Aforisme asupra înțelepciunii în viață

„…înțelepții tuturor timpurilor ne-au dat totdeauna aceleași povețe, iar nebunii — marea majoritate a tuturor timpurilor — au răspuns totdeauna cu aceleași fapte, cu fapte contrare.”

„Vom lăsa lumea aceasta la fel de stupidă și rea cum am găsit-o ajungând acolo.”

„Pentru fericire este mai însemnată cauza care se află în noi, decât cea care vine de la lucrurile de afară.”

„…tot ce există și se întâmplă pentru un om, există nemijlocit numai în conștiința lui și se întâmplă numai pentru dânsa;”

„…plăcerile cele mai înalte, mai felurite și mai statornicite sunte cele intelectuale…”

„…ceea ce este fiecare pentru sine însuși, ceea ce-i rămâne și în singurătate și ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dânsul mai de căpetenie decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora.”

„…condiția întâi și cea de căpetenie pentru fericirea vieții noastre este ceea ce suntem, personalitatea;”

„Precum în ziua în care te-ai născut, Soarele a salutat Planetele în locuri hotărâte, așa ești întrupat și tu și crești mai departe după legea înființării sale. Așa trebuie să fii, nu poți scăpa de tine; aceasta este și vechea învățătură a Sibilelor și a Prorocilor. Și niciun timp și nicio putere pe lume nu poate sfărâma tiparul unei forme ce se dezvoltă în viață.”

„Singurul lucru, ce în această privință stă în puterea noastră, este de a ne întrebuința personalitatea dată spre cel mai mare folos ce-l îngăduie, urmând numai scopurile ce-i corespund; căutând modul dezvoltării ce este tocmai potrivit cu ea și ferindu-ne de toate celelalte, alegând prin urmare condiția socială, ocupația și traiul, cu care se poate împăca.”

„…în tinerețe, trebuie să ne ferim de o prea mare încredere și să nu ne atribuim o îmbelșugare de facultăți, pe care poate nu le avem.”

„…este mai înțelept întru păstrarea sănătății și dezvoltarea facultăților, decât întru dobândirea avuției; ceea ce însă nu trebuie să se întoarcă la înțelesul greșit, că adică să nu ne îngrijim de agonisirea celor trebuincioase.”

„…ceea ce ne mai poate da bogăția, peste îndestulare trebuințelor reale și firești, este de puțină însemnătate pentru adevăratul nostru bine; din contra, îl împiedică prin multele și neapăratele griji, ce le aduce cu sine păstrarea unei averi prea mari. Totuși oamenii caută de o mie de ori mai mult a dobândi bogăție decât cultura minții; pe când desigur ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastră decât ceea ce avem.”

„…ceea ce are fiecare în sine însuși este lucrul cel mai de căpetenie pentru fericirea vieții sale.”

„…similis simili gaudet…”

„cei care seamănă se bucură de lucruri asemănătoare.”

„…numai nebunii vor pune rangul mai presus de avere.”

„…opinia bună a altora, în toate formele ei, contribuie adesea la dobândirea averii.”

„…dacă individualitatea este de calitate rea, toate plăcerile sunt ca vinurile bune într-o gură amărâtă de fiere. Prin urmare, în bine ca și în rău, lăsând la o parte întâmplarea unei nefericiri deosebit de grele, este de mai mare însemnătate, cum simte cineva, așadar felul și gradul impresionabilității lui în orice privință, decât ce i se întâmplă în viață. Ceea ce are cineva în sine, pe scurt personalitatea și valoarea ei, este singurul lucru de-a dreptul hotărâtor pentru fericirea și binele său.”

„…să primim veselia cu brațele deschise oricând se ivește, căci nu vine niciodată la vreme nepotrivită;”

„…ar fi bine să căutăm mai întâi a ne păstra deplina sănătate, a cărei floare este veselia. Mijloacele pentru aceasta sunt cunoscute: să ne ferim de orice exces și desfrânare, de toate emoțiile violente și neplăcute, precum și de toată osteneala prea mare și necontenită a minții, zilnic cel puțin două ore de mișcare în aer liber, scăldate în apă rece și alte asemenea măsuri igienice. Fără mișcare zilnică și îndestulătoare nu putem fi sănătoși; toate procesele vieții, pentru a fi bine executate, cer mișcare, atât părților, unde are loc, cât și a întregului. De aceea, zice cu drept cuvânt Aristotel: viața este mișcare și în mișcare își are firea sa.”

„Frumusețea este o scrisoare de recomandare deschisă, care ne câștigă inimile de la început;”

„…cu cât cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puțin din afară, și cu atât îi pot fi și ceilalți de mai puțină importanță.”

„…țigară este menită a ține locul ideilor.”

„Scopul jocului [de cărți] este de a câștiga averea celuilalt în orice mod, prin orice șiretlic și tertip.”

„Ceea ce poate fi un om pentru altul, e foarte puțin lucru; la urma urmelor oricine rămâne tot singur, și toată întrebarea este atunci, cine rămâne singur.”

„Cel mai bun ajutor și cel mai mare sprijin trebuie deci oricine să și-l găsească în sine. Cu cât izbutește mai mult întru aceasta, și prin urmare, cu cât își află mai mult izvoarele petrecerii în sine însuși, cu atât este mai fericit. Foarte bine zice Aristotel (Eth. Eud. VII, 2): fericirea este a celor ce-și sunt sieși de ajuns.”

„Răutatea ține îndeobște cârma în lume și glasul nebunilor se aude mai tare. Soarta e crudă și oamenii sunt mișei.”

„Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru ca să câștigi în afară, adică să-ți dai liniștea, timpul liber și neatârnarea, în totul sau în mare parte, pentru strălucire, rang, fală, titluri și onoruri. Aceasta însă a făcut-o Goethe. Pe mine m-a condus geniul cu tărie spre cealaltă parte.”

„Toată inteligența lumii este inutilă celui pe care nu-l interesează.”

„Răgaz fără cultură este un fel de moarte, este îngroparea de viu a omului.”

„…răgazul fiecărui om prețuiește cât prețuiește și omul.”

„Fericirea pare a sta în răgaz.”

„A avea răgaz, este un lucru străin de soarta obișnuită și de natura obișnuită a oamenilor; căci menirea lor firească este de a-și consuma viața cu agonisirea celor trebuincioase pentru traiul lor și al familiei. Omul e un copil al nevoilor, nu o inteligență liberă.”

„Omul nu simte lipsa bunurilor, pe care nu s-a gândit niciodată să le aibă, ci este și fără de ele pe deplin mulțumit; pe când altul, deși are de o sută de ori mai mult, se simte nefericit, fiindcă îi lipsește ceva ce dorește.”

„Bogăția seamănă cu apa de mare; cu cât o bei mai mult, cu atât îți crește setea. Așa este și gloria.”

„Izvorul nemulțumirii noastre sunt încercările ce le tot facem de a urca factorul pretențiilor…”

„Averea moștenită sau agonisită trebuie să o privești ca un scut de apărare împotriva multor rele și nenorociri posibile; dar nu ca o înlesnire sau poate ca o îndatorire de a-ți procura plăcerile lumești.”

„Celui bogat din naștere averea îi pare ceva neapărat trebuincios, singurul element posibil dr viață, ca și aerul, din care cauză și-o păzește viața și este mai econom. Dimpotrivă, celui născut sărac sărăcia îi pare ca o stare naturală, iar averea dobândită cumva mai pe urmă ca un prisos, de care, după ce l-a cheltuit în plăceri și în risipe, se poate lipsi ca mai înainte; el poate trăi și fără ea și a mai scăpat de o grijă.”

„…în simpla conversație, dar mai ales în serviciul public, fiecare caută și preferă inferioritatea celuilalt.”

„În ceea ce are cineva, nu am numărat nevasta și copiii; fiindcă aceștia, din contră, îl au le el.”

„…din aceeași cauză din care ne place lingușirea, ne doare critica.”

„În noi și pentru noi se află tot ce împlinește timpul existenței noastre, cuprinsul și valoarea ei…”

„…cel ce pune mare preț pe opinia oamenilor, le face prea multă onoare.”

„…fiecare trăiește mai întâi în propria sa piele și nu în opinia altora…”

„…poate jumătate din toate spaimele și grijile de le-am suferit vreodată, s-au născut din teama de opinia oamenilor. Căci ea este temelia amorului nostru propriu, așa de des atins, fiindcă este atât de bolnăvicios și de susceptibil; ea este temelia tuturor vanităților și pretențiilor, precum și a grandomanie și îngâmfării noastre. Fără această teamă și nebunie luxul nu ar fi nici a zecea parte din ceea ce este.”

„Grijile noastre ale tuturor, necazurile, frământările, ostenelile, temerile etc., privesc poate în cele mai multe cazuri opinia străină…”

„Chiar la cei înțelepți, pofta de slavă este cea din urmă care-i părăsește…”

„…mândria își are rădăcina în convingere, ea este, ca orice cunoștință, nesupusă liberei noastre voințe. Antagonistul ei, adică piedica ei cea mai mare, este vanitatea, care umblă după lauda altora, pentru a-și întemeia pe aceasta propria sa opinie despre sine, în privința căreia, din contră, trebuie să fii cu totul hotărât pentru a fi mândru. Mândria este foarte criticată și rău văzută, dar după părerea mea mai ales din partea acelora, care n-au cu ce să se mândrească. Față de aroganța și impertinența celor mai mulți oameni, este bine ca cel ce are vreun merit să nu-i piardă din vedere, pentru a nu-l lăsa cu totul uitării. Căci cine, ignorându-și meritele din bunătate, se poartă cu oamenii ca și cum ar fi întru toate semenul lor, pe acela îl vor crede de îndată cu sinceritate că este așa.”

„Glumește cu robul, îndată îți arată dosul.”

„Să ai mândria cuvenită meritelor.”

„…în ceea ce privește modestia, această virtute e o minunată Invenție a oamenilor de nimic, conform căreia fiecare trebuie să vorbească despre sine parc-ar fi și el din tagma lor, așa încât să se producă o perfectă egalitate a nivelului și să se creadă că nu există în lume decât oameni de nimic.”

„…orice mișel, care nu are nimic pe lume cu ce să se poată mândri, își găsește scăpare în nația în care s-a întâmplat să se nască, și se apucă a fi fudul de ea;”

„Fiecare nație își bate joc de cealaltă, și toate au dreptate.”

„Onoarea, luată obiectiv, este opinia altora despre valoarea noastră, iar subiectiv — frica noastră de acea opinie.”

„Onoarea nu constă în opinia altora despre valoarea noastră, ci numai și numai în exprimarea acestei opinii, fără a întreba, dacă opinia exprimată există într-adevăr, sau nu există, nici dacă este fondată.”

„Onoarea unui om nu se întemeiază pe ceea ce face, ci pe ceea ce suferă, sau pe ce i se întâmplă.”

„…onoarea nu atârnă decât de ceea ce zice și ce face omul însuși, onoarea cavalerească din contră, atârnă de ceea ce spune sau face altul.”

„Cu cât este cineva mai disprețuit și mai de batjocură, cu atât are o limbă mai desfrânată.”

„Onoarea nu are nimic a face cu caracterul adevărat al unui om în sine însuși;”

„…ceea ce spune sau face cineva, poate să nimicească propria onoare, dar niciodată onoarea altuia.”

„…este sigur că o imputare nu poate atinge decât în proporția în care este meritată; dovadă este că cea mai mică aluzie care nimerește, ne vatămă mult mai adânc, decât cea mai grea învinovățirea fără temei.”

„O privire nepărtinitoare, asupra naturii omenești, ne învață că bătaia este pentru oameni un lucru tot așa de firesc ca și mușcatul pentru animalele sălbatice și împunsul pentru vitele cornute; omul este un animal bătăios.”

„Sunt prea multe suferințe reale în lume încât să ne fie iertat a le mai spori cu cele închipuite, care să se prefacă apoi în reale…”

„…pentru înțelegerea oricărei acțiuni se cere cunoașterea motivului ei.”

„Secolul prețuiește mai ales oamenii zilei, care-i îndeplinesc capriciile momentului și sunt cu totul al lui, trăiesc cu el și mor cu el.”

„…fiecare nu înțelege și nu prețuiește decât ceea ce-i este omogen.”

„Nu e minune că vorbesc și eu în felul meu; toți fiind mulțumiți de ei înșiși, își închipuie că numai ei sunt oameni de treabă și câinelui nu-i pare nimic mai frumos decât câinelui, boului decât boului, măgarului decât măgarului și porcului decât porcului.”

„Cel ce e menit să producă adevărul și binele și să combată răul, trebuie să înfrunte opinia mulțimii și a conducătorilor ei, prin urmare să o disprețuiască.”

„…gloria fuge de cei ce o caută și urmează pe cei ce nu se uită la ea.”

„Cu cât e mai greu de a dobândi gloria, cu atât e mai ușor de a o păstra.”

„…orice ființă trăiește și există pe seama ei, și, prin urmare, mai întâi de toate în sine și pentru sine. Ceea ce este cineva, în orice privință, este mai întâi și mai ales pentru sine însuși; și dacă așa nu e mare lucru, atunci nu e mare lucru nici pentru lume.”

„…capetele mulțimii sunt un locaș prea mizerabil pentru ca fericirea cea adevărată să se poată adăposti în el.”

„…părerea noastră cea mai mare constă în a fi admirați, însă ceilalți nu se hotărăsc bucuros a ne arăta admirația lor, chiar când o merităm: omul cel mai fericit este acela care a ajuns, fie oricum, să se admire cu sinceritate pe sine însuși. Numai să se țină bine și să nu se tulbure de opinia altora.”

„…însușirile cele bune, cu care e înzestrat cineva, le are mai întâi pentru sine însuși; ceea ce se oglindește din ele în capetele altora și ce este el în opinia lor, e lucru de a doua mână și de un interes mai mic.”

„…fericirea gloriei constă în însușirile cele mari, prin care a fost dobândită, și în împrejurările care au dat omului celebru ocazia de a le dezvolta și l-au îngăduit să lucreze după menită și aplecarea lui firească; căci numai asemenea opere ajung la nemurire.”

„…aplauzele cele mai numeroase ale contemporanilor nu pot avea pentru capetele cu minte decât puțină valoare…”

„Și glorie și tinerețe deodată ar fi prea mult pentru un muritor. Viața noastră e așa de săracă, încât bunurile ei trebuie împărțite cu mai multă economie. Tinerețile au destul cu propria lor bogăție și se pot mulțumi cu atât.”

„Superioritatea intelectuală, a cărei dovadă este o asemenea glorie, se arată totdeauna prin o combinație nouă a unor elemente date.”

„…tocmai datele expuse vederii tuturor îi vor da materia pentru combinări noi, importante și adevărate.”

„…omul cuminte caută ceea ce este lipsit de durere nu ceea ce este plăcut.”

„…viața nu ne este dată pentru a o petrece, ci pentru a o trece;”

„…soarta cea mai fericită o are acela care își duce viața fără prea mari dureri, fie sufletești fie trupești, și nu acela care a avut parte de bucuriile cele mai vii sau de plăcerile cele mai mari. Cine vrea să măsoare fericirea unei vieți după plăceri, a luat o măsură greșită.”

„…rămânem în câștig, dacă jertfim plăcerile pentru a scăpa de dureri.”

„Nebunul umblă după plăcerile vieții și se vede înșelat; înțeleptul se ferește de rele.”

„…intrăm în lume plini de aspirări spre fericire și plăceri, și avem credința copilărească că le vom realiza. În curând însă ne surprinde soarta, pune cu asprime mâna pe noi și ne învață că nimic nu este al nostru, ci toate sunt ale ei, având ea un drept necontestat nu numai asupra averii și agonisirii noastre și asupra nevestei și copiilor, ci și asupra mâinilor și picioarelor, a ochilor și urechilor, ba și asupra nasului din mijlocul obrazului nostru.”

„…lucrul cel mai bun, ce ni-l poate da lumea, e o existență fără dureri, liniștită, suportabilă…”

„…cine s-a pătruns de învățătura filozofiei mele și, prin urmare, știe că toată existența noastră ar fi mai bine să nu fie și că cea mai mare înțelepciune este de a o nega și a o înlătura, acela nu va aștepta mult de la niciun lucru și de la nicio situație, nu va alerga după nimic pe lume cu patimă;”

„O lume-ntreagă de-ai pierdut, Să nu te plângi, că nu-i nimic; O lume nouă ți-ai făcut: Să nu te bucuri, nu-i nimic; Curând simțurile-au trecut, Treci și tu-n lume: nu-i nimic.”

„Dacă vrei să-ți dai seama de fericirea unui om, nu trebuie să întrebi ce-i face plăcere, ci, din contra, ce-l supără; cu cât se supără de lucruri mai mici, cu atât este mai fericit, fiindcă cineva trebuie să se simtă bine pentru a fi susceptibil la nimicuri: în nefericire nici nu le bagă în seamă.”

„Societatea, cercurile, saloanele, tot ceea ce se numește “lume”

„Să ne ferim de a întemeia fericirea vieții noastre pe prea multe pretenții, adică pe un fundament întins; căci tocmai atunci se surpă mai ușor, dând ocazii la mai multe accidente care apoi se și întâmplă. Clădirea fericirii e în această privință într-un raport invers cu celelalte clădiri care sunt mai solide pe un fundament întins. A ne reduce pretențiile, pe cât se poate, în proporție cu mijloacele de care dispunem, rămâne deci calea cea mai sigură pentru a scăpa de mari nefericiri. Îndeobște este una din cele mai mari și mai răspândite nebunii de a face pregătiri prea întinse pentru viață, ori în ce mod ar fi.”

„…năzuim adesea la lucruri care, după ce, în sfârșit, le-am dobândit, nu se mai potrivesc cu noi, precum și anii ce i-am întrebuințat la pregătirea unui lucru, ne- au consumat în același timp și pe nesimțite puterile pentru realizarea lui.”

„Ce-ți trudești mintea necoaptă cu proiecte nesfârșite?”

„…viața privită de la început ne pare nemărginit de lungă, iar privită de la sfârșit ne pare foarte scurtă.”

„Urma alege și ne arată ce a fost să fie, și numai privirea înapoi peste toată înlănțuirea lucrurilor ne explică cum și prin ce s-au făcut toate.”

„Mulți trăiesc prea în actualitate: cei ușori; alții prea în viitorime: cei fricoși și îngrijorați. Rar se va găsi cineva care să păzească proporția cea dreaptă.”

„…nu ar trebui să uităm, niciodată, că actualitatea este singura reală și că numai ea este sigură, pe când, din contra, viitorul iese mai totdeauna altfel de cum ni- l închipuim, și chiar trecutul a fost altfel: și unul și altul sunt mai jos de închipuirile noastre. Depărtarea, care micșorează lucrurile pentru ochi, le mărește pentru gândire.”

„…ia fiecare zi în parte drept toată viața…”

„…la vreme de durere și de supărări aducerea aminte ne înfățișează orice oră petrecută fără suferințe ca pe un rai pierdut, ca pe un prieten neprețuit. Dar noi trecem prin zilele cele frumoase fără a le simți; numai când vin cele rele, am dori să le aducem înapoi.”

„Orice mărginire ne face mai fericiți. Cu cât sfera noastră de activitate și de atingere este mai strâmtă, cu atât suntem mai fericiți; cu cât este mai largă, cu atât suntem mai expuși la neliniște și supărări.”

„…orice mărginire, chiar cea intelectuală, este folositoare fericirii noastre.”

„…simplicitatea cea mai mare și chiar monotonia vieții, până ce nu produce urâtul, ne face fericiți, fiindcă numai așa simțim mai puțin viața însăși, prin urmare și sarcina ei firească: ea curge atunci ca un pârâu fără valuri și fără vârtej.”

„…precum viața activă externă ne distrage și ne abate de la studii luându-ne liniștea și concentrarea trebuincioasă pentru ele, tot așa continua ocupație intelectuală ne face mai mult sau mai puțin incapabili pentru mișcare și agitările vieții reale; de aceea, e bine să întrerupem cu totul asemenea studii atunci când împrejurările cer energie și activitate practică.”

„Pentru a trăi cu deplină conștiință și a scoate din experiență toată învățătura ce o cuprinde, trebuie să ne gândim adeseori la cele petrecute și să recapitulăm ceea ce ni s-a întâmplat, ce am făcut și ce am simțit în felurite ocazii, să comparăm opiniile noastre trecute cu cele prezente, proiectele și aspirațiile noastre cu rezultatul lor și cu nemulțumirea ce ne-a produs-o.”

„…să recapitulăm seara înainte de a adormi ceea ce am făcut peste zi.”

„Să ne fim singuri de ajuns, să ne fim înșine totul și să putem zice omnia mea mecum porto.”

„Fericirea este a celor ce-și sunt singuri de ajuns.”

„Nu e cale mai rătăcită pentru fericire decât viața în lumea cea mare (high life), cum am zice “în chef și petreceri”

„Nimeni nu poate fi așa cum este decât atunci când se află singur; prin urmare cine nu iubește singurătatea, nu iubește libertatea; căci liberi suntem numai, când suntem singuri.”

„Cu cât cineva stă mai sus pe scara naturii, cu atât se află din necesitate firească mai izolat.”

„Precum ne este trupul învelit în haine, așa și mintea în neadevăruri. Vorbele, faptele, toată firea noastră sunt mincinoase; și numai străbătând prin acest văl, putem uneori să ghicim adevăratele simțiri, precum ghicim forma trupului din haine.”

„…societatea, numită cea bună, nu are numai răul, că ne impune oameni ce nu-i putem lăuda nici iubi, ci ne împiedică de a fi noi înșine așa cum ne este firea; din contră ne silește, a fi în consonanță cu ceilalți, să ne restrângem, să ne micșorăm și să ne desfigurăm singuri.”

„…nimeni nu poate sta în armonie deplină decât numai cu sine însuși; nici cu prietenul său, nici cu iubita sa, căci deosebirile individualității și ale dispoziției produc totdeauna o disonanță fie cât de mică.”

„Cu cât cineva are mai mult în sine însuși, cu atât cere mai puțin de la alții.”

„Simțirea contrară face pe oamenii de rând așa de sociabili și de acomodanți; lor le vine mai ușor să sufere pe alții decât să se sufere pe sine.”

„…pentru acela, care găsește ceva în sine, va fi o regulă înțeleaptă de a-și mărgini nevoile numai pentru a-și păstra sau a-și mări libertatea și de a avea cât se va putea mai puține dorințe pentru persoana sa, împuținând astfel relațiile neapărate cu lumea.”

„…ceea ce face pe oameni sociabili este neputința lor de a suporta singurătatea și în singurătate de a se suporta pe sine.”

„Omul cu o inteligență mai înaltă găsește în singurătate două foloase: întâi de a fi cu sine însuși, și al doilea de a nu fi cu alții.”

„Tot răul nostru vine din nevoia de a nu putea fi singuri.”

„…în această lume, în care sunt multe lucruri rele, cel mai rău rămâne totuși societatea…”

„Pământul este plin de oameni care nu merită nici să le vorbești.”

„Toți mișeii sunt sociabili de ți-e milă de ei; din contră, omul ales se arată mai întâi prin aceea, că nu găsește plăcere în alții, ci preferă din ce în ce mai mult singurătatea și, înaintând în vârstă, ajunge cu încetul la înțelegerea, că în lume, cu puține excepții, nu este altă alegere decât între singurătate și înjosire.”

„Singurătatea e de trebuință; dar dacă nu te înjosești, poți fi pretutindeni ca în pustiu.”

„…iubirea de singurătate nu se arată direct și ca un instinct primitiv, ci se dezvoltă indirect, mai ales în inteligențele cele mai înalte și încetul cu încetul, nu fără luptă contra aplecării firești spre societate și chiar a șoptirilor mefistofelice: Nu te mai juca cu durerea, care îți roade inima ca un vultur: chiar cea mai rea societate te face să simți că ești și tu om între oameni.”

„Singurătatea este soarta tuturor oamenilor înzestrați cu o capacitatea deosebită; ei o vor deplânge uneori, însă o vor alege totdeauna ca pe cel mai mic dintre două rele.”

„Să ne bucurăm de ale noastre fără comparare cu alții: niciodată nu vei fi fericit, dacă te vei mâhni fiindcă e cineva mai fericit. Când vezi câți sunt înaintea ta, gândește-te, câți sunt în urmă.”

„Să ne uităm dar mai ales la cei ce ne par că se află mai rău decât noi, decât la cei de ne par că se află mai bine.”

„Când îți propui ceva, gândește-te matur și de mai multe ori înainte de a lucra, și chiar după toată cugetarea, mai lasă o parte și pentru neajunsul minții omenești, din pricina căruia tot se mai pot întâmpla lucruri ce era peste putință să le afli sau să le prevezi și care pot zădărnici întregul plan. Această nesiguranță va face să atârne cumpăna totdeauna spre partea cea rea și ne va da sfatul să nu ne atingem de lucrurile cele mari fără o mare necesitate: quieta non movere. (Nu agita apele liniștite). Iar dacă ai luat hotărârea și ai pus mâna la lucru, așa încât mișcarea e începută și nu mai rămâne decât să-i aștepți rezultatul, atunci nu te mai tulbura prin cugetări despre cele trecute și prin temeri de primejdie ce s-ar putea întâmpla pe viitor; ci acum scoate-ți lucrul din minte, încuie sertarul acestor gânduri și liniștește-te cu încrederea că te-ai gândit la vreme precât ai putut. Acest sfat ni-l dă și proverbul italian lega la bene, e poi lascia la andare, adică: leag-o bine și apoi dă-i drumul. Dacă totuși iese rău, trebuie să fie soarta de vină și faptul general, că toate lucrurile omenești sunt supuse la greșeli.”

„La o nefericire întâmplată, fiindcă nu se mai poate schimba, să nu ne permitem nici măcar ideea că s-ar fi putut înlătura și că ar fi fost bine dacă făceam altfel: căci tocmai asemenea gânduri sporesc durerea și o fac nesuferită, așa încât ne prefac în ceea ce numesc grecii heavtontimorumeni, cum am zice: schingiuitori.”

„…să nu ne ascundem, după obicei, greșelile comise, nici să le înfrumusețăm sau să le micșorăm, ci să ni le mărturisim și să ni le puntea în toată mărimea lor înaintea ochilor, pentru a putea lua cu tărie hotărârea de a nu mai cădea în ele pe viitor.”

„…nu e bună seara pentru meditarea lucrurilor serioase și neplăcute. Adevăratul timp al meditărilor este dimineața, care și de altminteri este timpul nimerit pentru orice fel de lucrare, fie intelectuală, fie trupească. Căci dimineața este tinerețea zilei; toate sunt atunci vesele, proaspete și ușoare, omul se simte în putere și are toate facultățile lui la deplina dispoziție; de aceea să nu și-o scurteze sculându-se prea târziu, nici să și-o piardă în ocupații sau conversații zadarnice, ci să o privească ca o chintesență a vieții și oarecum să sărbătorească. Seara, dimpotrivă, este bătrânețea vieții: atunci suntem slabi, vorbăreți și cam ușori. Orice zi este o mică viață: orice deșteptare și sculare o mică naștere, orice dimineață o mică tinerețe, orice culcare și adormire o mică moarte. Starea sănătății, somnul, hrana, temperatura, vremea, împrejurimea și multe lucruri din afară au o mare influență asupra gândurilor. Atât părerile noastre, cât și destoinicia pentru o lucrare sunt foarte supuse timpului și chiar locului, și bine a zis Goethe: ‘Folosește-te de buna dispoziție a momentului, căci vine așa de rar’.”

„…cine e în stare să aibă gânduri înalte, să nu-și umple și să nu-și cotropească mintea cu lucruri personale și cu griji prea de rând, așa încât să oprească intrarea ideilor…”

„…omul trebuie să sufere foarte multe lucuri ce i se impun, fără voia lui, și de care nimeni nu scapă în cursul vieții, dar că o mică înfrânare, ce ne-o impunem noi înșine la timpul și locul nimerit, ne ferește mai pe urmă de multă silă ce ne-o impun alții…”

„…nu scăpăm mai bine de stăpânirea altora decât prin stăpânirea de noi înșine…”

„Mai ales însă citește și învață de la cei înțelepți, cum să poți duce o viață liniștită fără a fi tulburat și chinuit de pofte prea mari, nici de frică, dar nici de speranța unor lucruri ce nu sunt tocmai de folos.”

„Viața constă în mișcare…”

„…a lucra, a se ocupa de ceva sau cel puțin a învăța este o condiție neapărată pentru fericirea omului: puterile lui cer întrebuințare și el vrea să le vadă întru câtva efectul.”

„Ținta aspirațiilor noastre să nu fie imaginile fanteziei, ci noțiunile cugetate cu mintea rece;”

„…este bine să fim întotdeauna stăpâni peste impresia momentului și a simțurilor îndeobște.”

„…lucrul prezent și intuitiv se percepe ușor și ne impresionează cu toată puterea sa deodată; pe când reflecțiile și motivările cer timp și liniște pentru a fi meditate una câte una, din care cauză nu se pot înfățișa toate în fiece moment.”

„Asemenea când toate persoanele dimprejurul nostru sunt de o altă opinie decât noi și ne-o arată, ne vine foarte greu să nu ne înduplecăm și noi, chiar dacă suntem încredințați de greșeala lor.”

„Spre a ne face trupul mai rezistent trebuie să-i impunem atât în întregul lui cât și în fiecare parte mai multe sarcini și osteneli și să-l desprindem la influențe contrare de tot felul, câtă vreme suntem sănătoși. Dar îndată ce ne simțim bolnavi peste tot sau numai în parte, să apucăm calea opusă, adică să cruțăm și să îngrijim cu tot dinadinsul trupul cel bolnav sau partea lui; căci cel ce suferă și este bolnav, nu este bun pentru încercări de rezistență. Mușchii se întăresc prin multă întrebuințare, însă nervii slăbesc.”

„…somnul este pentru om ce este întoarcerea pentru ceasornic.”

„În genere, trebuie să înțelegem că gândirea noastră nu este altceva decât funcțiunea organică a creierilor și că, prin urmare, în privința încordării și repausului seamănă cu orice altă activitate organică. Dacă prea multă încordare vatămă ochii, vatămă și creierii. Cu drept cuvânt s-a zis: creierii gândesc precum mistuie stomacul. Închipuirea greșită despre un suflet nematerial, simplu, esențial și totdeauna cugetător, prin urmare neobosit, care ar ședea așa cu chirie în creieri și nu ar avea trebuință de nimic pe lume, a îndemna desigur mulți oameni la un trai absurd în paguba inteligenței lor; așa de exemplu Frederic cel Mare a încercat odată a se dezvăța cu totul de somn. Profesorii de filozofie ar face bine să nu mai răspândească prin o filozofie de babe, care umblă numai după catehism, asemenea erori periculoase în urmărilor lor practice. Trebuie să ne deprindem odată a privi puterile noastre intelectuale numai ca funcțiuni fiziologice, pentru a le trata, a le cruța și a le încorda potrivit cu această natură a lor, și a nu uita, că toată suferința, greutatea sau neregula fizică din orice parte a trupului afectează spiritul.”

„de schimbat tot nu-l pot schimba, așadar să mă folosesc de el.”

„…nimeni nu poate fi mai mult pentru altul, decât este acesta pentru el. Adevăratele spirite înainte locuiesc ca vulturii în vârf de munte, singuri! Al doilea vedem, cum cei deopotrivă se recunosc cu atâta iuțeală, încât parcă se simt atrași de magnetism: sufletele amice se salută din depărtare. Prilejul de a observa aceasta îl vom avea, ce e drept, mai des cu oamenii răi la inimă sau mărginiți la minte; însă numai fiindcă aceștia există cu miile și milioanele [miliardele în timpul nostru], pe când naturile mai bune și mai alese sunt și se numesc rare.”

„Ceea ce însă ține chiar pe oamenii foarte potriviți în oarecare depărtare unii de alții și deșteaptă uneori o dizarmonie trecătoare între ei, este nepotrivirea dispoziției momentane, care mai întotdeauna se întâmplă să fie alta pentru unul și alta pentru altul, după cum este în acel moment starea fiecăruia, ocuparea, împrejurimea, sănătatea, șirul gândurilor etc. De aici se nasc disonanțe și între persoanele cele mai armonice. Puterea de a aplica totdeauna colectivul cerut, pentru dizolvarea acelei disonanțe și pentru introducerea unei temperaturi de vibrație egală, ar fi rezultatul celei mai înalte culturi. Așa de mult contribuie egalitatea dispoziției la menținerea relațiilor omenești, încât și o societate foarte numeroasă se animează și se înveselește prin preschimbarea ideilor și se interesează cu plăcere, îndată ce un obiect comun, fie o primejdie, sau o speranță, sau o știre, sau o priveliște rară, o scenă de teatru, o muzică, sau altceva, atrage luarea aminte a tuturor în același timp. Căci atunci se acoperă toate interesele private și se produce o unitate generală a dispoziției. În lipsă de asemenea influențe obiective, societățile aleargă la cele subiective, și astfel băuturile spirtoase sunt mijlocul obișnuit de a forma o dispoziție egală între cei adunați. Chiar ceaiul și ciocolata produc același rezultat.”

„…dacă voim să fim prudenți cu cunoscuții și cu amicii noștri, este bine ca nici lor să nu ne arătăm decât la intervale mari.”

„Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Prin acestea vreau să zic că nimeni nu vede în altul mai mult decât este el însuși; căci nu-l poate primi nici înțelege decât după măsura propriei sale inteligențe.”

„…în conversație ești totdeauna coborât la nivelul celui cu care vorbești, fiindcă tot ce ai mai presus de el dispare…”

„…față cu neghiobii și cu nebunii nu avem decât un mijloc de a ne arăta cu minte, și acela este de a nu intra în vorbă cu ei.”

„Își câștigă stima mea, ca un ales între o sută, omul care, având să aștepte și stând ocupat, nu începe să bată tactul sau să ciocănească cu tot ce-i cade sub mână, cu bastonul, cu cuțitul, cu furculița sau cu orice. La cei mai mulți, dimpotrivă, se vede că auzul și văzul au luat locul gândirii: ei bat toba cu degetele pentru a-și aduce aminte de propria existență, dacă nu au o țigară la îndemână, care să le slujească mai bine.”

„La Rochefoucauld a făcut observația nimerită, că este greu a admira pe cineva și a-l iubi în același timp. Ar trebui deci să alegem ce voim să dobândim: iubirea sau admirația oamenilor.”

„Noi îi iubim întotdeauna pe cei care ne admiră și nu-i iubim întotdeauna pe cei pe care-i admirăm. Este greu să-i iubești pe cei care nu te admiră, dar este mai puțin greu să-i iubim pe cei pe care-i prețuim mai mult decât pe noi.”

„Cei mai mulți oameni sunt așa de subiectivi, încât nimic nu are pentru ei un adevărat înțeles afară de ei înșiși. De aici vine că în tot ce se vorbește, ei se gândesc îndată la dânșii și că orice raport întâmplător cu ceva le este personal, fie cât de depărtat, le atrage și le consumă toată atenția, așa încât nu mai au nicio înțelegere pentru adevăratul obiectiv al vorbirii; și nici argumentele nu au vreo tărie pentru ei, îndată ce sunt împotriva interesului sau deșertăciunii lor. De aceea sunt așa de ușor distrași, atinși, supărați sau ofensați, încât, vorbind cu ei despre orișice obiect, nu ne putem destul feri de vreo relație posibilă, poate nefavorabilă, a celor zise de noi cu prea prețioasa și prea delicata dumnealor persoană, care se interesează numai de sine însăși și de nimica alta. Și pe când asemenea oameni nu înțeleg și nu simt ceea ce este adevărat sau frumos sau plin de spirit în vorbele altora, au cea mai fină susceptibilitate pentru tot ce ar putea atinge, fie cât de departe și indirect, mica lor deșertăciune sau ar putea să se reflecte în mod nefavorabil asupra mult merituoasei personalități a dumnealor. Așa încât, în ușurința lor de a fi vătămați, seamănă cu cățelușii cei mici, cărora le calci pe labă fără să vrei și ai pe urmă să le auzi chelălăitul; sau se pot compara cu un bolnav plin de răni, pe care trebuie să te ferești cu cea mai mare luare aminte să nu-l atingi. Unii merg așa de departe, încât iau și cea mai mică umbră de spirit, ce o arată cineva în conversația cu ei, drept o ofensă, deși se prefac deocamdată; cel lipsit de experiență se gândește mai pe urmă și-și muncește capul în zadar ca să înțeleagă, prin ce a putut atrage ura și mânia lor. Însă tot așa de ușor este să-i lingușești și să-i câștigi. De aceea, judecata lor este mai întotdeauna prevenită și în favoarea partidului sau castei lor, dar nu o judecată obiectivă și dreaptă. Cauza a toate acestea este că în ei intențiile covârșesc cu mult inteligența și că mintea lor cea slabă este cu totul robită voinței, de care nu poate scăpa nici pentru un singur moment. O dovadă enormă despre mizerabila subiectivitate a oamenilor, care raportează toate la interesul lor și de la orice idee se întorc în linie dreaptă numai spre ei înșiși, ne-o dă Astrologia, care pune mersul imenselor corpuri cerești în relație cu nemernica persoană a omului și leagă cometele de pe cer cu certurile și fleacurile noastre de pe Pământ. Aceasta însă s-a făcut în toate timpurile, și în cele mai vechi (vezi de exemplu Stob. Eclog. 1. 22, 9, pag. 478)”

„Când vreo absurditate se propune în public sau în societate sau se scrie în literatură și află bună primire sau cel puțin nu este combătută, nu trebuie să disperăm și să credem că lucrul se încheie aici, ci să ne mângâiem cu încrederea că mai pe urmă și încetul cu încetul se discută chestia, se meditează, se explică și în cele din urmă ajunge a fi judecată cu dreptate; așa încât după un timp mai scurt sau mai lung, potrivit cu greutatea lucrului, ajungi și ceilalți să vadă ceea ce omul inteligent văzuse din capul locului. Deocamdată și până atunci nu ne rămâne decât să avem răbdare. Căci omul cu judecată dreaptă, între oameni fără judecată, seamănă cu omul a cărui ceasornic merge bine, pe când toate celelalte din oraș merg rău; el singur cunoaște adevărata oră, dar de folos? toată lumea se ia după ora greșită, chiar și aceia care știu că numai ceasornicarul lui arată timpul cel adevărat.”

„Într-o privire oamenii sunt ca niște copii mici: dacă îi răsfeți, se obrăznicesc. De aceea nici nu trebuie să fii prea blând și prea iubitor cu ei. Precum rareori vei pierde un amic, dacă îi refuzi un împrumut, dar foarte ușor, dacă i-l dai; asemenea cu greu îl vei pierde prin mândrie și nepăsare, însă adeseori prin prea multă amabilitate, ca una ce-l face arogant și nesuferit și provoacă ruptura. Dar mai ales nu pot oamenii să se împace cu ideea că ai neapărat trebuință de ei: aceasta îi face numaidecât îndrăzneți și obraznici. La unii se poate întâmpla numai prin faptul că te pui în relație cu ei, de exemplu, că vorbești cu ei adeseori sau ceva intim; îndată își închipuie că de acum trebuie să le treci multe cu vederea și încearcă să se întindă peste marginile politeții.”

„Numai atunci, când nu ai nicio trebuință de ceilalți și când le dai s-o priceapă, poți păstra superioritatea în relațiile cu oamenii. De aceea, este prudent ca din când în când să lași să simtă oricine, fie bărbat fie femeie, că te poți prea bine lipsi de el: aceasta întărește prietenia. Nu strică chiar pentru cei mai mulți oameni, dacă faci să se strecoare din timp în timp câte o picătură de dispreț; cu atât mai mult se vor ține se prietenia ta. Chi non istima, vien stimato, zic șireți de italieni, adică: cine nu stimează, este stimat. Dar dacă cu adevărat punem cel mai mare preț pe cineva, atunci să i-o ascundem parcă-ar fi o crimă.”

„…cine așteaptă, ca în lume dracii să umble cu coarne și nebunii cu camizolă, va fi întotdeauna prada și unealta lor. Mai adaugă apoi, că în relațiile lor oamenii fac ca luna și ca gheboșii, adică se arată dintr-o singură parte, și că oricine are un talent înnăscut de a-și însuși prin mimică fizionomia sa într-o mască care înfățișează ceea ce ar trebui să fie, și care, fiind calculată anume pentru individualitatea sa, îi șade și i se potrivește așa, încât iluzia este perfectă. Masca o pune de câte ori este vorba de a se linguși pe lângă cineva și de a produce o bună impresie.”

„…să ne ferim cu tot dinadinsul de a nu avea o opinie prea bună de cunoscuții noștri cei noi, dacă nu vrem să fim mai întotdeauna dezamăgiți spre rușinea sau spre paguba noastră. Aici e locul să adăugăm și următoarea observație: tocmai în lucrurile cele mici, unde omul nu are timp să se prefacă, se arată caracterul;”

„Cine calcă fără sfială fie și numai statutul clubului său, va călca și legile statului, îndată ce o va putea face fără primejdie.”

„Dacă un om, cu care avem o relație, ne-a adus vreo supărare, ne vom întreba, de ce ne este relația lui așa de prețioasă, încât suntem hotărâți să suferim încă o dată sau de mai multe ori aceeași supărare, poate și una mai mare. (Căci a uita și a ierta cu totul înseamnă a azvârli pe fereastră o experiență foarte scump plătită.) Dacă ne este, atunci să nu facem vorbă multă, căci vorbele sunt de puțin folos, ci să lăsăm lucrul să treacă cu dojană sau fără dojană, dar totodată să știm că prin aceasta ne-am abonat la a doua ediție a aceleiași supărări. De nu ne este, atunci o rupem îndată și pentru totdeauna cu prea scumpul nostru amic, sau dacă este o slugă, să-i dăm drumul. Căci la ocazie va face neapărat același sau un asemenea lucru încă o dată, deși acum jură pe toți Dumnezeii și ne făgăduiește îndreptare. Toate, toate le poate schimba omul, dar pe sine însuși nu, propria sa fire nu și-o poate schimba. Caracterul este absolut incorigibil; fiindcă toate faptele omului izvorăsc dintr-un principiu intern, în puterea căruia el, sub aceleași împrejurări, face totdeauna același lucru și nu poate să facă altfel. Să ne pătrundem odată de ceea ce este numitul “liber arbitru”

„Pentru a dobândi o înțelegere deplină și lămurită, așa cum trebuie să o avem, despre adevărata și prea trista fire a oamenilor, este foarte instructiv să comparăm și să ne explicăm, drept comentariu al purtării și apucăturilor lor în viața practică, purtarea și apucăturile lor în literatură, și viceversa. O asemenea comparație ne folosește pentru a nu ne pierde încrederea în noi înșine, și nici siguranță judecății asupra lor. Însă pentru aceasta nu trebuie să ne supere sau să ne întristeze niciun caz de mișelie sau neghiobie deosebită, cum îl întâlnim uneori în viață sau în literatură, ci trebuie să ne rămână ca un obiect de studiu, ca un nou semn al caracteristicii neamului omenesc, de care e bine să ne aducem aminte.”

„…sălbaticii se mănâncă unii pe alții, și civilizații se înșală unii pe alții, și acesta se numește mersul lumii.”

„…războaiele sunt ele oare în adevăratul lor scop altceva decât niște prădăciuni pe o scară mai întinsă?”

„Toate războaiele au la bază furtul.”

„Niciun caracter nu este așa încât să poată fi lăsat în deplina sa voie, cu toate au trebuință de a fi îndreptate prin noțiuni și maxime. Dar cine vrea să ajungă prea departe cu asemenea îndreptări, adică vrea să-și alcătuiască un caracter — nu izvorât din firea înnăscută, ci produs numai prin reflecție, așadar meșteșugit, va simți curând adevărul proverbului latin: Naturam expelles furca, tamen usque reucurret. (Alungă natura chiar cu furca, tot se va întoarce pe undeva înapoi). Căci poți foarte bine să înțelegi o regulă pentru purtarea ta față de alții, poți chiar să o afli tu însuți și să o exprimi în cuvinte nimerite, și totuși în viața reală să păcătuiești îndată împotriva ei. Însă aceasta să nu te descurajeze și să nu te facă să crezi că e cu neputință de a-ți face purtarea în lume după principii și maxime, lăsându-te numai în voia firii și a întâmplării. Cu înțelepciunea vieții e ca și cu preceptele teoretice și cu Instrucțiunile practice: lucrul dintâi este să pricepi regula, iar al doilea să înveți aplicarea ei. Una se dobândește prin rațiune repede, cealaltă prin deprindere încetul cu încetul.”

„…dresura pe care și-o impune omul printr-un obicei îndelungat o va simți totdeauna ca un fel de silă din afară, în contra căreia firea lui nu încetează niciodată de a se împotrivi întru câtva și pe care uneori o leapădă pe neașteptate.”

„Tot ce nu e natural, e imperfect.”

„A afecta o calitate, a se făli prea mult cu ea înseamnă a mărturisi că nu o ai.”

„…nimeni nu trebuie să se lase în toată voia lui și să se poarte tocmai cum este, fiindcă multele părți urâte și bestiale ale naturii noastre trebuie acoperite; însă aceasta ne dă numai dreptul de a ascunde ceva ce este, adică a disimula, iar nu de a închipui ceva ce nu este, adică a simula.”

„Precum purtăm greutatea corpului nostru fără a o simți, pe când simțim greutatea oricărui corp străin ce voim să-l mișcăm, tot astfel nu vedem greșelile și viciile noastre, ci numai pe ale altora. Pentru aceasta însă fiecare are în celălalt o oglindă, în care poate vedea lămurit propriile sale vicii, greșeli și deprinderi urâcioase. Dar cei mai mulți fac ca și câinele care latră la oglindă, fiindcă nu știe că se vede pe sine însuși, ci crede că este alt câine. Cine critică pe alții, lucrează la propria sa îndreptare.”

„…observarea critică a greșelilor altora este un mijloc foarte nimerit pentru descoperirea lor în noi înșine. Spre îndreptarea noastră ne trebuie o oglindă. Regula aceasta este adevărată și în stil și în literatură: cine în asemenea materie admiră absurditățile cele noi în loc de a le critica, acela le va și imita.”

„…fiecare este considerat după funcția ce o ocupă sau după comerțul ce-l face, nu după nația și familia din care se trage, așadar după poziția și rolul ce le are în lumea convențională; după asemenea Etichete este rubrica și se vede tratat ca o marfă de fabrică. Ceea ce este în sine însuși, cu însușirile sale personale ca om, nu se ia în seamă decât facultativ și excepțional, și oricine o lasă la o parte și o ignoră, îndată ce nu-i vine la socoteală, prin urmare în cele mai multe cazuri. Cu cât își simte cineva mai mult valoarea personală, cu atât îi va plăcea mai puțin acea întocmire convențională, și va căuta să se retragă din societatea unde se aplica.”

„Prietenia adevărată și sinceră presupune că cineva ia parte la soarta celuilalt cu căldură, în mod curat obiectiv și fără niciun interes, și aceasta presupune iarăși o identificare desăvârșită între cei doi prieteni. Împotriva ei se opune însă egoismul naturii omenești așa de tare, încât adevărata prietenie seamănă cu acele lucruri fabuloase…”

„‘pentru a trăi în liniște, singurul mijloc este să te îmbraci cu pielea celui mai simplu animal’. Căci a te arăta cu minte și cu duh este un mod indirect de a imputa celorlalți incapacitatea și mărginită lor.”

„Să știm că omul fără minte are de o sută de ori mai multă antipatie împotriva omului cu minte, decât omul cu minte împotriva celui fără minte.”

„…bărbații cei proști și ignoranți și femeile cele urâte află pretutindeni o primire călduroasă;”

„Adeseori încrederea noastră în alții vine din lene, din amor propriu și din vanitate: din lene, când pentru a nu cerceta sau priveghea noi înșine, ne lăsăm mai bine pe altul; din amor propriu, când dorința nestăpânită de a vorbi despre noi ne împinge a face “confidențe”

„Ce nu vrei să știe dușmanul, nu spune prietenului.”

„Dacă-mi ascuns secretul, îl țin eu pe el; dacă-l spun, mă ține el pe mine.”

„Pe pomul tăcerii rodește liniștea.”

„Aceasta este camăta timpului, cine nu poate să aștepte, devine jertfa ei. A voi să grăbești mersul timpului, care curge cumpătat, este întreprinderea cea mai costisitoare.”

„Pentru a prevedea ce se poate întâmpla, se cere inteligență; pentru a vedea ce s-a întâmplat, se cer numai sensuri. Dar maxima noastră să fie: adu jertfe duhurilor necurate. Adică nu cruța osteneală, timp, alergare, trudă, bani, nici alte sacrificii pentru a închide portița nefericirilor posibile, și cu cât nefericirea ar fi mai mare, cu atât posibilitatea ei să devină mai mică, mai îndepărtată, mai improbabilă. Exemplificarea cea mai cunoscută a acestei reguli sunt polițele de asigurare. Ele sunt o jertfă publică adusă de toți pe altarul demonilor.”

„De nicio întâmplare să nu ne bucurăm sau să nu be întristăm prea tare; parte fiindcă toate lucrurile sunt schimbătoare și se pot preface în fiece moment, parte fiindcă judecata noastră se înșală prea ușor asupra celor ce ne privesc sau ne sunt spre pagubă, așa încât tot omul se va fi văitat odată de un lucru, care pe urmă i-a ieșit spre bine, sau va fi tresărit de bucurie pentru un lucru, care a devenit izvorul suferințelor celor mai mari. Dimpotrivă să facem cum zice Shakespeare (All’s well, act. 3, sc. 2): ‘De atâtea ori am tresărit de bucurie și de întristare, încât acum nu mă mai stăpânește prima impresie a lucrurilor și am scăpat de această slăbiciune femeiască’. Cine nu-și pierde cumpătul la nefericire, dovedește că știe cât de felurite și cât de imense sunt relele posibile ale vieții, și privește răul întâmplat acum ca o parte foarte mică a celor ce s-ar putea întâmpla.”

„Tot ce se întâmplă, de la lucrul cel mai mare până la cel mai mic, se întâmplă cu necesitate.”

„…sunt o mai înfricoșată armă creierii omului decât gheara leului.”

„Dacă e vorba de perfecțiune în relațiile cu lumea, omul cel mai perfect ar fi acela care nu ar sta niciodată nehotărât și nu ar lucra niciodată pripit.”

„În această lume de oțel se cere o inimă de oțel, întărită contra soartei și înarmată contra oamenilor. Căci viața întreagă este o luptă, niciun pas înainte nu se face fără greutate…”

„…este un suflet laș acela care se codește, se pitulează și se vaită, îndată ce se adună nori pe cer sau se arată numai din depărtare. Deviza noastră să fie contra tu ne cede malis, sed contra audentior ito. (Tu nu da înapoi în fața relelor, ci mergi cu mai mare curaj în contra lor.) Până ce rezultatul unei întreprinderi primejdioase nu este încă hotărât, până ce mai există o posibilitate să se sfârșească bine, nu e loc pentru șovăire, ci numai pentru rezistență, precum nu trebuie să disperi de vremea frumoasă până mai e un colț albastru pe cer.”

„…să be ferim de exces, și curajul să nu meargă până la îndrăzneală. Un grad oarecare de timiditate este chiar trebuincios pentru ființa noastră in lume; lașitate este numai o exagerare a ei…”

„Cine nu are conștiința vârstei sale, De la aceasta va primi tot răul!”

„…temelia ideilor noastre despre lume se așază încă din anii copilăriei și ele de pe atunci sunt adânci sau superficiale; mai pe urmă se dezvoltă sau se completează, dar nu se mai schimbă în esență.”

„Pe când ne îndeletnicim noi cu atâta seriozitate la înțelegerea intuitivă a lucrurilor, educația caută a ne da noțiunile. Însă noțiunile nu sunt esența proprie, fondul și cuprinsul adevărat al cunoștințelor, care, din contră, se află numai în perceperea intuitivă a lumii. Dar aceasta nu o putem dobândi decât prin noi înșine, iar nu prin învățătura altora. De aceea, valoarea intelectuală ca și cea morală nu ne poate veni din afară, ci izvorăște din adâncimea propriei noastre ființe, și toate meșteșugurile pedagogice a lui Pestalozzi nu pot face din cel născut neghiob in cugetător; asta niciodată! neghiob s-a născut, neghiob are să moară.”

„Tânărul își așteaptă viitorul sub forma unui roman interesant. Și astfel se naște amăgirea…”

„Superioritatea intelectuală, fie și cea mai mare, nu-și va putea arăta preponderența în conversație decât de la 40 de ani înainte. Căci ea poate uneori întrece, dar nu poate niciodată înlocui maturitatea anilor și experiența câștigată;”

„…precum intelectul nostru îndeobște este foarte imperfect, așa ne este și memoria; învățătura trebuie repetată, trecutul trebuie rumegat, dacă nu, se pierd amândouă în prăpastia uitării.”

„Uneori credem că ne e dor de un loc îndepărtat, pe când în fapt ne e dor de timpul ce l-am petrecut acolo, când adică eram tineri și mai impresionabili. Astfel ne înșală timpul sub masca spațiului. Dacă ne ducem într-adevăr acolo, recunoaștem îndată iluzia.”

„Ceea ce un cap privilegiat e menit să producă și să dăruiască lumii, adică materia propriilor sale vederi fundamentale și idei originale, se înmagazinează în tinerețe, dar de stăpânit nu stăpânește această materie decât mai târziu.”

„Prețuim adeseori prea puțin lucrările și ideile tinereților noastre.”

„…pe noi înșine în adevărata noastră ființă și menire nu ne cunoaștem și nu ne înțelegem decât la sfârșitul vieții, mai ales în raportul nostru cu ceilalți, cu lumea.”

„…feluritele și nesfârșitele capricii ce le produce instinctul sexual, și efectele ce se nasc din ele, întrețin în om un grad oarecare de nebunie permanentă, câtă vreme stă sub influența acelui instinct sau a diavolului care îl stăpânește; așa încât omul nu e cu mintea întreagă decât după ce a scăpat de amor.”

„…cei mai mulți, după ce au fost totdeauna slabi la minte, devin la bătrânețe din ce în de mai automați: nu cugetă, nu zic și nu fac decât unul și același lucru, și nicio impresie externă nu e în stare să-i mai schimbe și să-i împrospăteze.”

„Cel mai mare câștig al bătrâneților adânci este Eurhanasia, moartea ușoară, fără boală, fără spasme, fără simțire.”

„Tinerețea este în perspectivă viața, bătrânețea moartea; cea dintâi are un trecut scurt și un viitor lung, cea din urmă dimpotrivă.”

„…a dori o viață lungă e o mare temeritate.”

„Moartea este marele reservoir al vieții. De acolo deci, de acolo, din Orcus, vin toate, acolo a fost odinioară tot ce are astăzi viața — de am fi numai în stare să pricepem scamatoria, prin care se întâmplă, atunci am pricepe lumea, le-am pricepe pe toate.”

„…înțelepții tuturor timpurilor ne-au dat totdeauna aceleași povețe, iar nebunii — marea majoritate a tuturor timpurilor — au răspuns totdeauna cu aceleași fapte, cu fapte contrare.”

„…ceea ce este fiecare pentru sine însuși, ceea ce-i rămâne și în singurătate și ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dânsul mai de căpetenie decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora.”

„…condiția întâi și cea de căpetenie pentru fericirea vieții noastre este ceea ce suntem, personalitatea;”

„Precum în ziua în care te-ai născut, Soarele a salutat Planetele în locuri hotărâte, așa ești întrupat și tu și crești mai departe după legea înființării sale. Așa trebuie să fii, nu poți scăpa de tine; aceasta este și vechea învățătură a Sibilelor și a Prorocilor. Și niciun timp și nicio putere pe lume nu poate sfărâma tiparul unei forme ce se dezvoltă în viață.”

„Singurul lucru, ce în această privință stă în puterea noastră, este de a ne întrebuința personalitatea dată spre cel mai mare folos ce-l îngăduie, urmând numai scopurile ce-i corespund; căutând modul dezvoltării ce este tocmai potrivit cu ea și ferindu-ne de toate celelalte, alegând prin urmare condiția socială, ocupația și traiul, cu care se poate împăca.”

„…în tinerețe, trebuie să ne ferim de o prea mare încredere și să nu ne atribuim o îmbelșugare de facultăți, pe care poate nu le avem.”

„…este mai înțelept întru păstrarea sănătății și dezvoltarea facultăților, decât întru dobândirea avuției; ceea ce însă nu trebuie să se întoarcă la înțelesul greșit, că adică să nu ne îngrijim de agonisirea celor trebuincioase.”

„…similis simili gaudet…”

„cei care seamănă se bucură de lucruri asemănătoare.”

„…numai nebunii vor pune rangul mai presus de avere.”

„…opinia bună a altora, în toate formele ei, contribuie adesea la dobândirea averii.”

„…dacă individualitatea este de calitate rea, toate plăcerile sunt ca vinurile bune într-o gură amărâtă de fiere. Prin urmare, în bine ca și în rău, lăsând la o parte întâmplarea unei nefericiri deosebit de grele, este de mai mare însemnătate, cum simte cineva, așadar felul și gradul impresionabilității lui în orice privință, decât ce i se întâmplă în viață. Ceea ce are cineva în sine, pe scurt personalitatea și valoarea ei, este singurul lucru de-a dreptul hotărâtor pentru fericirea și binele său.”

„…să primim veselia cu brațele deschise oricând se ivește, căci nu vine niciodată la vreme nepotrivită;”

„…ar fi bine să căutăm mai întâi a ne păstra deplina sănătate, a cărei floare este veselia. Mijloacele pentru aceasta sunt cunoscute: să ne ferim de orice exces și desfrânare, de toate emoțiile violente și neplăcute, precum și de toată osteneala prea mare și necontenită a minții, zilnic cel puțin două ore de mișcare în aer liber, scăldate în apă rece și alte asemenea măsuri igienice. Fără mișcare zilnică și îndestulătoare nu putem fi sănătoși; toate procesele vieții, pentru a fi bine executate, cer mișcare, atât părților, unde are loc, cât și a întregului. De aceea, zice cu drept cuvânt Aristotel: viața este mișcare și în mișcare își are firea sa.”

„Frumusețea este o scrisoare de recomandare deschisă, care ne câștigă inimile de la început;”

„…cu cât cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puțin din afară, și cu atât îi pot fi și ceilalți de mai puțină importanță.”

„…țigară este menită a ține locul ideilor.”

„Ceea ce poate fi un om pentru altul, e foarte puțin lucru; la urma urmelor oricine rămâne tot singur, și toată întrebarea este atunci, cine rămâne singur.”

„Răutatea ține îndeobște cârma în lume și glasul nebunilor se aude mai tare. Soarta e crudă și oamenii sunt mișei.”

„Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru ca să câștigi în afară, adică să-ți dai liniștea, timpul liber și neatârnarea, în totul sau în mare parte, pentru strălucire, rang, fală, titluri și onoruri. Aceasta însă a făcut-o Goethe. Pe mine m-a condus geniul cu tărie spre cealaltă parte.”

„Toată inteligența lumii este inutilă celui pe care nu-l interesează.”

„Răgaz fără cultură este un fel de moarte, este îngroparea de viu a omului.”

„…răgazul fiecărui om prețuiește cât prețuiește și omul.”

„Fericirea pare a sta în răgaz.”

„Omul nu simte lipsa bunurilor, pe care nu s-a gândit niciodată să le aibă, ci este și fără de ele pe deplin mulțumit; pe când altul, deși are de o sută de ori mai mult, se simte nefericit, fiindcă îi lipsește ceva ce dorește.”

„Izvorul nemulțumirii noastre sunt încercările ce le tot facem de a urca factorul pretențiilor…”

„Averea moștenită sau agonisită trebuie să o privești ca un scut de apărare împotriva multor rele și nenorociri posibile; dar nu ca o înlesnire sau poate ca o îndatorire de a-ți procura plăcerile lumești.”

„În ceea ce are cineva, nu am numărat nevasta și copiii; fiindcă aceștia, din contră, îl au le el.”

„…din aceeași cauză din care ne place lingușirea, ne doare critica.”

„În noi și pentru noi se află tot ce împlinește timpul existenței noastre, cuprinsul și valoarea ei…”

„…cel ce pune mare preț pe opinia oamenilor, le face prea multă onoare.”

„…fiecare trăiește mai întâi în propria sa piele și nu în opinia altora…”

„Grijile noastre ale tuturor, necazurile, frământările, ostenelile, temerile etc., privesc poate în cele mai multe cazuri opinia străină…”

„Chiar la cei înțelepți, pofta de slavă este cea din urmă care-i părăsește…”

„…mândria își are rădăcina în convingere, ea este, ca orice cunoștință, nesupusă liberei noastre voințe. Antagonistul ei, adică piedica ei cea mai mare, este vanitatea, care umblă după lauda altora, pentru a-și întemeia pe aceasta propria sa opinie despre sine, în privința căreia, din contră, trebuie să fii cu totul hotărât pentru a fi mândru. Mândria este foarte criticată și rău văzută, dar după părerea mea mai ales din partea acelora, care n-au cu ce să se mândrească. Față de aroganța și impertinența celor mai mulți oameni, este bine ca cel ce are vreun merit să nu-i piardă din vedere, pentru a nu-l lăsa cu totul uitării. Căci cine, ignorându-și meritele din bunătate, se poartă cu oamenii ca și cum ar fi întru toate semenul lor, pe acela îl vor crede de îndată cu sinceritate că este așa.”

„Să ai mândria cuvenită meritelor.”

„…în ceea ce privește modestia, această virtute e o minunată Invenție a oamenilor de nimic, conform căreia fiecare trebuie să vorbească despre sine parc-ar fi și el din tagma lor, așa încât să se producă o perfectă egalitate a nivelului și să se creadă că nu există în lume decât oameni de nimic.”

„…orice mișel, care nu are nimic pe lume cu ce să se poată mândri, își găsește scăpare în nația în care s-a întâmplat să se nască, și se apucă a fi fudul de ea;”

„Onoarea, luată obiectiv, este opinia altora despre valoarea noastră, iar subiectiv — frica noastră de acea opinie.”

„Onoarea unui om nu se întemeiază pe ceea ce face, ci pe ceea ce suferă, sau pe ce i se întâmplă.”

„Cu cât este cineva mai disprețuit și mai de batjocură, cu atât are o limbă mai desfrânată.”

„…ceea ce spune sau face cineva, poate să nimicească propria onoare, dar niciodată onoarea altuia.”

„O privire nepărtinitoare, asupra naturii omenești, ne învață că bătaia este pentru oameni un lucru tot așa de firesc ca și mușcatul pentru animalele sălbatice și împunsul pentru vitele cornute; omul este un animal bătăios.”

„Sunt prea multe suferințe reale în lume încât să ne fie iertat a le mai spori cu cele închipuite, care să se prefacă apoi în reale…”

„…pentru înțelegerea oricărei acțiuni se cere cunoașterea motivului ei.”

„Secolul prețuiește mai ales oamenii zilei, care-i îndeplinesc capriciile momentului și sunt cu totul al lui, trăiesc cu el și mor cu el.”

„…fiecare nu înțelege și nu prețuiește decât ceea ce-i este omogen.”

„…gloria fuge de cei ce o caută și urmează pe cei ce nu se uită la ea.”

„Cu cât e mai greu de a dobândi gloria, cu atât e mai ușor de a o păstra.”

„…orice ființă trăiește și există pe seama ei, și, prin urmare, mai întâi de toate în sine și pentru sine. Ceea ce este cineva, în orice privință, este mai întâi și mai ales pentru sine însuși; și dacă așa nu e mare lucru, atunci nu e mare lucru nici pentru lume.”

„…părerea noastră cea mai mare constă în a fi admirați, însă ceilalți nu se hotărăsc bucuros a ne arăta admirația lor, chiar când o merităm: omul cel mai fericit este acela care a ajuns, fie oricum, să se admire cu sinceritate pe sine însuși. Numai să se țină bine și să nu se tulbure de opinia altora.”

„…însușirile cele bune, cu care e înzestrat cineva, le are mai întâi pentru sine însuși; ceea ce se oglindește din ele în capetele altora și ce este el în opinia lor, e lucru de a doua mână și de un interes mai mic.”

„Și glorie și tinerețe deodată ar fi prea mult pentru un muritor. Viața noastră e așa de săracă, încât bunurile ei trebuie împărțite cu mai multă economie. Tinerețile au destul cu propria lor bogăție și se pot mulțumi cu atât.”

„…omul cuminte caută ceea ce este lipsit de durere nu ceea ce este plăcut.”

„…viața nu ne este dată pentru a o petrece, ci pentru a o trece;”

„…soarta cea mai fericită o are acela care își duce viața fără prea mari dureri, fie sufletești fie trupești, și nu acela care a avut parte de bucuriile cele mai vii sau de plăcerile cele mai mari. Cine vrea să măsoare fericirea unei vieți după plăceri, a luat o măsură greșită.”

„…rămânem în câștig, dacă jertfim plăcerile pentru a scăpa de dureri.”

„…lucrul cel mai bun, ce ni-l poate da lumea, e o existență fără dureri, liniștită, suportabilă…”

„O lume-ntreagă de-ai pierdut, O lume nouă ți-ai făcut: Să nu te bucuri, nu-i nimic; Curând simțurile-au trecut, Treci și tu-n lume: nu-i nimic.”

„Dacă vrei să-ți dai seama de fericirea unui om, nu trebuie să întrebi ce-i face plăcere, ci, din contra, ce-l supără; cu cât se supără de lucruri mai mici, cu atât este mai fericit, fiindcă cineva trebuie să se simtă bine pentru a fi susceptibil la nimicuri: în nefericire nici nu le bagă în seamă.”

„Societatea, cercurile, saloanele, tot ceea ce se numește “lume”

„Să ne ferim de a întemeia fericirea vieții noastre pe prea multe pretenții, adică pe un fundament întins; căci tocmai atunci se surpă mai ușor, dând ocazii la mai multe accidente care apoi se și întâmplă. Clădirea fericirii e în această privință într-un raport invers cu celelalte clădiri care sunt mai solide pe un fundament întins. A ne reduce pretențiile, pe cât se poate, în proporție cu mijloacele de care dispunem, rămâne deci calea cea mai sigură pentru a scăpa de mari nefericiri. Îndeobște este una din cele mai mari și mai răspândite nebunii de a face pregătiri prea întinse pentru viață, ori în ce mod ar fi.”

„…năzuim adesea la lucruri care, după ce, în sfârșit, le-am dobândit, nu se mai potrivesc cu noi, precum și anii ce i-am întrebuințat la pregătirea unui lucru, ne- au consumat în același timp și pe nesimțite puterile pentru realizarea lui.”

„Ce-ți trudești mintea necoaptă cu proiecte nesfârșite?”

„…viața privită de la început ne pare nemărginit de lungă, iar privită de la sfârșit ne pare foarte scurtă.”

„Urma alege și ne arată ce a fost să fie, și numai privirea înapoi peste toată înlănțuirea lucrurilor ne explică cum și prin ce s-au făcut toate.”

„Mulți trăiesc prea în actualitate: cei ușori; alții prea în viitorime: cei fricoși și îngrijorați. Rar se va găsi cineva care să păzească proporția cea dreaptă.”

„…nu ar trebui să uităm, niciodată, că actualitatea este singura reală și că numai ea este sigură, pe când, din contra, viitorul iese mai totdeauna altfel de cum ni- l închipuim, și chiar trecutul a fost altfel: și unul și altul sunt mai jos de închipuirile noastre. Depărtarea, care micșorează lucrurile pentru ochi, le mărește pentru gândire.”

„…ia fiecare zi în parte drept toată viața…”

„…la vreme de durere și de supărări aducerea aminte ne înfățișează orice oră petrecută fără suferințe ca pe un rai pierdut, ca pe un prieten neprețuit. Dar noi trecem prin zilele cele frumoase fără a le simți; numai când vin cele rele, am dori să le aducem înapoi.”

„…simplicitatea cea mai mare și chiar monotonia vieții, până ce nu produce urâtul, ne face fericiți, fiindcă numai așa simțim mai puțin viața însăși, prin urmare și sarcina ei firească: ea curge atunci ca un pârâu fără valuri și fără vârtej.”

„…precum viața activă externă ne distrage și ne abate de la studii luându-ne liniștea și concentrarea trebuincioasă pentru ele, tot așa continua ocupație intelectuală ne face mai mult sau mai puțin incapabili pentru mișcare și agitările vieții reale; de aceea, e bine să întrerupem cu totul asemenea studii atunci când împrejurările cer energie și activitate practică.”

„Să ne fim singuri de ajuns, să ne fim înșine totul și să putem zice omnia mea mecum porto.”

„Nu e cale mai rătăcită pentru fericire decât viața în lumea cea mare (high life), cum am zice “în chef și petreceri”

„Cu cât cineva stă mai sus pe scara naturii, cu atât se află din necesitate firească mai izolat.”

„Precum ne este trupul învelit în haine, așa și mintea în neadevăruri. Vorbele, faptele, toată firea noastră sunt mincinoase; și numai străbătând prin acest văl, putem uneori să ghicim adevăratele simțiri, precum ghicim forma trupului din haine.”

„…societatea, numită cea bună, nu are numai răul, că ne impune oameni ce nu-i putem lăuda nici iubi, ci ne împiedică de a fi noi înșine așa cum ne este firea; din contră ne silește, a fi în consonanță cu ceilalți, să ne restrângem, să ne micșorăm și să ne desfigurăm singuri.”

„…nimeni nu poate sta în armonie deplină decât numai cu sine însuși; nici cu prietenul său, nici cu iubita sa, căci deosebirile individualității și ale dispoziției produc totdeauna o disonanță fie cât de mică.”

„Cu cât cineva are mai mult în sine însuși, cu atât cere mai puțin de la alții.”

„Simțirea contrară face pe oamenii de rând așa de sociabili și de acomodanți; lor le vine mai ușor să sufere pe alții decât să se sufere pe sine.”

„Omul cu o inteligență mai înaltă găsește în singurătate două foloase: întâi de a fi cu sine însuși, și al doilea de a nu fi cu alții.”

„Tot răul nostru vine din nevoia de a nu putea fi singuri.”

„Toți mișeii sunt sociabili de ți-e milă de ei; din contră, omul ales se arată mai întâi prin aceea, că nu găsește plăcere în alții, ci preferă din ce în ce mai mult singurătatea și, înaintând în vârstă, ajunge cu încetul la înțelegerea, că în lume, cu puține excepții, nu este altă alegere decât între singurătate și înjosire.”

„Singurătatea este soarta tuturor oamenilor înzestrați cu o capacitatea deosebită; ei o vor deplânge uneori, însă o vor alege totdeauna ca pe cel mai mic dintre două rele.”

„La o nefericire întâmplată, fiindcă nu se mai poate schimba, să nu ne permitem nici măcar ideea că s-ar fi putut înlătura și că ar fi fost bine dacă făceam altfel: căci tocmai asemenea gânduri sporesc durerea și o fac nesuferită, așa încât ne prefac în ceea ce numesc grecii heavtontimorumeni, cum am zice: schingiuitori.”

„…să nu ne ascundem, după obicei, greșelile comise, nici să le înfrumusețăm sau să le micșorăm, ci să ni le mărturisim și să ni le puntea în toată mărimea lor înaintea ochilor, pentru a putea lua cu tărie hotărârea de a nu mai cădea în ele pe viitor.”

„…cine e în stare să aibă gânduri înalte, să nu-și umple și să nu-și cotropească mintea cu lucruri personale și cu griji prea de rând, așa încât să oprească intrarea ideilor…”

„…omul trebuie să sufere foarte multe lucuri ce i se impun, fără voia lui, și de care nimeni nu scapă în cursul vieții, dar că o mică înfrânare, ce ne-o impunem noi înșine la timpul și locul nimerit, ne ferește mai pe urmă de multă silă ce ne-o impun alții…”

„…nu scăpăm mai bine de stăpânirea altora decât prin stăpânirea de noi înșine…”

„Mai ales însă citește și învață de la cei înțelepți, cum să poți duce o viață liniștită fără a fi tulburat și chinuit de pofte prea mari, nici de frică, dar nici de speranța unor lucruri ce nu sunt tocmai de folos.”

„…a lucra, a se ocupa de ceva sau cel puțin a învăța este o condiție neapărată pentru fericirea omului: puterile lui cer întrebuințare și el vrea să le vadă întru câtva efectul.”

„…lucrul prezent și intuitiv se percepe ușor și ne impresionează cu toată puterea sa deodată; pe când reflecțiile și motivările cer timp și liniște pentru a fi meditate una câte una, din care cauză nu se pot înfățișa toate în fiece moment.”

„Asemenea când toate persoanele dimprejurul nostru sunt de o altă opinie decât noi și ne-o arată, ne vine foarte greu să nu ne înduplecăm și noi, chiar dacă suntem încredințați de greșeala lor.”

„Spre a ne face trupul mai rezistent trebuie să-i impunem atât în întregul lui cât și în fiecare parte mai multe sarcini și osteneli și să-l desprindem la influențe contrare de tot felul, câtă vreme suntem sănătoși. Dar îndată ce ne simțim bolnavi peste tot sau numai în parte, să apucăm calea opusă, adică să cruțăm și să îngrijim cu tot dinadinsul trupul cel bolnav sau partea lui; căci cel ce suferă și este bolnav, nu este bun pentru încercări de rezistență.”

„de schimbat tot nu-l pot schimba, așadar să mă folosesc de el.”

„Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Prin acestea vreau să zic că nimeni nu vede în altul mai mult decât este el însuși; căci nu-l poate primi nici înțelege decât după măsura propriei sale inteligențe.”

„…în conversație ești totdeauna coborât la nivelul celui cu care vorbești, fiindcă tot ce ai mai presus de el dispare…”

„…față cu neghiobii și cu nebunii nu avem decât un mijloc de a ne arăta cu minte, și acela este de a nu intra în vorbă cu ei.”

„Își câștigă stima mea, ca un ales între o sută, omul care, având să aștepte și stând ocupat, nu începe să bată tactul sau să ciocănească cu tot ce-i cade sub mână, cu bastonul, cu cuțitul, cu furculița sau cu orice. La cei mai mulți, dimpotrivă, se vede că auzul și văzul au luat locul gândirii: ei bat toba cu degetele pentru a-și aduce aminte de propria existență, dacă nu au o țigară la îndemână, care să le slujească mai bine.”

„La Rochefoucauld a făcut observația nimerită, că este greu a admira pe cineva și a-l iubi în același timp. Ar trebui deci să alegem ce voim să dobândim: iubirea sau admirația oamenilor.”

„Când vreo absurditate se propune în public sau în societate sau se scrie în literatură și află bună primire sau cel puțin nu este combătută, nu trebuie să disperăm și să credem că lucrul se încheie aici, ci să ne mângâiem cu încrederea că mai pe urmă și încetul cu încetul se discută chestia, se meditează, se explică și în cele din urmă ajunge a fi judecată cu dreptate; așa încât după un timp mai scurt sau mai lung, potrivit cu greutatea lucrului, ajungi și ceilalți să vadă ceea ce omul inteligent văzuse din capul locului. Deocamdată și până atunci nu ne rămâne decât să avem răbdare. Căci omul cu judecată dreaptă, între oameni fără judecată, seamănă cu omul a cărui ceasornic merge bine, pe când toate celelalte din oraș merg rău; el singur cunoaște adevărata oră, dar de folos? toată lumea se ia după ora greșită, chiar și aceia care știu că numai ceasornicarul lui arată timpul cel adevărat.”

„…cine așteaptă, ca în lume dracii să umble cu coarne și nebunii cu camizolă, va fi întotdeauna prada și unealta lor. Mai adaugă apoi, că în relațiile lor oamenii fac ca luna și ca gheboșii, adică se arată dintr-o singură parte, și că oricine are un talent înnăscut de a-și însuși prin mimică fizionomia sa într-o mască care înfățișează ceea ce ar trebui să fie, și care, fiind calculată anume pentru individualitatea sa, îi șade și i se potrivește așa, încât iluzia este perfectă. Masca o pune de câte ori este vorba de a se linguși pe lângă cineva și de a produce o bună impresie.”

„…să ne ferim cu tot dinadinsul de a nu avea o opinie prea bună de cunoscuții noștri cei noi, dacă nu vrem să fim mai întotdeauna dezamăgiți spre rușinea sau spre paguba noastră. Aici e locul să adăugăm și următoarea observație: tocmai în lucrurile cele mici, unde omul nu are timp să se prefacă, se arată caracterul;”

„Dacă un om, cu care avem o relație, ne-a adus vreo supărare, ne vom întreba, de ce ne este relația lui așa de prețioasă, încât suntem hotărâți să suferim încă o dată sau de mai multe ori aceeași supărare, poate și una mai mare. (Căci a uita și a ierta cu totul înseamnă a azvârli pe fereastră o experiență foarte scump plătită.) Dacă ne este, atunci să nu facem vorbă multă, căci vorbele sunt de puțin folos, ci să lăsăm lucrul să treacă cu dojană sau fără dojană, dar totodată să știm că prin aceasta ne-am abonat la a doua ediție a aceleiași supărări. De nu ne este, atunci o rupem îndată și pentru totdeauna cu prea scumpul nostru amic, sau dacă este o slugă, să-i dăm drumul. Căci la ocazie va face neapărat același sau un asemenea lucru încă o dată, deși acum jură pe toți Dumnezeii și ne făgăduiește îndreptare. Toate, toate le poate schimba omul, dar pe sine însuși nu, propria sa fire nu și-o poate schimba. Caracterul este absolut incorigibil; fiindcă toate faptele omului izvorăsc dintr-un principiu intern, în puterea căruia el, sub aceleași împrejurări, face totdeauna același lucru și nu poate să facă altfel. Să ne pătrundem odată de ceea ce este numitul “liber arbitru”

„Pentru a dobândi o înțelegere deplină și lămurită, așa cum trebuie să o avem, despre adevărata și prea trista fire a oamenilor, este foarte instructiv să comparăm și să ne explicăm, drept comentariu al purtării și apucăturilor lor în viața practică, purtarea și apucăturile lor în literatură, și viceversa. O asemenea comparație ne folosește pentru a nu ne pierde încrederea în noi înșine, și nici siguranță judecății asupra lor. Însă pentru aceasta nu trebuie să ne supere sau să ne întristeze niciun caz de mișelie sau neghiobie deosebită, cum îl întâlnim uneori în viață sau în literatură, ci trebuie să ne rămână ca un obiect de studiu, ca un nou semn al caracteristicii neamului omenesc, de care e bine să ne aducem aminte.”

„…sălbaticii se mănâncă unii pe alții, și civilizații se înșală unii pe alții, și acesta se numește mersul lumii.”

„Toate războaiele au la bază furtul.”

„Niciun caracter nu este așa încât să poată fi lăsat în deplina sa voie, cu toate au trebuință de a fi îndreptate prin noțiuni și maxime. Dar cine vrea să ajungă prea departe cu asemenea îndreptări, adică vrea să-și alcătuiască un caracter — nu izvorât din firea înnăscută, ci produs numai prin reflecție, așadar meșteșugit, va simți curând adevărul proverbului latin: Naturam expelles furca, tamen usque reucurret. (Alungă natura chiar cu furca, tot se va întoarce pe undeva înapoi). Căci poți foarte bine să înțelegi o regulă pentru purtarea ta față de alții, poți chiar să o afli tu însuți și să o exprimi în cuvinte nimerite, și totuși în viața reală să păcătuiești îndată împotriva ei. Însă aceasta să nu te descurajeze și să nu te facă să crezi că e cu neputință de a-ți face purtarea în lume după principii și maxime, lăsându-te numai în voia firii și a întâmplării. Cu înțelepciunea vieții e ca și cu preceptele teoretice și cu Instrucțiunile practice: lucrul dintâi este să pricepi regula, iar al doilea să înveți aplicarea ei. Una se dobândește prin rațiune repede, cealaltă prin deprindere încetul cu încetul.”

„…dresura pe care și-o impune omul printr-un obicei îndelungat o va simți totdeauna ca un fel de silă din afară, în contra căreia firea lui nu încetează niciodată de a se împotrivi întru câtva și pe care uneori o leapădă pe neașteptate.”

„Tot ce nu e natural, e imperfect.”

„A afecta o calitate, a se făli prea mult cu ea înseamnă a mărturisi că nu o ai.”

„…observarea critică a greșelilor altora este un mijloc foarte nimerit pentru descoperirea lor în noi înșine. Spre îndreptarea noastră ne trebuie o oglindă. Regula aceasta este adevărată și în stil și în literatură: cine în asemenea materie admiră absurditățile cele noi în loc de a le critica, acela le va și imita.”

„Prietenia adevărată și sinceră presupune că cineva ia parte la soarta celuilalt cu căldură, în mod curat obiectiv și fără niciun interes, și aceasta presupune iarăși o identificare desăvârșită între cei doi prieteni. Împotriva ei se opune însă egoismul naturii omenești așa de tare, încât adevărata prietenie seamănă cu acele lucruri fabuloase…”

„‘pentru a trăi în liniște, singurul mijloc este să te îmbraci cu pielea celui mai simplu animal’. Căci a te arăta cu minte și cu duh este un mod indirect de a imputa celorlalți incapacitatea și mărginită lor.”

„Să știm că omul fără minte are de o sută de ori mai multă antipatie împotriva omului cu minte, decât omul cu minte împotriva celui fără minte.”

„Adeseori încrederea noastră în alții vine din lene, din amor propriu și din vanitate: din lene, când pentru a nu cerceta sau priveghea noi înșine, ne lăsăm mai bine pe altul; din amor propriu, când dorința nestăpânită de a vorbi despre noi ne împinge a face “confidențe”

„Ce nu vrei să știe dușmanul, nu spune prietenului.”

„Dacă-mi ascuns secretul, îl țin eu pe el; dacă-l spun, mă ține el pe mine.”

„Pe pomul tăcerii rodește liniștea.”

„Pentru a prevedea ce se poate întâmpla, se cere inteligență; pentru a vedea ce s-a întâmplat, se cer numai sensuri. Dar maxima noastră să fie: adu jertfe duhurilor necurate. Adică nu cruța osteneală, timp, alergare, trudă, bani, nici alte sacrificii pentru a închide portița nefericirilor posibile, și cu cât nefericirea ar fi mai mare, cu atât posibilitatea ei să devină mai mică, mai îndepărtată, mai improbabilă. Exemplificarea cea mai cunoscută a acestei reguli sunt polițele de asigurare. Ele sunt o jertfă publică adusă de toți pe altarul demonilor.”

„…este un suflet laș acela care se codește, se pitulează și se vaită, îndată ce se adună nori pe cer sau se arată numai din depărtare. Deviza noastră să fie contra tu ne cede malis, sed contra audentior ito. (Tu nu da înapoi în fața relelor, ci mergi cu mai mare curaj în contra lor.) “…să be ferim de exces, și curajul să nu meargă până la îndrăzneală. Un grad oarecare de timiditate este chiar trebuincios pentru ființa noastră in lume; lașitate este numai o exagerare a ei…”

„Cine nu are conștiința vârstei sale, De la aceasta va primi tot răul!”

„…temelia ideilor noastre despre lume se așază încă din anii copilăriei și ele de pe atunci sunt adânci sau superficiale; mai pe urmă se dezvoltă sau se completează, dar nu se mai schimbă în esență.”

„Pe când ne îndeletnicim noi cu atâta seriozitate la înțelegerea intuitivă a lucrurilor, educația caută a ne da noțiunile. Însă noțiunile nu sunt esența proprie, fondul și cuprinsul adevărat al cunoștințelor, care, din contră, se află numai în perceperea intuitivă a lumii. Dar aceasta nu o putem dobândi decât prin noi înșine, iar nu prin învățătura altora. De aceea, valoarea intelectuală ca și cea morală nu ne poate veni din afară, ci izvorăște din adâncimea propriei noastre ființe, și toate meșteșugurile pedagogice a lui Pestalozzi nu pot face din cel născut neghiob in cugetător; asta niciodată! neghiob s-a născut, neghiob are să moară.”

„Tânărul își așteaptă viitorul sub forma unui roman interesant. Și astfel se naște amăgirea…”

„Superioritatea intelectuală, fie și cea mai mare, nu-și va putea arăta preponderența în conversație decât de la 40 de ani înainte. Căci ea poate uneori întrece, dar nu poate niciodată înlocui maturitatea anilor și experiența câștigată;”

„…precum intelectul nostru îndeobște este foarte imperfect, așa ne este și memoria; învățătura trebuie repetată, trecutul trebuie rumegat, dacă nu, se pierd amândouă în prăpastia uitării.”

„Uneori credem că ne e dor de un loc îndepărtat, pe când în fapt ne e dor de timpul ce l-am petrecut acolo, când adică eram tineri și mai impresionabili. Astfel ne înșală timpul sub masca spațiului. Dacă ne ducem într-adevăr acolo, recunoaștem îndată iluzia.”

„Ceea ce un cap privilegiat e menit să producă și să dăruiască lumii, adică materia propriilor sale vederi fundamentale și idei originale, se înmagazinează în tinerețe, dar de stăpânit nu stăpânește această materie decât mai târziu.”

„Prețuim adeseori prea puțin lucrările și ideile tinereților noastre.”

„…pe noi înșine în adevărata noastră ființă și menire nu ne cunoaștem și nu ne înțelegem decât la sfârșitul vieții, mai ales în raportul nostru cu ceilalți, cu lumea.”

„…cei mai mulți, după ce au fost totdeauna slabi la minte, devin la bătrânețe din ce în de mai automați: nu cugetă, nu zic și nu fac decât unul și același lucru, și nicio impresie externă nu e în stare să-i mai schimbe și să-i împrospăteze.”

„Cel mai mare câștig al bătrâneților adânci este Eurhanasia, moartea ușoară, fără boală, fără spasme, fără simțire.”

„Tinerețea este în perspectivă viața, bătrânețea moartea; cea dintâi are un trecut scurt și un viitor lung, cea din urmă dimpotrivă.”

„…a dori o viață lungă e o mare temeritate.”