Despre Frumusețea Uitată a Vieții

„Singurătatea e materia primă a reflexivității și a construcției de sine.”

„Marile contururi ale realului se văd mai deslușit de sus, așa cum siturile arheologice se percep mai bine din avion.”

„O viață în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieții nu survine niciodată e o viață fără sens autonom. Viața tinde să aibă sens de îndată ce îți pui problema sensului ei. Sau: a reflecta asupra sensului vieții poate fi, în sine, un sens de viață.”

„Nimeni nu se poate pronunța pertinent asupra sensului vieții altuia. Căutarea și împlinirea unui sens de viață e o întreprindere strict personală. Fiecare viață are sensul ei particular, datele ei irepetabile, orizontul ei unic de realizare.”

„Majoritatea oamenilor înclină să creadă că un onorabil program de viață (întemeierea unei familii, realizarea profesională, datoria față de comunitate etc.) are substanță necesară pentru a se constitui în sens de viață. În realitate, e vorba de simple „obiective”, rezonabile, a căror împlinire lasă nerezolvată problema sensului, dacă nu o amplifică în mod dramatic. Întrebarea cu privire la sensul vieții apare, în toată spectrala ei nuditate, de îndată ce (și tocmai pentru că) ți-ai îndeplinit toate obiectivele.”

„Întrebarea cu privire la sensul vieții nu are decât de câștigat de pe urma întârzierii răspunsului. E preferabil să trăiești îndelung, sub fertilitatea întrebării, decât sub geometria plată a unui răspuns pripit. Când răspunsul apare prompt în imediata vecinătate a întrebării, înțelepciunea se retrage, ironic, îndărătul unei ideologii.”

„Nici o suferință fără exercițiul corelativ al răbdării. Răbdarea e un mod eficient de a căuta sensul, de a-l aștepta.”

„Nici o bucurie fără intuiția extatică a neantului supra-luminos dindărătul ei.”

„Dacă e să riscăm o definiție rapidă a autenticității, vom spune că ea este incapacitatea cuiva de a spune sau de a face lucruri care nu aderă cu totalitatea ființei sale. Omul autentic e, cu alte cuvinte, integral prezent în fiecare vorbă pe care o rostește și în fiecare din actele sale. „Integral prezent” înseamnă prezent și cu mintea, și cu inima, și cu trupul.”

„Autenticitatea „autentică” nu se pune în scenă, nu se privește mereu în oglindă, nu se „propagă”. E spontană, străină de orice intenție demonstrativă, de orice ostentație. Omul autentic nu prea vorbește de autenticitatea sa, nu o transformă în titlu de noblețe, în comportament de paradă. Dacă o face, rămâne, în cel mai nu caz, un teoretician al autenticității. Cât despre înțelegerea autenticității ca strictă „armonie cu sine”, ea nu e lipsită de riscuri.”

„S-ar putea spune că demnitatea adevărată e o combinație reușită între curaj și umor: ecuanimitate față de împrejurările neprielnice și distanța față de sine.”

„Capacitatea de a sluji cu distincție și dăruire interioară, știința „înaltă” de a fi util — iată o înzestrare rară, de elită, cea mai caracteristică manifestare socială a demnității. Acesta e singurul sens acceptabil al „demnităților” publice, fie ele ministeriate, președinții, primării sau mandate parlamentare: asumarea unei slujiri dezinteresate, a unui travaliu sacrificiul, în beneficiul celorlalți.”

„Oamenii nu pot fi făcuți buni de către stat, dar ei pot fi cu ușurință înrăiți.”

„Iubirea adevărată e o experiență a bucuriei împărtășite și ea iradiază, ca atare, în întregul spațiu din jurul său.”

„O mare iubire care sfârșește prin a ruina cariere, caractere, vieți e o iubire mai curând strâmbă și care puține șanse de happy end.”

„Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc.”

„Pentru soliditatea și durata plăcerii de a iubi, trebuie, din când în când, să uiți că iubești. Nu comiți, prin aceasta, o infidelitate, căci nu iubești pe altcineva. Pur și simplu îți refaci forțele pentru a iubi mai bine.”

„Trebuie să redescoperim gustul onoarei. Onoarea comunității solidare, a meseriei temeinice, a respectului de sine. E nevoie de o primă generație de români care să reabiliteze îndemânarea cinstită, știința — și mândria — de a face o ispravă ca lumea, oricât de măruntă. De pildă, o modestă fabrică de cașcaval.”

„Lumea e, pentru noi, hrănitoare, atunci când îi simțim vechimea. Sufletul omenesc nu se alege cu mare lucru din lumea nouă a ultimilor descoperiri, sau din frumusețile futuristice ale inovației permanente, căci toate astea nu oferă nimic statornic.”

„Când cineva e în pragul prăbușirii interioare, nici o teorie a redresării nu funcționează.”

„O îmbrățișare venită la timp poate inhiba gândul sinucigaș, transformând disperarea într-o melancolie suportabilă. Nu poți face niciodată risipă de trandrețe, de „talentul” esențial de a fi aproape, alături, împreună.”

„Bucuria împărtășită este țesutul igienic al oricărei societăți sănătoase.”

„A lua sacrul ca materie primă pentru mici virtuozități de coloratură e un procedeu ieftin.”

„Nașterea lui Iisus e o șansă nesperată, exemplară, restauratoare, dată Celuilalt. Ea spune da „îngrijirii de sine”, dar adaugă că nu poți lucra de unul singur asupra lutului propriu. Că ai răspunderi și dincolo de desăvârșirea ta. Că desăvârșirea ta e de neobținut fără grija de celălalt. Că, mai mult, măsura desăvârșirii tale e modul cum înțelegi să te porți cu semenii tăi. Că e musai ca, în timp ce te ocupi de perfecționarea de sine, să te lași sculptat și de ceilalți, să îngădui celorlalți să-și lase în tine urma lor.”

„O situație de viață este mai mult decât o ecuație. Legea morală nu seamănă cu legea gravitației, iar mântuirea sufletelor nu e o procedură chirurgicală.”

„Cine nu judecă decât pe bază de principii trăiește în plină ficțiune. Mai devreme sau mai târziu va fi victima propriei lui îngustimi.”

„Toți știm că nu trebuie să minți. E un „principiu” incontestabil. Dar Nicu Steinhardt descoperă, în închisoare, virtutea de a-ți minți anchetatorul.”

„Nu se folosește cum trebuie de principii decât cine a dobândit atâta libertate și forță interioară, încât, în preajma lor, să lase încă loc de surâs.”

„Când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici și mari, invadează scena în devălmășie.”

„Crima comisă „cu distincție” e mult mai sinistră decât asasinatul brutal.”

„O singură libertate pierdută e deja un început de sclavie. Un infinitezimal exces al libertății e pasul dintâi către libertinaj și anarhie.”

„A fi tu însuți e a nu-ți falsifica natura. A uita de sine e a nu ți-o idolatriza.”

„A fi om politic înseamnă: 1. A fi capabil să construiești și să ilustrezi o doctrină, 2. A fi capabil să ilustrezi o viziune pe termen lung a proiectului tău și 3. A fi capabil să livrezi soluții concrete eficiente.”

„Nu-ți poți găsi rostul adevărat dacă nu știi, din când în când măcar — și nu prea rar —, să uiți de tine.”

„Orice vanitos are în raniță bastonul de dictator.”

„Succesul stimulează, inevitabil, vanitatea, anesteziind simțul deșertăciunii.”

„Prostia e incapacitatea de a te lua singur peste picior.”

„Încăpățânarea și fierbințeala opiniei — iată cea mai sigură probă de prostie.”

„Internetul e pe măsură acelora care cred că a fi cultivat înseamnă, pur și simplu, a ști.”

„Cultura nu te îmbogățește prin ceea ce îți livrează în mod expres, ci prin aventura drumului, prin barocul tatonărilor. Cultura e facultatea de a decide ce e de făcut când nu știi ceva: cum să pui întrebarea, la ce ușă să bați, în care orizont să te miști. Cultura te îmbogățește și prin ceea ce afli fără să fi căutat în mod direct.”

„Când ești în faza de învățare, nu se cade să adopți, țanțoș, postura învățătorului.”

„Cred că lectura matură și fertilă este lectura dictată de un orizont de interogativitate propriu. Ai o întrebare anumită, ai o preocupare dominantă și citești pentru a căuta repere, provocări ajutătoare, soluții. Citești în pasă unei problematici antecedente.”

„A fi „intelectual” nu înseamnă strict a ține tot timpul în mână o carte. Un intelectual se definește mai ales prin ceea ce face când nu citește: când reflectează, când stă de vorbă, când tace, când râde, când se roagă. În rest, aproape totul e permis, dacă dozajul e corect.”

„Când gândești un lucru, trebuie să mergi până la capăt. Scrisul e secundar.”

„Oricine a practicat, intensiv, exercițiul scrisului știe că el nu e punerea (finală) în pagină a unei căutări, ci căutarea însăși. În încercarea de a formula, afli lucruri la care simpla cădere pe gânduri nu are acces. Expresia scrisă e un mod de a pricepe și e garanția faptului de a fi priceput cu adevărat ceea ce voiai să pricepi. Cu alte cuvinte, nu poți spune că ai înțeles un lucru, înainte de a fi reușit să-l exprimi.”

„Între energia unei națiuni și sănătatea limbii sale e o relație strânsă, ar cărei dereglare ar trebui să îngrijoreze.”

„Reaua folosire a cuvintelor nu e doar o greșeală de limbă, ci și un mod de a face rău sufletelor.”

„Esențialul este să numești corect lucrurile. Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, trenurile statului merg prost. Dacă trenurile statului merg prost, nici riturile și muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile și muzica nu mai pot înflori, judecățile și pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecățile și pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai știe cum trebuie să se poarte.”

„Veghea neîntreruptă asupra ticurilor verbale, asupra repetițiilor, asupra replicii mecanice, nereflectate, ar trebui să fie un permanent exercițiu de igienă mentală, cel puțin la fel de important ca întreținerea în bună formă a corpului.”

„Nu a face rating ar trebui să conteze, ci a fi pe lista de opțiuni constante ale unui public selectiv, exigent, degustător.”

„Incapabili să mai experimentăm extazul, căutăm, halucinați, epilepsia. Opaci la elixiluri, adoptăm drogul.”

„Dialogul nu e posibil când unul din interlocutori adopta tonul peremptoriu al deșteptului suveran. Nu poți discuta cu cineva care crede în indiscutabilul opiniei sale.”