Minima Moralia

„Competența morală adevărată se capătă exact în punctul în care ești pe cale de a o pierde.”

„Nu înțelege bine o lege cine n-a simțit niciodată în adâncul său ispita de a o contesta sau, măcar, neputința de a i se supune.”

„A trăi eticul nu e a deveni din ce în ce mai bun, ci din ce în ce mai atent la registrul binelui și la evoluția accidentată a sinelui propriu în raport cu el. În clipa în care crezi că ai devenit mai bun, ai devenit mai rău. „Progresul” moral, — dacă progres este — e semnalat, mai curând, de modificarea perceperii celorlalți decât de înregistrarea propriei performanțe. Ești „mai bun” când începi să-i vezi pe ceilalți „mai buni” decât îți păreau înainte și pe tine mai discutabil în comparație cu ei. Cu privire la sine, trebuie să fii plin de speranță, dar, în același timp, cu totul lipsit de iluzii. Nimeni nu ajunge la capătul drumului cu alt set de determinații decât cel cu care a pornit.”

„Legea morală nu e o lege de care să asculți, ci una cu care să comunici, care știe să te asculte.”

„Rigoarea morală nu e de imaginat decât dacă admitem că ne mișcăm într-un univers în care nu e posibil decât necesarul.”

„Dezordinea, în speță răul, e — dimpotrivă — divizarea factice a indivizibilului, pulverizarea unității într-o multiplicitate isterică, într-o legiune de particule care nu-și realizează co-participarea la întreg.”

„Pentru a identifica ordinea, omului îi e dată libertatea de a o căuta, de a gândi orientat spre ea, iar pentru a avea curajul să caute în liniște, îi e dată libertatea să spere. Îndrăzneala virilă a gândirii și combustibilul tonic al speranței sunt însemnele cele mai caracteristice ale libertății umane.”

„Prețioasa unicitate a individualului nu e, cum s-ar crede, contrare ordinii globale, ci e un epifenomen al ei, oglindirea ei microscopică.”

„A trăi în raza eticului nu înseamnă a reflecta cum ai fost și cum ești judecat, ci cum vei fi judecat, dintr-o perspectivă care îți lasă mereu deschisă evoluția. Natura morală se definește prin dimensiunea încrederii în posibilitatea perfecționării de sine.”

„Nici o victorie nu e dată fără înfrângere și nici o cădere nu e dată fără speranță.”

„Etica nici nu e altceva decât tocmai efortul spiritului de a învăța limba străină a lumii, efortul seninătății de a înțelege lacrimile.”

„A ieși din timp e a reuși să contempli lumea din punctul de vedere al absolutului. Dar a ieși din timp e a ieși din problema eticii…”

„Nu există virtute care să nu conțină un risc involuntar, un viciu subteran, rezultat din excesul sau din anemia ei. La fel, nu există viciu care să nu se poată răsturna în contrariul lui.”

„În limitele tolerabile, lucrurile, am spune că actul etic nu stă în găsirea mediei convenabile dintre excese, ci în practicarea convenabilă a excesului, în alegerea justă a excesului pentru corectarea suficiențelor de tot soiul, a comodității, a „căldicelului”.”

„Imoralitatea nu e doar consecința unui caracter slab, dar, adesea, și aceea a unei minți leneșe sau șubrede.”

„Iradierea unui fapt pornit din simplă datorie, față de aceea a unui fapt hrănit de vocație etică, e de o caracteristică răceală. Un sec halou de indiferență înconjoară gestul îndeplinit din zel disciplinar, în vreme de același gest îndeplinit cu entuziasmul unei dedicații morale libere e cald până la incandescență.”

„Talentul moral e capacitatea de a transforma interdicția în etică în comportament liber, dar adecvat. E trecerea de la negativitatea strictă decalogului (ce să nu faci!) la actul etic afirmativ, adaptat unor împrejurări particulare.”

„Un bun sfătuitor e cel care vorbește desfrânatului despre abstinență cu același tact cu care vorbește celui ne-simțitor și acru despre plăceri. Un bun sfătuitor nu are convingeri normative imuabile: el răspunde întotdeauna potrivit cu chipul celui care întreabă.”

„Nu e normal ca talentul și înțelepciunea să intre în disjuncție. Talentul care nu e orientat spre înțelepciune nu e talent adevărat, ci o minoră jubilație ornamentală. Înțelepciunea care nu știe să farmece și să convingă nu e înțelepciune adevărată, ci suficiență dogmatică, cod abstract de prescripții fără vlagă.”

„Talentul nu e un merit, ci un dar inexplicabil, care trebuie onorat.”

„Talentul e un talant care nu-ți aparține și în raport cu care poți deveni merituos numai cu condiția să-l multiplici.”

„Mai întâi trebuie să avem grijă cum gândim și apoi să ne potrivim cuvintele cu raționamentele, și nu invers.”

„Sănătatea adevărată e rezultatul unei perfecte acomodări între spirit și corp. Înțelepciunea e, prin urmare, o virtute a integralității: e capacitatea spiritului de a locui clipă de clipă fiecare parte a corpului și disponibilitatea corpului de a se lăsa locuit — fără intermitență — de un principiu superior.”

„Cultura nu e cumva cel mai bun drum către altceva decât ea, medierea optimă, calea cea mai bună a propriei transcenderi. Vreau să spun că între doi artiști la fel de talentați, subliniez asta: la fel de talentați (căci nimic nu poate înlocui talentul), are șanse să fie mai bun cel care este și cultivat. Între doi monarhi cu la fel de intensă vocație spirituală (căci cultura nu poate ține loc de vocație), e, poate, mai bun cel care în plus e și un om de cultură. Tot astfel, între doi politicieni cu egală eficacitate politică, e încă mai eficace acela care e dublat de un om de cultură. Cultură nu trebuie înțeleasă, așadar, ca un capăt de drum, ca un absolut: ea poate fi însă o modalitate foarte potrivită de a viza absolutul.”

__„Cultura nu dă soluții, nu dă rețete de viață (decât firilor bovarice), dar face suportabilă absența soluției.”__

„Ordinea adevărată nu e totalitaristă și entropică. Ea se hrănește din substanța infinit diversificată a individualului, din acel aparent „neant” al singularității, de care vorbește Hegel undeva, în Fenomenologia Spiritului.”

„Destinul nu pre-există identității noastre; el este doar expresia ei subtilă, „modelul”, „formalizarea” ei. Destinul e suma datelor noastre particulare, la care se adaugă suma tribulațiilor noastre zilnice: e conformația noastră nativă, laolaltă cu ambianța în care ea e obligată să se manifeste: cu alte cuvinte, destinul e continuitatea dintre ceea ce ești și ceea ce ți se întâmplă.”

„Înainte de a-și fi dat duhul, nici un om viu nu poate fi judecat de alt om viu.”

„A fi atent, nesfârșit de atent, la fiecare detaliu al vieții zilnice, la fiecare întâlnire, la fiecare „accident” — oricât de arbitrar în aparență — iată o investiție spirituală care nu poate fi decât profitabilă. Cu cât cineva s simte înconjurat de mai multă „întâmplare” fără semnificație, cu cât se simte mai asaltat de „neesențial”, de platitudine și contingență, cu atât e mai departe de a-și identifica și împlini destinul.”

__„A avea conștiința destinului e, dimpotrivă, a simțit că totul te privește. Nu că ești în centrul lumii, dar că în tine — vorba lui Eminescu — „o lume își face încercarea”.”__

„Pentru a întâlni, așadar, destinul, trebuie să luăm în considerație mai cu seamă momentele de fractură ale vieții, sincopele ei, suferințele, „loviturile”, catastrofa. Tipul de piedici care ne întâmpină, opozițiile care ne contrariază, „coincidențele” nefaste și tot ce ne-am obișnuit să calificăm drept partea de „nefericire” a vieții noastre — acestea sunt epidemiile reale ale destinului, cele care definesc alcătuirea ascunsă a fiecăruia. Și o importantă secțiune a eticii depinde de buna noastră situare față de asemenea fenomene, de capacitatea noastră de a le accepta, în splendidă lor, iluminativă, întunecime.”

„Destinul alege din seria experiențelor noastre de viață pe acelea care au șansa de a deveni experiențe de cunoaștere: negativitatea lui e trezitoare, transfiguratoare, „metanoietică”. Clipa impactului cu destinul e clipa în care nu poți câștiga decât atâta cât ești dispus să pierzi. Locul destinului e locul în care se petrece acest impact: locul unei pățanii decisive, al unei alegeri radicale, al unei reînvieri. Clipa destinului nu se uită și locul destinului nu se părăsește.”

„În vreme ce conștiința e un organism al dezbaterii și al deciziei individuale, ursita poartă în ea o decizie a universalului. Cine se supune conștiinței sale simte că se autodetermină. Cine se lasă dus de ursită acceptă o determinare de alt ordin, obiectivă și imprevizibilă. Conștiința e gloria independenței de sine. Ursita e numele însuși al dependenței, al unui „proiect” la care participi ca pacient determinat, și nu ca agent determinator.”

„Recunoștința e un gest votiv: ea postulează o alteritate generoasă, de natură să dizolve efectul singurătății. Cine se simte recunoscător ca unic supraviețuitor pe o insulă pustie a încetat să mai fie singur. Mai mult: singurătatea însăși — ca rezultat al miraculoasei salvări — devine argumentul unei la fel de miraculoase prezențe protectoare.”

„Nu întâmplător, oamenii care știu să stea singuri, cei care știu să-și locuiască, în echilibru, singurătatea, sunt și cei mai sociabili, cei mai echilibrați conviețuitori… Singurătatea E pregătirea optimă pentru viața în lume: nu evaziune, nu dezadaptaere — cum se crede —, ci propeutică, exercițiu, áskesis.”

„Când ești pregătit să răspunzi nevoilor celuilalt, ești pregătit să reîntâlnești alteritatea semenilor tăi nu în limitele unui schimb negustoresc, mutilant pentru toți, ci în limitele unei comune raportări — recunoscătoare — la o transcendență a ursitei, la un aliud la fel de îndepărtat și la fel de apropiat de fiecare.”

„A te simți dependent nu e întodeauna — cum se crede — o formă a fragilității. A te simți dependent poate fi refluxul unei relații de interdependență. Ceea ce te face să fii dependent depinde, de asemena, de tine. Interdependența dintre omul singur și alteritatea seniorială a Ordinii absolute e modelul însuși a dialogului și al asistenței mutuale.”

„Lamentația, înduioșarea complezentă față de neputințele proprii, durerea intimistă și „lacrima amară” care acompaniază obligatoriu metabolismul curent al regretului — sunt tot atâtea fundături ale conștiinței, secreții anodine ale unei afectivități periferice (în toate sensurile).”

„Inocența e, într-adevăr, singurul tărâm în care râsul are aceeași putere purificatoare ca lacrima.”

„Râsul nu e valabil decât ca soluție regresivă, ca întoarcere spre copilărie. Soluția vârstelor care au pierdut candoarea nu poate fi decât lacrima.”

„Nu e eticul o referință constantă a fiecăruia? Socotim că nu: că, în genere, nu înregistrăm existența eticului decât arareori, în situații-limită, când el nu se impune cu un fel de (nedorită) obligativitate.”

„Ipocritul nu-și regretă relele: „se jenează” doar de existența lor și mai ales de ecoul lor posibil în conștiința altora.”

„Deliberarea în acțiune și spontaneitate în reacție — iată strategia morală cea mai potrivită. Sunt momente în care nu e de făcut decât ceea ce ai simțit din prima clipă că trebuie să faci. Orice tergiversare suspendă iremediabil impulsul moral sănătos.”

„Dacă se va spune că nimeni nu are dreptul să vorbească despre ceea ce nu posedă încă, vom răspunde că, în târziul acestui veac, simpla orientare către e mai indicată decât oprirea pe loc în așteptarea unui adevăr indubitabil, care să îngăduie un traseu linear, fără riscuri.”

„„Minima moralia” e o suspinare, o chemare și o rugare pentru sănătatea morală care-i lipsește încă autorului.”