind-o atât cât îi este cu putință pentru fiecare? Evident, toate acestea nu pot fi explicate dacă vom căuta mobilurile în afara personajelor respective și dacă ne vom imagina că neamul omenesc aspiră la toate acestea în urma unei reflecții raționale sau în urma a ceva analog acesteia (ca și cum cineva ar trage sforile), tinzând către bunurile care i se oferă și a căror obținere ar constitui o răsplată potrivită pentru eforturile și caznele lui fără răgaz.”

„…așa cum orice manifestare a unei forțe naturale are o cauză, dar forța naturii însăși nu are nici una, tot astfel fiecare act de voință individual are un motiv, însă voința în genere nici unul; de fapt, ambele sunt unul și același lucru.”

„Acest imbold nu este o alegere liberă, căci, în vreme de oricui i-ar plăcea realmente să se odihnească, necazurile și plictiseala sunt bicele care întrețin mișcarea titirezilor.”

„…agitația lumii se petrece ‘fără naturalețe, ci cu de-a sila’, spre a utiliza expresie a lui Aristotel.”

„Doar aparent oamenii sunt atrași din față; de fapt, ei sunt împinși de la spate; nu viața îi ispitește, ci lipsurile îi presează să-nainteze. Legea motivației este, ca orice cauzalitate, o simplă formă a fenomenului. — În treacăt fie spus, aici se află originea comicului, a burlescului, a grotescului, a laturii caricaturale a vieții; căci împins înainte împotriva propriei voințe, fiecare se comportă cum poate, iar presiunea rezultată de aici capătă adesea un aspect caraghios, oricât de serioasă este cazna la care este supus.”

„…voința de a trăi nu apare ca urmare a lumii, ci lunea apare ca urmare a voinței de a trăi.”

„…conștiința noastră are două laturi: pe de o parte: suntem conștienți de propriul sine, care este voința, iar pe de altă parte suntem conștienți de alte lucruri și, ca atare, avem în primul rând cunoașterea intuitivă a lumii exterioare, perceperea obiectelor. Cu cât se evidențiază mai mult una din laturile întregii conștiințe, cu atât se retrage cealaltă.”

„…percepem pur obiectiv lumea doar când nu mai știm că-i aparținem; și toate lucrurile ne apar cu atât mai frumoase cu cât suntem conștienți numai de ele și mai puțin de noi înșine. Deoarece însă orice suferință rezultă din voință, care constituie sinele propriu-zis, atunci, odată cu retragerea acestei laturi a conștiinței, este anulată și orice posibilitate a suferinței, ceea ce transformă starea de obiectivitate pură a intuiției într-una de absolută fericire;”

„Oricine se simte bine în postura de a fi toate lucrurile, dar se simte rău atunci când este exclusiv unul.”

„…natura desfășurată în fața ochilor noștri se înfățișează foarte diferit în felurite minți;”

„…frumusețea obiectelor peisagistice, care ne încântă acum, ar dispărea dacă ne-am afla în relații personale cu ele și am rămâne permanent conștienți de aceasta. Totul este frumos numai atâta vreme cât nu ne privește.”

„Omul înzestrat cu talent gândește mai rapid și mai corect decât ceilalți; în schimb, geniul intuiește o altă lume decât toți ceilalți, deși asta se întâmplă numai datorită faptului că privește mai profund lumea aflată și în fața lor, lume ce se înfățișează în mintea lui mai obiectiv; așadar, mai pură și mai clară.”

„…geniul constă în faptul că facultatea de cunoaștere s-a dezvoltat considerabil mai puternic decât o vere slujirea voinței, singurul scop pentru care ea a apărut inițial.”

„Geniul constă deci într-un excedent anormal al intelectului, un prisos ce-și poate găsi întrebuințarea numai datorită faptului că este aplicat existenței în general; astfel, geniul se dedică slujirii întregului neam omenesc, așa cum intelectul normal se pune în slujba individului.”

„Talentul este în stare să realizeze lucruri care depășesc puterea de muncă, dar nu și capacitatea de aprehensiune a celorlalți; performanța geniului nu depășește numai capacitatea de muncă, ci și aprehensiunea celorlalți; așa se face că aceștia n-o sesizează imediat. Talentul seamănă cu un trăgător care nimerește o țintă inaccesibilă celorlalți, iar geniul cu unul care nimerește o țintă până la care ei nici nu pot vedea măcar; ca atare, ei capătă doar indirect, adică târziu, informații despre acesta și le acceptă chiar fără să le mai verifice.”

„Fiecare aparține mulțimii mai mult decât crede.”

„Pe lume nu există altceva decât vulg.”

„În ansamblu privind lucrurile, ceea ce agonisește omul sub aspectul înțelegerii și al cunoștințelor până la începutul pubertății este cu siguranță mai mult decât tot ce învață mai târziu, oricâte informații ar mai primi; căci acesta este fundamentul tuturor cunoștințelor umane.”

„Orice copil e într-o anumită măsură geniu, iar orice geniu este întru câtva un copil.”

„Adevărata sănătate a minții constă în perfecta amintire.”

„O priveliște frumoasă este deci un catharsis al minții, așa cum muzica este unul al sufletului, după Aristotel, iar în prezența ei vom gândi cât se poate de limpede.”

„Nici o sarcină nu există fără un suport suficient și nici un suport fără o sarcină corespunzătoare; deci raportul dintre cele două trebuie să fie întocmai cel adecvat.”

„Orice suport se încarcă doar cu 1/20 din sarcina maximă pe care ar putea s-o susțină.”

„Intenția cu care poetul ne pune în mișcare fantezia este de a ne dezvălui ideile, adică de a arăta printr-un exemplu ce sunt viața și lumea. Prima condiție pentru aceasta este ca el însuși să le fi cunoscut, iar reușita poeziei lui depinde de profunzimea sau superficialitatea experienței sale.”

„…este de-a dreptul imposibil pentru cineva care are merite și știe cât prețuiește ele să fie el însuși orb la acestea, ca și cum un om de șase picioare înălțime n-ar observa că îi depășește pe ceilalți.”

„Faptul că o persoană poate fi un spirit mare fără a băga de seamă acest lucru e o absurditate de care caută să se convingă numai neputincioșii deznădăjduiți, spre a putea lua drept modestie și sentimentul propriei nulități.”

„Modestia ar trebui să fie virtutea celor cărora le lipsesc celelalte.”

„Falsa umilință nu aduce mai mult credit: Eu îmi cunosc valoarea și cred ce mu se spune despre ea.”

„Numai netrebnicii sunt modești.”

„Cel care are merite personale apreciază, la rându-i, meritele — autentice și reale, firește. Însă cel lipsit el însuși de orice calități și merite dorește ca acesta să nu existe deloc; faptul că le vede la alții îl torturează; verde sau galben de pizmă, cu inima mistuită, el ar distruge și ar stârpi toate persoanele privilegiate; însă dacă, din păcate, trebuie să le lase în viață, s-o facă numai cu condiția ca acestea să-și ascundă calitățile, să le tăgăduiască total, ba chiar să le renege.”

„Poezia se raportează la filozofie ca experiența la știința empirică.”

„Poezia se deosebește de realitate prin faptul că în ea viața apare ca trecând pe lângă noi într-un mod interesant, dar fără durere; în realitate, dimpotrivă, viața este neinteresantă, câtă vreme este scutită de durere, iar de îndată ce devine interesantă, nu rămâne lipsită de durere.”

„Scopul drame în genere este de a ne arăta cu ajutorul unui exemplu în ce constă natura și existența omului.”

„Numai circumstanțele, destinele, evenimentele determină personajele să-și exteriorizeze felul de a fi și doar din caracterele lor ia naștere acțiunea care generează evenimentele.”

„Autorul dramatic sau epic trebuie să știe că el este destinul și trebuie să fie la fel de neînduplecat ca acesta—“ —463 “Vai, vai, tot ce e mare mari suferințe trebuie să-ndure!”

„De la înălțime oamenii cad cel mai jos.”

„În vreme ce istoria ne învață că în fiecare epocă situația a fost diferită, filozofia se străduiește să ne ajute să înțelegem că în orice epocă lucrurile au fost, sunt și vor fi exact la fel. În realitate, esența vieții umane, ca și a naturii, rezidă integral în orice prezent, și ca atare nu este nevoie decât de o înțelegere profundă, spre a fi cunoscută exhaustiv. Dar istoria speră să suplinească profunzimea prin lungime și lățime; pentru ea, orice prezent este numai un fragment ce trebuie să fie completat de trecut, a cărui lungime este însă infinită și după care urmează, la rându-i, un viitor infinit.”

„În realitate, doar cursul vieții fiecărui individ are unitate, coerență și o adevărată semnificație, iar el poate fi privit ca o povață al cărei sens este unul moral. Numai procesele lăuntrice, în măsura în care se referă la voință, au o realitate adevărată și sunt evenimente reale; fiindcă doar voința este lucru în sine. În fiecare microcosmos se află întregul macrocosmos, iar acesta nu conține mai mult decât cel dintâi.”

„Ce povestește istoria nu este, de fapt, decât visul lung, apăsător și încâlcit al umanității.”

„Trebuie să căutăm a înțelege ce există și este real azi și de-a pururi — adică să cunoaștem ideile (în sensul lui Platon).”

„Ce este rațiunea pentru individ este istoria pentru specia umană.”

„Abia cu ajutorul istoriei un popor devine pe deplin conștient de sine.”

„Trebuie să privim istoria ca fiind rațiunea sau conștiința reflexivă a neamului omenesc; ea ține locul unei conștiințe de sine imediate, care este comună întregii specii, astfel încât abia grație istoriei aceasta devine realmente un întreg, o umanitate. Iată adevărata valoare a istoriei!”

„Abia odată cu scrierea începe existența autentică a rațiunii colective, după cum cea a rațiunii individuale începe abia odată cu vorbirea.”

„Când vorbesc simțămintele, rațiunii nu-i place să stea chiar degeaba.”

„Pentru voință, nu există în fond altceva decât satisfacție și insatisfacție, indiferent sub câte forme s-ar înfățișa ele.”

„Toți oamenii își doresc doar să se elibereze de moarte; dar ei nu știu să se elibereze de viață.”

„Nu aspir decât la adevăr și scriu așa cum scriau anticii, cu singura intenție de a pune la adăpost ideile, ca să beneficieze cândva de ele cei care se pricep să mediteze pe marginea lor și să le prețuiască.”

„O infinitate s-a scurs când nu eram încă; dar aceasta nu ne mâhnește nicidecum.”

„Dacă înaintea nașterii mele a trecut un timp infinit, ce am fost eu în toată această perioadă? — Metafizic vorbind, s-ar putea răspunde, eventual: “Eu am fost întotdeauna eu; adică toți cei care au spus <<eu>> în perioada respectivă au fost chiar eu.”

„Din punct de vedere subiectiv, moartea privește deci numai conștiința.”

„Momentul morții în genere poate semăna cu cel al trezirii dintr-un coșmar apăsător.”

„Dacă mama natură își trimite nepăsătoare copiii fără nici o protecție spre o mie de pericole amenințătoare, aceasta se poate întâmpla doar pentru că ea știe că, dacă vor cădea, vor recăderi de fapt în sânul ei, unde sunt la adăpost, și că, prin urmare, căderea lor nu e decât o glumă. Ea nu procedează cu omul altfel decât cu animalele. Așadar, afirmația ei se extinde și asupra acestuia: viața sau moartea individului îi sunt indiferente. În consecință, ele ar trebui să fie la fel și pentru noi, într-un anumit sens, căci noi înșine suntem natură.”

„Numai mințile mărunte, mărginite sunt cele ce se tem foarte serios de moarte, socotind că ea le distruge;”

„Simbolul autentic al naturii este cercul, pentru că el constituie schema reîntoarcerii.”

„Putem fi treji ziua numai cu condiția să dormim în fiecare noapte; acest reprezintă chiar comentariul oferit de natură pentru înțelegerea acelui pasaj dificil. Căci suspendarea funcțiilor animale o constituie somnul; cea a funcțiilor organice, moartea.”

„Există un singur prezent, care este întotdeauna, pentru că el este unica formă a existenței reale.”

„Așa cum stropii de apă împrăștiați de o cascadă spumegândă se schimbă cu iuțeala fulgerului, în vreme ce curcubeul, format pe suportul lor, rămâne într-o calmă imobilitate, fără a fi afectat în vreun fel de acea variație neostenită, tot astfel fiecare idee, adică fiecare specie viețuitoare, rămâne total neatinsă de schimbarea continuă a indivizilor ei.”

„Voința de a trăi se manifestă în relație cu individul ca foame și teamă de moarte; în relație cu specia, ca instinct sexual și ca grija înfocată pentru progenitura proprie. În concordanță cu aceasta, vedem că natura, care este scutită de acea închipuire a individului, este pe cât de grijulie față de conservarea speciei, pe atât de indiferentă în ceea ce privește dispariția indivizilor; pentru ea, aceștia sunt mereu doar un mijloc, pe când specia constituie scopul ei.”

„Ceea ce există există în mod necesar.”

„Dacă timpul ne-ar fi putut aduce prin propriile forțe către o stare de fericire, noi am fi fost de multă vreme acolo, pentru că avem un timp infinit în urma noastră. Dar și dacă ne-ar fi dus la pierire, n-am mai fi fost demult. Din faptul că existăm acum rezultă — dacă ne gândim bine — că trebuie să existăm oricând. Căci suntem noi înșine substanța pe care timpul a asimilat-o, pentru a-și umple propriul gol; ca atare, ea umple în aceeași manieră întregul timp, prezentul, trecutul și viitorul, astfel încât ne este imposibil să ieșim din existență, ca și din spațiu.”

„Ce-mi pasă mie de pierderea acestei individualități, când eu port în mine posibilitatea a nenumărate individualități?”

„A cere nemurirea individualității înseamnă, în realitate, a dori perpetuarea la infinit a unei erori. Căci, în fond, fiecare individualitate nu e totuși decât o eroare aparte, un pas greșit, ceva care mai bine n-ar fi; desigur, scopul propriu- zis al vieții este să ne readucă pe calea cea bună după un asemenea pas.”

„Temerea că totul se va termina odată cu moartea poate fi comparată cu sentimentul cuiva care s-ar gândi în vis că există numai vise, dar nu și o persoană care visează. După ce însă o conștiință individuală a sfârșit murind, ar fi oare de dorit măcar ca ea să fie resuscitată, pentru a continua să existe la infinit? În cea mai mare parte, conținutul ei nu este nimic altceva decât un puhoi de gânduri meschine, lumești, deplorabile și de griji nesfârșite. Lăsați-le totuși să se potolească în sfârșit!”

„În măsura în care sunt cunoscător, propria mea esență nu e de fapt pentru mine decât un fenomen; dimpotrivă, în măsura în care eu sunt în mod direct însăși această esență, nu sunt cunoscător.”

„La baza ororii în fața morții stă, în cea mai mare parte, falsa aparență că acum eul ar dispărea, iar lumea ar dăinui. Mai curând însă e adevărat contrariul: lumea dispare, în schimb persistă sâmbetele eului, creatorul și purtătorul acelui subiect, singurul în a cărui reprezentare lumea a existat.”

„Moartea este marea ocazie de a renunța la eu. Ferice de cel ce profită de ea! În timpul vieții, voința omului este lipsită de libertate; pe baza caracterului său imuabil, acțiunea lui se derulează în mod necesar, urmând lanțul motivelor. Or, fiecare poartă în memorie prea multe dintre faptele comise și de care nu este satisfăcut. Dacă ar trăi necontenit, ar acționa încontinuu în același fel, în virtutea caracterului său imuabil. În consecință, el trebuie să înceteze să mai fie ce este, pentru a da posibilitatea ca din germenele ființei lui să iasă la iveală o ființă nouă și diferită. De aceea moartea desface legăturile respective; voința redevine liberă, căci libertatea rezidă în esse, iar nu în operari: “Desfăcut este nodul inimii, toate îndoielile sunt risipite, iar operele sale dispar”

„ea este de fapt centrul invizibil al oricărui comportament și se arată pretutindeni, în ciuda tuturor vălurilor aruncate peste ea.”

„Instinctul sexual este nucleul voinței de a trăi și, în consecință, concertează întreaga dorință;”

„Presupunem că omul moștenește ceea ce este moral în el, caracterul, înclinațiile, sufletul de la tată și, în schimb, nivelul inteligenței sale, calitatea și tendința ei de la mamă.”

„Căci orice îndrăgostire, oricât de eretic s-ar manifesta ea, își are rădăcinile numai în instinctul sexual și nu este, de fapt, decât un instinct sexual mai bine determinat, specializat și individualizat, chiar în sensul cel mai strict al cuvântului.”

„Negreșit, specia are asupra individului drepturi mai vechi, mai stricte și mai însemnate decât însăși individualitatea efemeră; dar când individul trebuie să acționeze sau chiar să facă sacrificii pentru continuitatea și calitatea speciei, intelectul său, care este planificat să urmărească numai scopuri individuale, nu poate înțelege importanța chestiunii în discuție, astfel încât să acționeze în consecință. Ca urmare, într-un asemenea caz natura nu-și poate atinge scopul decât sădind în individ o anumită iluzie, în virtutea căreia lui i se pare că este bun pentru el însuși ceea ce în realitate este bun doar pentru specie; așa se face că el slujește specia, având iluzia că se slujește pe sine; în timpul acestui proces, lui i se năzărește o simplă himeră, care dispare imediat după aceea și care, în calitate de motiv, ia locul unei realități. Această iluzie este instinctul.”

„Iubirea bărbatului scade vizibil din clipa în care ea a fost satisfăcută; aproape orice altă femeie îl atrage mai mult decât cea pe care o posedă deja; el tânjește după variație. În schimb, iubirea femeii crește tocmai din momentul respectiv. Acest lucru este o consecință a scopului urmărit de natură, orientată către conservarea și, ca atare, spre maxima posibilă a speciei. Fiindcă bărbatul poate procrea lejer peste o sută de copii pe an, dacă-i stau la dispoziție tot atâtea femei, pe când femeia ar putea aduce pe lume, cu tot atâția bărbați, doar un copil pe an (exceptând nașterile de gemeni). De aceea el se uită în permanență după alte femei, în vreme ce ea se ține scai după un singur bărbat; căci natura o împinge instinctiv, fără a o pune pe gânduri, să-l păstreze pe cel care-i hrănește și protejează viitoarea progenitură. Drept urmare, fidelitatea conjugală a bărbatului este artificială și cea a femeii naturală, iar ca atare adulterul femeii este mult mai impardonabil decât cel al bărbatului, atât din punct de vedere obiectiv, din pricina consecințelor, cât și subiectiv, din pricina caracterului nefiresc.”

„…opinia mea este că, la om, culoarea albă a pielii nu este naturală, ci, dimpotrivă, naturală este cea neagră sau măslinie, ca la strămoșii noștri, hindușii; prin urmare, cred că inițial nici un om alb n-a ieșit din pântecul naturii și, ca atare, nu există o rasă albă, oricât de mult se vorbește despre ea, ci fiecare alb este decolorat. Împins în Nordul care-i este străin și unde el continuă să existe doar ca plantele exotice, care au nevoie iarna de o seră, el a devenit alb în decursul mileniilor.”

„Instinctul sexual este ignobil din motivul opus, adică deoarece, neindividualizat fiind, el îi vizează pe toți și tinde să conserve specia doar cantitativ, fără a ține seama și de calitate. Însă individualizarea și, odată cu aceasta, intensitatea dragostei pot atinge un nivel atât de înalt, încât în absența satisfacerii ei și-ar pierde valoarea toate bunurile din lume, ba chiar viața însăși. Atunci dragostea este o dorință ce crește impetuos, ca nici o alta; în numele ei suntem gata de orice sacrificiu; ea poate duce la nebunie sau la sinucidere, în eventualitatea că împlinirea ei ne este refuzată irevocabil.”

„…această nobilă pasiune se stinge tot în plăcere, la fel ca oricare alte — spre marea mirare a celor implicați.”

„Numai spiritul speciei are capacitatea de a vedea dintr-o singură privire cât valorează ea pentru el, pentru scopurile lui. Totodată, marile pasiuni apar de regulă la prima vedere…”

„…pierderea iubitei din cauza unui rival sau a morții constituie pentru îndrăgostitul pătimaș o durere care depășește orice altă suferință, tocmai fiindcă e de tip transcendent, afectându-l nu numai ca individ, ci atacându-l în essentia sa aeterna, în viața speciei, a cărei voință expresă l-a chemat aici, să se pună în slujba ei. Așa se explică faptul că gelozia este atât de chinuitoare și înverșunată, iar părăsirea iubitei e cel mai mare dintre toate sacrificiile.”

„…luat în stăpânire de spiritul speciei, îndrăgostitul e dominat acum de acesta și nu-și mai aparține; astfel, acțiunea devine inadecvată individului.”

„…voința speciei este mult mai puternică decât voința individuală, astfel încât îndrăgostitul închide ochii în privința tuturor însușirilor ce i se par respingătoare; el trece cu vederea și ignoră totul, legându-se pe vecie de obiectul pasiunii sale; așa se face că este orbit complet de acea iluzie care, de îndată ce a fost împlinită voința speciei, dispare lăsând în urmă o detestată tovarășă de viață.”

„În realitate, geniul speciei duce un război permanent cu geniile protectoare ale indivizilor, este prigonitorul și dușmanul lor, mereu pregătit să distrugă fără cruțare fericirea pasională, pentru a-și impune scopurile; ba chiar binele unor întregi națiuni a devenit câteodată victima capriciilor lui;”

„…specia, în care rezidă rădăcina ființei noastre, are asupra noastră un drept anterior și mai nemijlocit decât individul;”

„…dezamăgirea, care este consecința satisfacției.”

„Căsătoriile din dragoste sunt încheiate în interesul speciei, nu al indivizilor.”

„Cine s-a căsătorit din dragoste are să trăiască în durere”

„…căsniciile fericite sunt rare tocmai pentru că esența căsătoriei stă în faptul că principalul ei scop nu este generația actuală, ci generația viitoare.”

„…pederastia decurge oarecum din însăși natura umană, de vreme ce ea apare inevitabil, oriunde și oricând…”

„…natura cunoaște doar latura fizică, nu și morală; există chiar un antagonism tranșant între ea și morală. Conservarea individului, dar mai ales a speciei, în cel mai desăvârșit mod cu putință, este unicul ei scop. Ce-i drept, chiar și din punct de vedere fizic pederastia este plină de dezavantaje pentru tinerii ademeniți spre așa ceva, dar nu într-atât încât să nu fie și cel mai mic rău dintre două rele; prin urmare natura îl alege pe acesta, pentru a evita din timp un rău mult mai mare, cel al decăderii speciei, și pentru a preveni astfel o nenorocire continuă, care ar fi tot mai mare.”

„…în activitatea ei natura în genere nu ține seama de latura cu adevărat morală.”

„…în toate cazurile de iubire între sexe instinctul ține frâiele și crează iluzii, deoarece, pentru natură, interesul speciei are întâietate în fața tuturor celorlalte, iar această situație rămâne valabilă chiar și pentru dezgustătoarea rătăcire și degenerare a instinctului sexual aflat aici în discuție;”

„Viața se înfățișează ca o sarcină, ca o treabă ce trebuie dusă la capăt; așa se face că ea se prezintă, de regulă, ca o luptă permanentă cu nevoile. Drept urmare, fiecare caută să răzbească și să scape cât mai bine; el ispășește viața ca pe o muncă forțată, pe care era dator s-o presteze. Cine a contractat însă această datorie?”

„Trezită la viața din noaptea inconștienței, voința se găsește ca individ într-o lume veșnică și nemărginită printre nenumărați indivizi, toți cu aspirații, suferințe și rătăciri; și, după ce trece parcă printr-un vis agitat, se grăbește să se întoarcă la vechea stare de inconștiență.”

„Viața apare ca o escrocherie continuă, atât în mic, cât și-n mare. Când a promis ceva, ea nu se ține de cuvânt decât pentru a arăta cât de puțin dezirabil a fost lucrul pe care ni l-am dorit; astfel ne amăgesc când speranța, când obiectul speranței. Dacă a dat ceva, a fost pentru a lua.”

„…viața noastră seamănă înainte de toate cu o plată primită de noi doar în monede de aramă, pe care apoi trebuie însă s-o restituim: monedele sunt zilele, iar achitarea cuvenită e moartea.”

„…nu trebuie să ne bucurăm de existența lumii, ci mai degrabă să ne-ntristăm; că nonexistența ar fi de preferat existenței ei;”

„Principala sursă a celor mai grave rele care-l afectează pe om este omul însuși…”

„…a efectua mecanic aceeași muncă înseamnă a plăti scump pentru plăcerea de a respira.”

„…cele mai fericite clipe a unui om fericit sunt totuși atunci când doarme, după cum cele mai nefericite clipe a unui om nefericit sunt atunci când se trezește.”

„…lumea e ceva ce n-ar trebui să fie;”

„Orice durere puternică, fie fizică, fie psihică, ne spune ce merităm; căci ea n-ar putea ajunge la noi dacă n-am merita-o.”

„…un somn profund și fără vise este preferabil oricărei zile de supremă fericire.”

„…numai dacă esența omului este propria lui voință — deci dacă el este propria-i operă, în sensul cel mai restrâns al cuvântului —, numai atunci faptele sale îi aparțin realmente și integral și pot fi puse pe seama lui. De îndată ce are însă o altă origine sau este opera unei ființe diferite de el, toată vina sa se repercutează asupra acestei origini sau asupra acestui autor. Și asta deoarece operari sequitur esse [“ceea ce facem rezultă din ceea ce suntem”

„…est quadam prodire tenus, si non datur ultra: există o limită până la care reflexia poate să pătrundă și până într-atât ea poate lumina noaptea existenței noastre, deși orizontul rămâne întunecat în permanență. Teoria mea atinge această limită în voința de a trăi, care se afirmă sau se neagă în propria-i manifestare.“ —626,627 “O căință morală este condiționată de faptul că, înainte de comiterea faptei, înclinația spre aceasta nu i-a lăsat intelectului libertate de acțiune, fiindcă nu i-a permis să urmărească în mod clar și complet motivele ei contrare, ci l-a îndreptat încontinuu spre motivele care o favorizau. Dar după săvârșirea faptei, acestea sunt neutralizate de fapta însăși, devenind ineficiente. Acum realitatea aduce în fața intelectului motivele contrare, ca pe niște consecințe deja apărute ale faptei, iar ulterior intelectul își dă seama că ele ar fi fost mai puternice, cu condiția ca el să le fi avut în vedere și să le fi cântărit cum trebuie. Omul conștientizează astfel că a făcut ceva ce nu era, la drept vorbind, în conformitate cu voința lui; cunoașterea acestui fapt este căința. Căci el nu a acționat în deplină libertate intelectuală câtă vreme nu toate motivele au ajuns să fie eficiente. Ceea ce a exclus motivele contrare faptei a fost afectul, în cazul acțiunii pripite, și pasiunea, în cazul celei chibzuite. Deseori a mai contat și faptul că, deși rațiunea sa i-a prezentat contraargumentele in abstracto, totul omul n-a fost sprijinit de o fantezie îndeajuns de puternică, aptă să-i etaleze în imagini întregul lor conținut și adevărata semnificație. Exemple în favoarea acestor afirmații sunt cazurile în care setea de răzbunare, gelozia, lăcomia au condus la crimă; după ce ea a fost comisă, acestea s-au stins, iar acum își ridică glasul dreptatea, mila și amintirea prieteniei de odinioară și spun tot ce ar fi spus anterior dacă ar fi fost lăsate să vorbească. Atunci apare căința amară, care zice: “Dacă nu s-ar fi produs, nu s-ar fi întâmplat niciodată.”

„…statul nu este altceva decât o instituție de protecție, devenită necesară din cauza diverselor atacuri la care omul este expus și pe care el nu este capabil să le respingă singur, ci numai asociat cu alții.”

„Marea valoare, ba chiar ideea fundamentală a monarhiei mi se pare că rezidă în faptul că, deoarece oamenii rămân oameni, unul trebuie să fie plasat așa de sus și să-i fie conferită atâta putere, bogăție, siguranță și inviolabilitate absolută, încât să nu-i mai rămână pentru sine nici o dorință, nici o speranță și nici o teamă; astfel, egoismul, — inerent și lui, ca oricărei persoane — este distrus într-un fel de neutralizare, iar atunci, de parcă nici n-ar fi om, el este împuternicit să practice justiția și să nu aibă în vedere binele său, ci numai binele public. Aceasta este originea naturii oarecum supraomenești ce însoțește pretutindeni demnitatea monarhică, diferențiind-o ca de la cer la pământ de simpla președinție.”

„…la baza dreptului penal ar trebui să stea principiul potrivit căruia în realitate nu este pedepsit omul, cu doar fapta, ca ea să nu se repete; infractorul nu e decât subiectul prin care este pedepsită fapta, pentru ca legii, în virtutea căreia se aplică pedeapsa, să-i rămână forța de descurajare.”

„Așa cum a arătat Beccaria, între pedeapsă și delict trebuie să existe un raport corect; acest lucru nu se bazează pe faptul că prima ar constitui o ispășire pentru cel de-al doilea, ci faptul că zălogul trebuie să fie proporțional cu valoarea faptei pentru care el stă chezaș. De aceea fiecare este îndreptățit să solicite zălogul vieții altuia drept garanție a siguranței propriei vieți, dar nu și pentru securitatea proprietății sale, pentru care libertatea altuia etc. constituie un gaj suficient. Ca atare, pentru siguranță vieții cetățenilor, pedeapsa cu moartea este absolut necesară. Celor care ar dori s-o abolească trebuie să li se spună: “Înlăturați din lume mai întâi crima și apoi va dispărea și pedeapsa cu moartea!”

„Alături de mărimea prejudiciului ce trebuie preîntâmpinat, pentru stabilirea nivelului pedepsei se are în vedere și forța motivelor care au împins la acțiunea interzisă.”

„…fiecare trebuie ascultat, înainte de a fi judecat.”

„Cel mai rapid animal care vă poartă spre perfecțiune este suferința.”

„Nu există decât o singură eroare înnăscută, și anume aceea că existăm spre a fi fericiți. Ea este nativă, întrucât coincide cu însăși existența noastră și toată ființa noastră este doar o parafrază a ei, iar trupul nostru este chiar monograma ei; noi nu suntem totuși decât voința de a trăi și satisfacerea succesivă a tuturor dorințelor noastre este ceea ce concepem prin noțiunea de fericire.”

„…cu cât suferim mai mult, cu atât atingem mai degrabă adevăratul scop al vieții, și cu cât trăim mai fericiți, cu atât îl amânăm.”

„În realitate, suferința este un proces de purificare, singurul în urmă căruia omul este sfințit în majoritatea cazurilor, adică este readus de pe calea greșită a voinței de a trăi.”

„…întreaga noastră cunoaștere și înțelegere sunt legate de formele intelectului…”

„Dumnezeu nu știe ce este el însuși.”

„Unde este cunoaștere, așadar reprezentare, acolo nu e decât fenomen și atunci ne situăm noi înșine deja în domeniul fenomenal;”

„Esența lucrurilor de dinaintea lumii sau dincolo de ea — și prin urmare dincolo de voință — nu este accesibilă cercetării, întrucât cunoașterea în genere este ea însăși doar un fenomen; deci ea are loc numai în lume, după cum lumea există numai în cunoaștere. Esența intimă a lucrurilor nu este una cunoscătoare, nu este un intelect, ci este inconștientă; cunoașterea se adaugă abia ca un accident, ca un auxiliar al manifestării acelei esențe, pe care o poate asimila așadar într-o manieră imperfectă, doar în conformitate cu propria-i natură, preconizată în scopuri complet diferite (cele ale voinței individuale). Așa se explică imposibilitatea unei înțelegeri complete despre existență, esența și originea lumii, adică a unei înțelegeri care să meargă până la ultimul temei și să satisfacă orice pretenție. Atât despre limitele filozofiei mele și ale oricărei filozofii.”

„…este mai nimerit să recomandăm înțelegerea lumii pornind de la om decât a omului pornind de la lume, căci pe baza a ceea ce este data nemijlocit, așadar pe baza conștiinței de sine, trebuie să explicăm ceea ce este dat indirect, deci informațiile oferite de intuiția exterioară, și nu invers.”

„Căci a numi lumea “Dumnezeu”