Epicur și epicurismul antic

„Oricând și oriunde să te însoțească împătritul leac: a) Zeul nu are nimic de temut, b) moartea nu are nimic îngrijorător, c) binele este ușor de obținut, d) iar teribilul este ușor de îndurat.”

„Socrate nu avea de fapt o “școală”

„Socrate îi ‘trata’ le interlocutorii săi, determinându-i să devină conștienți de ignoranța lor. Desigur, ignoranța care se ignoră pe sine poate fi comparată cu o boală sufletească, dar ea (din păcate) nu produce suferință, ci, dimpotrivă, îi lasă pe oameni foarte mulțumiți de ei înșiși.”

„…la modul general nu există un adevăr intersubiectiv. Dacă ție un vin ți se pare dulce și mie nu, e absurd să-ți spun că n-ai dreptate! Ambii avem dreptate. În general, toată lumea are dreptate simultan, așa cum fiecare are dreptate în toate momentele existenței sale, chiar dacă se contrazice, iar “omul (și anumite fiecare om în parte și în fiecare moment) este măsura tuturor lucrurilor”

„Senzația e deopotrivă “stupidă” și “inocentă”

„…Senzațiile sunt întotdeauna adevărate, fiindcă sunt “stupide”

„…dacă noi căutăm ceea ce știm, cunoașterea este inutilă, iar dacă noi căutăm ceea ce nu știm, cunoașterea e imposibilă, deoarece nu știm ce anume să căutăm și nici dacă am găsit ceea ce căutam.”

„…nu-i cu putință să cunoască blocul circuitului continuu al problemelor de ansamblu cel incapabil să cunoască în sine însuși, prin intermediul unor formule scurte, întregul care ar fi fost investigat și parte cu parte.”

„…nimic nu se naște din neființă. Căci (altminteri) orice s-ar naște din orice, fără a avea nevoie de semințe. Iar dacă ceea ce dispare ar fi nimicit, ducându-se în neființă, toate lucrurile ar fi pierit (deja), dat fiind că nu există lucrurile în care ele s-au descompus. De asemenea, Totul a fost întotdeauna la fel cum este acum și la fel va fi și în viitor, deoarece nu există nimic în care el să se preschimbe. Căci în afara Totului nu există nimic care, intrând în Tot, ar putea produce preschimbarea.”

„…dacă nu ar exista ceea ce numim vid, spațiu și natură intangibilă, corpurile nu ar avea nici unde să se afle, nici pe unde să se miște, în felul în care e manifest că se mișcă.”

„…dacă vidul ar fi nelimitat, iar corpurile ar fi infinite (ca număr), corpurile nu ar rămâne (pe loc) nicăieri, ci ar fi purtate în vidul nelimitat, fiind risipite, neavând ce să le sprijine și din ce să ricoșeze în urma loviturilor…”

„Trebuie să considerăm că noi vedem formule și (le) gândim atunci când ceva exterior pătrunde (în noi). Căci lucrurile exterioare nu și-ar putea întipări natura proprie — atât a culorii, cât și a formei — (nici) prin intermediul aerului dintre noi și acele lucruri, nici prin intermediul razelor sau al oricăror fluxuri ce pleacă de la noi înspre acelea.”

„…falsul și eroarea se află întotdeauna în adaosul de opinie…”

„…incorporalul, cu excepția vidului, nu poate fi gândit în sine. Or, vidul nu poate nici să acționeze, nici să fie afectat, ci numai oferă corpurilor putința de a se mișca prin el. Astfel încât cei care susțin că sufletul este incorporal spun aberații. Căci nimic nu ar putea nici să acționeze, nici să fie afectat dacă ar fi în acest fel.”

„Însă trebuie considerat și faptul că natura (oamenilor) a învățat si a fost silită (să învețe) multe și variate cunoștințe de la lucrurile însele. Dar (trebuie considerat) că raționamentul a precizat ulterior lucrurile încredințate de natură și a adăugat noi descoperiri, la unii (oameni) mai repede, la alții mai încet, și că la unii <a făcut progrese mai mari» în perioade și durate determinate, la alții - mai mici. De aici rezultă că, la început, numele (lucrurilor) nu au fost puse prin convenție, ci naturile însele ale oamenilor din fiecare neam, îndurând afectări proprii și primind impresii proprii, au pus în mișcare în mod propriu aerul împins de fiecare dintre afecte și impresii, ca să existe la un moment dat și deosebirea neamurilor în raport cu locurile. Mai târziu însă, în fiecare neam s-au pus în comun numele proprii (lucrurilor), pentru ca exprimările unora către ceilalți să fie mai puțin echivoce și să se formuleze mai concis. Și introducând unele (nume pentru) lucruri nevăzute, cei care le cunoșteau le-au încredințat (celorlalți) anumite sunete, pe acelea obligatoriu de pronunțat, pe altele însă, alese prin raționament, le-au explicat în felul acesta, (adică) în baza cauzei (raționale) dominante. XXI Și nu trebuie considerat că, în cazul fenomenelor cerești, mișcările, solstițiile, eclipsele, răsăriturile, apusurile și cele din aceeași categorie cu acestea iau naștere atunci când cineva îndeplinește o slujbă și dă sau va da porunci, totodată posedând fericirea completă și indestructibilitatea [77]. Într-adevăr, sarcinile, grijile, mâniile, recunoștințele nu se potrivesc cu fericirea, ci ele se nasc în starea de slăbiciune, de teamă și de nevoie de cei din preajmă. Nici (nu trebuie crezut) că entități care sunt foc concentrat, posedând totodată fericirea, efectuează de bunăvoie acele mișcări. Ci trebuie păstrată întreaga maiestate față de toate numele care se referă la aceste noțiuni, pentru ca, pornind de la ele, să nu se opineze nimic contrar maiestății (zeilor). Altminteri, contrarietatea însăși va pregăti în suflete maxima tulburare. De unde rezultă că trebuie să considerăm, în legătură cu preluarea inițială a acestor concentrări (de foc), cât și cu necesitatea și recurența (astrelor), că ele sunt cuprinse în geneza cosmosului.”

„…odată ce știm despre ceva că are posibilitatea să fie explicat în mai multe feluri, nu vom fi tulburați dacă credem că lucrul respectiv e cu putință să se petreacă în cutare fel, după cum (nu vom fi) nici dacă știm că el se petrece în cutare alt fel. XXIII În legătură cu toate acestea, în general trebuie să înțelegem că maxima tulburare ia naștere în sufletele omenești, deoarece oamenii consideră că aceleași realități sunt fericite și imperisabile și că, în același timp, ele posedă voințe, acțiuni și vinovății contrare acestor (caracteristici); de asemenea, deoarece oamenii așteaptă sau suspectează mereu ceva teribil fără sfârșit, fie că se iau după mituri, fie că se tem de insensibilitatea însăși din condiția morții, ca și când ea ar avea de-a face cu ei; în plus, și deoarece ei îndură aceste (temeri) nu neapărat în baza credințelor, ci din cauza unei aplecări iraționale.”

„…viața noastră nu are nevoie de o teorie specială și de opinii goale, ci de un trai netulburat. Or, toate decurg fără zbucium în cazul chestiunilor elucidate la modul multiplu, ca să fie în acord cu fenomenele, dacă cineva lasă să existe aici în mod cuvenit verosimilul. Dar dacă cineva lasă să existe o (cauză), dar pe o alta, care este deopotrivă în acord cu fenomenele, o exclude, este clar că va părăsi orice concluzie științifică și că va cădea în mit.”

„Soarele, Luna și celelalte astre <nu> au fost mai târziu înglobate în lume — și tot ceea ce ea cuprinde — după ce s-au format independent. Ci ele au fost formate și au crescut îndată — asemănător și pământul, și marea —, prin adaosuri și vârtejuri ale unor naturi cu părți ușoare, fie de vânt, fie de foc, fie de ambele.”

„…cei care iau în considerație un singur (mod de explicare) contrazic și fenomenele și se înșală în privința omului de a cerceta.”

„Prevestirile care apar în cazul anumitor zodii iau naștere din cauza unei coincidențe de moment. Căci zodiile nu aduc nici o necesitate pentru producerea unei calamități și nici o natură divină nu supraveghează ieșirile (pe cer) ale acestor zodii, nici nu îndeplinește apoi prevestirile respective. Căci nici o ființă luată la întâmplare, dacă doar un pic ar fi mai înzestrată, nu ar recurge la o astfel de nebunie, cu atât mai puțin o ființă care posedă desăvârșita fericire.”

„Nici când nu e tânăr omul să nu amâne să filozofeze, nici când nu e vârstnic să nu ostenească a filozofa. Într-adevăr, când vine vorba despre ceea ce este sănătos pentru suflet, nu-i pentru nimeni nici prea devreme, nici prea târziu. Și cel ce susține fie că încă nu a sosit ceasul pentru a filozofa, fie că ceasul a trecut seamănă cu omul care spune, în privința fericirii, că ceasul ei fie nu e prezent, fie nu mai este (prezent). În consecință, și tânărul, și vârstnicul trebuie să filozofeze: cel dintâi, pentru ca, pe măsură ce îmbătrânește, să rămână tânăr prin lucrurile bune, mulțumită recunoștinței pentru ceea ce a fost în trecut; al doilea, ca să fie în același timp tânăr și bătrân, neavând teamă pentru viitor. Trebuie, prin urmare, exersat ceea ce produce fericirea, dacă e adevărat că, atunci când ea este prezentă, avem totul, în timp ce, dacă ea lipsește, facem totul pentru a o avea.”

„…lipsit de pietate nu este cel care suprimă zeii mulțimii, ci cel care adaugă (naturii) zeilor opiniile mulțimii. Într-adevăr, afirmațiile mulțimii despre zei nu sunt prezumții, ci aserțiuni false.”

„Obișnuiește-te să consideri că moartea este mimic în raport cu noi, deoarece orice bine și orice rău se află în senzație, iar moartea este privațiune de senzație. De aici rezultă că o cunoaștere corectă a faptului că moartea este nimic în raport cu noi îngăduie să te bucuri de mortalitatea vieții, fiindcă această cunoaștere nu adaugă un timp nelimitat, ci suprimă dorul de nemurire. Nu e nimic teribil în faptul de a trăi pentru acela care a înțeles în mod autentic că teribil nu-i nimic în faptul de a nu trăi. De aceea, nerod e acela care spune că se teme de moarte nu pentru că ea îl face să sufere în prezența ei, ci pentru că îl face să sufere, deși abia urmează prezența ei. Căci ceea ce, prezent fiind, nu supără produce suferință în mod prostesc atunci când e așteptat să vină. Așadar, moartea — lucrul cel mai înfricoșător — e nimic pentru noi, deoarece, atunci când noi suntem, moartea nu e prezentă, iar atunci când moartea e prezentă, noi nu suntem. Prin urmare, ea nu există nici pentru vii, nici pentru morți, deoarece pentru primii ea nu este, iar ultimii nu mai sunt ei. Însă mulțimea ba fuge de moartea ca de cel mai mare dintre rele, ba o alege ca fiind o încetare <a relelor din viață. Dar înțeleptul nu refuză să trăiască>, nici nu se teme să nu trăiască. Căci lui nici viața nu-i pune obstacole, nici nu crede că a nu fi în viață e ceva rău. După cum alege nu mâncarea care e pur și simplu mai multă, ci pe aceea mai plăcută, tot așa (el) se bucură nu de răstimpul (de viață) cel mai lung, ci de cel mai plăcut. Însă acela care recomandă tânărului să trăiască frumos, iar bătrânului să moară frumos e un neghiob, nu numai din pricina dragostei de viață, dar și fiindcă exercițiul de a trăi frumos și acela de a muri frumos sunt unul și același. Dar este cu mult mai rău cine spune că: ‘Bine-i să nu fi fost deloc, dar dacă ești, bine-i să ajungi mai degrabă la porțile lui Hades!’ [Theognis 425-427] Căci (poetul) afirmă acestea convins de ceea ce spune, pentru ce nu pleacă din viață? Într-adevăr, plecarea îi stă la îndemână, dacă chiar asta era ceea ce dorea cu tărie. Dar dacă vorbește în glumă, comite o nerozie acolo unde nu e cazul! E necesar, pe de altă parte, să ținem minte că viitorul nici nu ne aparține, nici nu ne scapă în întregime, pentru ca nici să nu așteptăm ca el să se împlinească întru totul, nici să nu deznădăjduim că nu se va împlini deloc.”

„…orice plăcere, deoarece posedă o natură prietenă cu noi, este un bine, dar nu orice plăcere trebuie aleasă. La fel și orice durere este un rău, dar nu orice durere e de natură a fi întotdeauna ocolită. Măsurându-le deci între ele și cercetăndu-le pe cele folositoare și pe cele nefolositoare, se cuvine să fie judecate toate acestea. Căci uzăm în anumite momente de bine ca de un rău și, invers, de rău ca de un bine.”

„…înțelepciunea practică e mai valoroasă chiar decât filozofia și din ea decurg toate celelalte virtuți. Ea, (înțelepciunea practică), ne învață că nu e cu putință să trăiești plăcut fără a trăi înțelept, bine și drept și nici să trăiești înțelept, bine si drept fără a trăi plăcut.”

„…necesitatea este fără răspundere, întâmplarea instabilă, dar că ceea ce depinde de noi nu are stăpân, deoarece este urmat de dojană și de contrariul acesteia.”

„El crede [adică înțeleptul] că e preferabil să fii fără noroc, având minte, decât ca, fiind fără minte, să ai noroc.”

„Deși siguranță vine de la oameni și urcă până la un anumit punct prin putere consistentă și prosperitate, cea mai pură rămâne siguranța provenită din tihnă și din retragerea din mulțime.”

„Plăcerea din care nu mai sporește, ci doar variază odată ce durerea cauzată de lipsă este înlăturată.”

„Dacă nu vei raporta în orice împrejurare orice acțiune la scopul naturii, ci vei deturna mai înainte fie respingerea, fie preferința altui (scop), acțiunile nu-ți for fi în acord cu spusele.”

„Dintre (bunurile) pe care înțelepciunea le pregătește în vedere fericirii întregii vieți, de departe cel mai important este dobândirea prieteniei.”

„Dintre dorințe, unele sunt naturale <și necesare, altele sunt naturale și> nenecesare, altele nu sunt nici naturale, nici necesare, ci se nasc dintr-o opinie deșartă.”

„Acele dorințe naturale în care e prezentă o intensă pasiune, deși ele nu conduc la durere dacă nu sunt satisfăcute, se nasc dintr-o opinie deșartă; ele nu se risipesc, nu din cauza naturii lor, ci din cauza opiniilor deșarte ale oamenilor.”

„Dreptul natural este un semn de recunoaștere al folosului (reciproc), astfel încât oamenii nici să nu se vatămă, nici să nu fie vătămați reciproc.”

„Dreptatea nu era ceva în sine, ci se află în conviețuirile unora cu alții în oricâte locuri exista permanent o anumită convenție privitoare la a nu vătăma sau a nu fi vătămat.”

„Nedreptatea nu este în sine un rău, ci (răul) se află în frica legată de grija că nu se va putea ascunde de cei care aplică pedeapsa în astfel de situații.”

„Bogăția naturii este și limitată, și ușor de obținut, în vreme ce bogăția ținând de opiniile deșarte se revarsă în infinit.”

„Necesitatea e un rău, dar nu există nici o necesitate să trăiești cu necesitatea.”

„La cei mai mulți dintre oameni repaosul e moțăială, în timp ce mișcarea e demență.”

„Ne-am născut o singură dată și nu-i cu putință să ne naștem de două ori; e necesar ca viața (noastră) să nu mai existe. Tu însă, care nu ești stăpân peste ziua de mâine, împingi pe mai târziu bucuria; viața se irosește din pricina amânării și fiecare dintre noi moare fără a se fi bucurat de răgaz.”

„Prețuim acele caractere care sunt precum cele propriu nouă înșine, fie că sunt valoroase și invidiate de oameni, fie că nu sunt. În aceste fel trebuie să prețuim și caracterele apropiaților noștri, dacă ei sunt oameni buni.”

„Nimeni, când privește răul, nu-l alege, ci, fiind momit, a fost prins în capcană (de rău) ca de un bine în raport cu răul care-i mai mare decât (răul inițial).”

„Nu tânărul poate fi considerat fericit, ci bătrânul care a trăit frumos: căci tânărul în floare rătăcește mult, cu gândul mereu la altceva, supus norocului. Însă bătrânul a ajuns la bătrânețe ca într-un port, iar bunurile, dificil de sperat mai înainte, le-a închis într-o îngrăditură sigură.”

„Atunci când se înlătură vederea (iubitului), asocierea și conviețuirea cu el, pasiunea erotică se pierde.”

„Bătrânul care a uitat de binele din trecut s-a născut astăzi.”

„Orice prietenie poate fi aleasă pentru ea însăși, cu toate că își are punctul de plecare în folos.”

„Visele nu au parte de o natură divină, nici de o putere profetică, ci apar ca urmare a impactului unor simulacre.”

„Sărăcia măsurată cu scopul naturii este o mare bogăție, în vreme ce bogăția nelimitată este o mare sărăcie.”

„La celelalte îndeletniciri, fructul (acțiunii) ajunge cu greutate la cei ajunși desăvârșiți; dar în cazul filozofiei plăcutul se întâlnește cu procesul cunoașterii. Căci desfătarea nu vine după învățătură, ci împreună vin învățătura și desfătarea.”

„Nu trebuie considerați apți pentru prietenie nici cei prea îndrăzneți, nici cei prea sperioși; trebuie să și asumăm riscuri de dragul prieteniei.”

„Dacă e să vorbesc cu sinceritate, aș prefera ca, practicând știința naturii, să profețesc cele de folos tuturor oamenilor, chiar dacă nimeni nu le va înțelege, decât ca, fiind de acord cu opiniile (lor), să culeg o laudă însemnată sosită din partea mulțimii.”

„Vocea cărnii: să nu-ți fie foame, nici sete, nici frig. Dacă cineva le are pe acestea și speră că le ba avea (în viitor), ar putea concura chiar <cu Zeus> pentru fericire!”

„Nu avem nevoie atât de serviciul sosit din partea prietenilor, cât de încrederea avută în (sosirea) acestui serviciu.”

„Nu trebuie ruinare cele prezente din dorința de a avea lucruri absente, ci trebuie cugetate că și acestea (cele prezente) au făcut parte dintre lucrurile dezirabile.”

„E cu totul lipsit de valoare omul care are multe argumente rezonabile ca să-și ia viața.”

„Cel care susține că toate au loc în mod necesar nu poate să-i reproșeze nimic celui care susține că nu toate au loc în mod necesar. Căci cel dintâi afirmă că până și acest fapt (a susține că toate au loc în mod necesar) are loc în mod necesar.”

„Știința naturii nu pregătește nici oameni rafinați, nici buni de gură, nici oameni care se afișează cu educația pentru care se bate mulțimea, ci oameni mândri, autosuficienți și care fac paradă de bunurile propriu, nu de (bunurile) lucrurilor.”

„Să izgonim complet obiceiurile rele, precum îi izgonim pe oamenii răi care ne- au dăunat multă vreme.”

„Trebuie să facem (ziua) care urmează mai bună decât (ziua) precedentă, atât timp cât suntem pe drum. Dar când vom ajunge la capăt, trebuie să ne bucurăm în mod egal (de toate).”

„Nici o plăcere în sine nu este un rău. Dar factorii generatori de anumite plăceri aduc necazuri care întrec de multe ori plăcerile.”

„Prietenia încinge hore în jurul lumii locuite, vestindu-ne tuturor să ne trezim pentru a ne chema (reciproc) la fericire.”

„Nu trebuie să invidiezi pe nimeni! Căci oamenii buni nu se cade să fie invidiați, iar cei răi, cu cât au mai mult noroc, cu atât își cășunează lor înșile.”

„Nu trebuie pretins a filozofa, ci trebuie chiar a filozofa cu adevărat. Căci nu avem nevoie de o aparență de sănătate, ci de autentică sănătate.”

„Trebuie să tratăm nenorocirile cu recunoștință pentru lucrurile dispărute și cu știința faptului că e imposibil să faci trecutul nefăcut.”

„Supus torturii, înțeleptul nu suferă nai mult decât atunci când este torturat prietenul său; pentru aceasta el își va da viața. Iar dacă îl va trăda, întreaga lui viață se va nărui și va fi scuturată din pricina necredinței.”

„Trebuie să ne eliberăm pe noi înșine din închisoarea ocupațiilor comune și politice.”

„Este prostesc să ceri de la zei ceea ce ești în stare să-ți dăruiești ție însuți.”

„Să-i compătimim pe prieteni nu lamentându-ne (pentru ei), ci ocupându-ne (de ei).”

„Nimic nu-i destul pentru acela pentru care ceea ce-i destul e puțin.”

„Nu face nimic în viață care să te facă să-ți fie frică, dacă va ajunge cunoscut vecinului tău.”

„Într-o cercetare comună bazată pe argumente a profitat mai mult cel învins, în măsura în care el a învățat în plus.”

„Într-adevăr, netulburarea și absența durerii sunt plăceri staționare. Iar bucuria și încântarea sunt văzute ca activități datorită mișcării.”

„(Înțeleptul) să nu ducă o viață de filozof cinic, nici să nu cerșească…”

„(Înțeleptul) nu trebuie să se considere pe sine nedemn de viață nici dacă își pierde vederea.”

„Orice senzație este irațională și nu acceptă nici o memorie. Căci senzația nici nu se mișcă cu de la sine putere, nici nu poate să adauge sau să scoată ceva, fiind mișcată de altceva.”

„trebuie să facem inferențe despre lucrurile non-manifeste pornind de la fenomene. Căci opiniile noastre ulterioare s-au născut din senzații prin contact, analogie, asemănare și sinteză, aducând și raționamentul o anumită contribuție.”

„Scuip pe frumosul (moral) și pe aceia care îl admiră fără sens, atunci când el nu produce nici o plăcere.”

„Eu îndemn la plăceri continue, și nu la virtuți deșarte, zadarnice și care poartă speranțe tulburi de a aduce roadă.”

„De aceea este mai bine să suferi, să îți arăți durerea și, pe Zeus, să lași să-ți curgă lacrimile; chiar dacă, atunci când oamenii fac și descriu pasional astfel de lucruri, ei par a fi slabi de înger și sentimentali.”

„Dacă nu veniți voi la mine, sunt în stare ca, dându-mă de trei ori peste cap, să mă las împins acolo unde voi și Themista mi-o cereți.”

„Dacă vrei să-l faci pe Pythocles bogat, nu trebuie să-i adaugi avere, ci să-i suprimi din dorință.”

„…mergi ca un nemuritor și gândește-te la mine ca la un nemuritor.”

„…trebuie să ne reamintim de zei, dat fiind că sunt cauza multor lucruri bune.”

„…fiecare suntem, unul pentru altul, un teatru suficient de mare.”

„Retrage-te tu însuți în tine mai ales atunci când ești silit să fii în mijlocul mulțimii.”

„Niciodată nu am fost atras să plac mulțimii; într-adevăr, eu nu am învățat ceea ce place acesteia, iar ceea ce eu cunoșteam era departe de percepția ei.”

„…a te ruga (zeilor) este propriu înțelepciunii, nu fiindcă zeii se vor mânia, dacă nu o facem, ci în conformitate cu ideea unor naturi care ne depășesc în valoare și putere.”

„E nevoie să fii sclavul filozofiei, ca să-ți revină adevărata libertate.”

„Să nu consideri că e împotriva științei naturii faptul că sufletul strigă, atunci când strigă carnea. Vocea cărnii: să nu-ți fie foame, să nu-ți fie sete, să nu-ți fie frig. Pentru suflet e greu să le oprească pe acestea, dar e primejdios să asculte greșit de natura care i (le) poruncește zi de zi în baza autosuficienței conaturale lui.”

„Epicur (spune că) înțeleptul poate fi înțeles numai de un (alt) înțelept.”

„Senzația, percepând ceea ce cade asupra ei și nescoțând nimic și neadăugând nimic, nici nemodificând nimic, deoarece este irațională, este adevărată întotdeauna și astfel preia existentul în felul în care este acesta după natură. Dar dacă toate senzațiile sunt adevărate, ceea ce se opinează diferă, unele (opinii) fiind adevărate, iar altele false.”

„Epicurenii spun că nu senzațiile mint, ci opinia. Căci senzația suportă și nu opinează; însă sufletul opinează. Ei au separat și opinia de senzație, și senzația de suflet. Dar de unde vine opinia, dacă nu de la senzație? Până la urmă, dacă văzul n-ar fi văzut turnul rotund, nu ar fi existat nici opinia despre rotunjime. Și de unde vine senzația, dacă nu de la suflet? —385 (Tertulian, De anima) “Apoi, de crede unul că nimic nu-i de știut, nu știe nici Dacă-i de știut chiar acest lucru, fiindcă recunoaște că nu știe nimic. Încetez, așadar, să mă mai lupt cu unul ca acesta, Care el însuși s-a pus pe sine cu capul în jos. Și totuși, ca să admit că știe măcar acest lucru, îl voi întreba: Deoarece nimic adevărat în lume nu a văzut mai înainte, De unde știe ce înseamnă a ști și, invers, a nu ști? Ce anume a produs prezumția adevărului și-a falsului, Ce-anume a demonstrat că îndoiala diferă de certitudine? Vei descoperi că prezumți-adevărului a fost produsă De primele senzații și că o senzație nu poate fi respinsă.”

„Apoi, nu există nimic pe care să-l poți declara a fi separat De orice corp, și distinct de vid, fiind precum o a treia natură. Căci orice există va trebui el însuși să existe până la urmă printr-o Anume cantitate, mare sau mică, atât timp cât există. Or, dacă-i va sosi o atingere, oricât de mică și ușoară, Ea ca mări cantitatea corpului și va însoți totalitatea. Dar, dacă acea natură va fi intangibilă, fiindcă din nici o parte Nu poate opri vreun lucru ca s-o străbată, Limpede-i: ea va fi exact golul ce vid îl numim.”

„…dintre realități, unele există în sine, altele sunt văzute ca asociate celor care există în sine.”

„Nimic în trup nu-i născut ca să-l putem folosi, Ci ceea ce-i născut creează apoi folosința. Și n-a fost văzul înainte de a exista lumina ochilor, Nici grăitul prin cuvinte nu fu înainte să fi fost limba creată, Ci mai curând nașterea limbii a precedat de departe Vorbirea, iar urechile au fost create cu mult înainte De a se fi auzit un sunet și deci toate membrele Au fost înainte, cred, de a fi existat folosința lor. Deloc nu putură deci crește în scopul folosirii. Dimpotrivă, lupta cu mâinile goale și sfâșierea mădularelor Însângerate fură mult înainte de zborul lucitoarelor lănci; Și natura ne-a silit a ne feri de rănire mai înainte Ca stânga să ia prin artă scutu-n apărare.”

„Și chiar de-aș ignora care-s principiile lucrurilor, Aș îndrăzni să susțin chiar în baza dovezilor cerului Și să arăt în temeiul multor altor lucruri, Că deloc natura n-a fost pregătită în chip divin De dragul nostru: atâta-s de mari ale ei cusururi!”

„Ne întrebăm mai întâi de ce, oricui i-ar veni dorința De ceva, îndată mintea lui cugetă la acel lucru. Oare simulacrele urmează voința noastră și, Îndată ce voim, ne sosește și imaginea, Dacă poftim (a gândi) marea, pământul, apoi cerul, Adunările oamenilor, procesiunile, banchetele, luptele — Oare lentoare natura nu le creează și le-aduce sub cuvânt? … Sau mai curând e altceva? Deoarece într-un același moment, Când auzim (numele), adică atunci când un singur cuvânt e emis, Se ascund multe momente de a căror existență află rațiunea, De aceea se întâmpla ca în orice moment Să fie prezente simulacre, disponibile în fiece loc. Atâta le e de mare mulțimea și a lor mobilitate. Când într-o stare prima (mulțime) dispare și de-acolo în alta Apare-o alta, cea dintâi mișcare pare c-aici și-a schimbat-o. Și fiindcă sunt fine, nu poate mintea a le percepe bine Decât pe cele pe care le abordează; de aceea, toate Care-s în plus pier în afară de cele pentru care Mintea însăși și-a făcut pregătirea. … Și chiar în cazul celor evidente ai putea afla Că, de nu le dai atenție, e ca și când lucrul Ar fi oricând complet în afară și-ndepărtat cu totul.”

„Afirm mai întâi simulacrele mersului sosesc În mintea noastră și-o împing, precum am mai spus. De aici se naște voința. Căci nimeni nu-ncepe a face nimic Înainte ca mintea să prevadă ceea ce vrea (să facă). Ceea ce (mintea) precede imagine-i a lucrului aceluia.”

„Epicur susține că atomii intră în mințile noastre sub forma simulacrelor corpurilor și că lucrurile pe care le-am făcut sau pe care vrem să le facem ne apar în somn.”

„Așadar, pentru nici o artă — așa cum nici pentru acestea — nu trebuie acceptată nici Atena și nici un alt zeu (drept dascăl); nevoia și experiența laolaltă cu timpul le-ah generat pe toate.”

„Natura ne-a silit să producem feluritele sunete Ale limbii și folosului a creat numele lucrurilor — Nu mult altfel decât neputința însăși de a vorbi (Care) pare a da imbold copiilor spre gesturi, Când îi face s-arate cu degetul lucrurile de față. Fiecare-și simte o capacitate în măsura-n care o poate folosi. Înainte ca vițelului să-i crească coarnele pe frunte, Mâniat, cu ele-mpunge și atacă furios, Iar puii de panteră și micuții lei cu ghiarele Și picioarele, ba chiar cu mușcătura se luptă, Deși abia dinții și ghiarele li s-au ivit…”

„…nu este cu putință ca același om să aibă în legătură cu același subiect în același timp și o opinie, și o știință: ar însemna ca simultan să accepte că același lucru e posibil și nu-i posibil să fie altfel.”

„Epicur a declarat că zeul există, fiindcă este necesar ca în lume să existe ceva superior, de mare valoare și fericit, dar nu și o providență; astfel, lumea însăși nu e formată nici de rațiune, nici de o artă, nici de o tehnică, ci e de o natură compusă din semințe mici și indivizibile.”

„Oare de ce a dorit zeul să împodobească, precum un edil, lumea cu semne și lumini? Dacă (a făcut-o) pentru ca el însuși să locuiască mai bine, rezultă că înainte el locuise un timp nesfârșit în întuneric ca într-o peșteră.”

„…în viață sunt atât de multe necazuri pentru ca înțelepții să le aline compensăndu-le cu foloase, iar proștii să nu poată nici să evite necazurile viitoare, nici să le îndure pe cele prezente?”

„Mai curând atomii lui Epicur, strângându-se laolaltă, ar produce un cosmos, decât ca numele și verbele, reunite la întâmplare, (să producă) un discurs corect.”

„Dacă zeul ar da ascultare rugăciunilor tuturor oamenilor, degrabă ar pieri toți oamenii; căci ei în mod continuu își doresc multe grozăvii!”

„Există o dogmă epicureană care suprimă divinația. Într-adevăr, spune (Epicur), dacă soarta guvernează totul, <când ai vorbit despre o nenorocire> te-ai amărât înainte de momentul respectiv, ori, vorbind despre ceva bun, ai stricat plăcere. (Epicuruenii) spun și că ceea ce trebuie să fie va fi.”

„Epicur consideră că în natură toate iau naștere (fie) din necesitate, (fie) din intenție, (fie) din întâmplare.”

„Epicur spune că întâmplarea este o cauză instabilă în raport cu persoanele, cu momentele și cu locurile.”

„Nu există plăcere pentru cei aflați în repaos și în liniște, ci pentru cei care se mișcă și sunt plini de tulburare. După cum flacăra se află în mișcare, tot astfel, în felul flăcării, afectarea, situată în suflet, nu-i îngăduie acestuia să fie în repaos.”

„Avem nevoie de plăcere, atunci când avem dureri din cauză că plăcerea nu e de față; dar, când nu simțim durerea, deși avem senzații, atunci nu avem nevoie de plăcere. Căci nu deficiența naturii aduce din afară nedreptatea, ci pofta (noastră) produsă de opinii deșarte.”

„E plăcut, atunci când turbarea vijeliei agită marea, Să vezi de pe țărm un altul în lupta cumplită cu valurile, Nu fiindcă paguba oricui ar fi plăcere și bucurie, Cu fiindcă-i plăcut a vedea de câte rele tu însuți ești ferit.”

„…proștii sunt chinuiți de amintirea relelor, în vreme ce înțelepții se delectează din nou cu bunurile trecute printr-o reamintire plină de recunoștință. Căci ține de noi înșine să îngropăm lucrurile rele sub o uitare aproape continuă și să ne amintim de lucrurile bune cu bucurie și plăcere. Dar când le privim pe cele trecute cu atenție se întâmplă să apară suferința, dacă întâmplările ar fi rele, și bucuria, dacă ar fi bune.”

„După cum noi admitem știința medicilor nu de dragul artei înseși, ci de dragul bunei sănătăți, după cum este lăudată arta cârmaciului pentru utilitate, nu pentru arta în sine, pentru că are rostul de a obține buna navigație, tot astfel înțelepciunea, care trebuie să fie socotită arta de a trăi, nu ar fi căutată, dacă nu ar produce nimic.”

„…nici despre dreptate nu s-ar putea spune că e căutată de dragul ei înseși, ci fiindcă ea aduce maximul de bucurie. Căci a fi iubit și drag (altora) este aducător de bucurii, deoarece creează o viață mai sigură și o plăcere sporită. De aceea, nu trebuie fugit de nedreptate din pricina acelor pagube care revin oamenilor nedrepți, ci cu mult mai mult fiindcă nedreptatea nu-l lasă niciodată să respire, niciodată să aibă pace pe omul în al cărui suflet ea se află.”

„…cumpătarea este un fel de scurtare și ordonare a dorințelor; ea le suprimă pe cele venite pe deasupra și de prisos, organizăndu-le pe cele necesare cu ajutorul momentului potrivit și al măsurii.”

„O cetate răsculată nu poate fi fericită, nici o casă unde stăpânii se ceartă; încă mai puțin un suflet care nu se înțelege și nu se acordă cu sine nu poate gusta nici o plăcere curată și liberă. Căci având de-a face numai cu impulsuri și gânduri potrivnice, el nu poate vedea nimic liniștit și calm.”

„Cel dedat plăcerilor, râgâind într-una și beat, pentru că știe că trăiește în plăcere, crede că trăiește și cu virtute, deoarece aude că plăcerea nu se poate separa de virtute. Apoi atribuie viciilor sale înțelepciune și declară că trebuie să fie ascunse.”

„…nici unul dintre cei fără minte nu se satură cu ce are, ba mai curând se plânge de ceea ce nu are.”

„Dacă vei trăi conform naturii, niciodată nu vei fi sărac; dacă vei trăi conform opiniilor, niciodată nu vei fi bogat.”

„Cine nu se mulțumește cu puțin, acela nu se mulțumește cu nimic.”

„Dacă unui om bunurile proprii nu-i par imense, rămâne totuși sărman, chiar de stăpânește întreaga lume.”

„Cel care, temându-se de sărăcie, e lipsit de libertatea Preferabilă aurului își va aduce, nenorocitul, aspru stăpân Și-l va sluji veșnic, neștiind să se servească de puțin.”

„Sufletul inferior este exaltat de succese și este dărâmat de nenorociri.”

„Spre ziua de mâine va merge cu maxima plăcere cel care are minima nevoie de ziua de mâine.”

„Să crezi că orice zi ți-este ultima dată, Ora nesperată cu mulțumire primi-o-vei în plus.”

„Culege ziua, fii cât mai puțin încrezătoare-n următoarea!”

„Să fugi cuvine-se de simulacrele (iubitei); alungă De la tine hrana dragostei și du-ți mintea pe-aiurea, Și să-ți zvârli în fiecare trup strânsa sămânță, de iubirea de O unică (femeie), griji aducăndu-ți și certă durere.”

„…carnea suferă numai de pe urma prezentului, în timp ce sufletul suferă și de pe urma trecutului, și a viitorului. Astfel că și plăcerile cele mai mari sunt ale sufletului.”

„Nu natura, care e una singură pentru toți oamenii, i-a făcut pe cei nobili și pe cei de rând, ci faptele și habitudinile.”

„Legile sunt instituite pentru cei înțelepți, nu ca ei să nu comită nedreptăți, ci ca să nu fie supuși unor nedreptăți.”

„Din partea oamenilor pagubele vin din pricina sau a urii, sau a invidiei, sau a disprețului; peste acestea înțeleptul ajunge stăpân prin raționament.”

„Trebuie să te uiți împrejur cu cine bei și mănânci mai înainte de a te uita ce bei și ce mănânci. Căci fără prieten viața înseamnă să sfârteci ca un leu sau ca un lup.”

„Nu evita să faci favoruri mărunte, fiindcă se va crede că la fel vei fi și în privința celor mari.”

„Când dușmanul e în nevoie, nu-i respinge cererea; doar asigură-te, fiindcă el nu se deosebește deloc de un câine.”

„Chiar și când nu e nimeni de față, omul care a dobândit scopul neamului (omenesc) rămâne tot la fel de valoros.”

„…amenințarea pedepsei este pentru cei care nu anticipează utilitatea.”

„…prietenie se menține între cei care se împlinesc prin plăceri în comun.”

„…virtuțile sunt alese pentru plăcere, nu pentru ele însele, după cu medicina este aleasă pentru sănătate…”

„…la modul general nu există un adevăr intersubiectiv. “Senzația e deopotrivă “stupidă” și “inocentă”

„…nimic nu se naște din neființă. Căci (altminteri) orice s-ar naște din orice, fără a avea nevoie de semințe. Iar dacă ceea ce dispare ar fi nimicit, ducându-se în neființă, toate lucrurile ar fi pierit (deja), dat fiind că nu există lucrurile în care ele s-au descompus. “…dacă nu ar exista ceea ce numim vid, spațiu și natură intangibilă, corpurile nu ar avea nici unde să se afle, nici pe unde să se miște, în felul în care e manifest că se mișcă.”

„Însă trebuie considerat și faptul că natura (oamenilor) a învățat si a fost silită (să învețe) multe și variate cunoștințe de la lucrurile însele. Dar (trebuie considerat) că raționamentul a precizat ulterior lucrurile încredințate de natură și a adăugat noi descoperiri, la unii (oameni) mai repede, la alții mai încet, și că la unii <a făcut progrese mai mari» în perioade și durate determinate, la alții - mai mici. XXI Și nu trebuie considerat că, în cazul fenomenelor cerești, mișcările, solstițiile, eclipsele, răsăriturile, apusurile și cele din aceeași categorie cu acestea iau naștere atunci când cineva îndeplinește o slujbă și dă sau va da porunci, totodată posedând fericirea completă și indestructibilitatea [77]. Într-adevăr, sarcinile, grijile, mâniile, recunoștințele nu se potrivesc cu fericirea, ci ele se nasc în starea de slăbiciune, de teamă și de nevoie de cei din preajmă. Nici (nu trebuie crezut) că entități care sunt foc concentrat, posedând totodată fericirea, efectuează de bunăvoie acele mișcări. Ci trebuie păstrată întreaga maiestate față de toate numele care se referă la aceste noțiuni, pentru ca, pornind de la ele, să nu se opineze nimic contrar maiestății (zeilor). Altminteri, contrarietatea însăși va pregăti în suflete maxima tulburare. De unde rezultă că trebuie să considerăm, în legătură cu preluarea inițială a acestor concentrări (de foc), cât și cu necesitatea și recurența (astrelor), că ele sunt cuprinse în geneza cosmosului.”

„Obișnuiește-te să consideri că moartea este mimic în raport cu noi, deoarece orice bine și orice rău se află în senzație, iar moartea este privațiune de senzație. De aici rezultă că o cunoaștere corectă a faptului că moartea este nimic în raport cu noi îngăduie să te bucuri de mortalitatea vieții, fiindcă această cunoaștere nu adaugă un timp nelimitat, ci suprimă dorul de nemurire. Nu e nimic teribil în faptul de a trăi pentru acela care a înțeles în mod autentic că teribil nu-i nimic în faptul de a nu trăi. De aceea, nerod e acela care spune că se teme de moarte nu pentru că ea îl face să sufere în prezența ei, ci pentru că îl face să sufere, deși abia urmează prezența ei. Căci ceea ce, prezent fiind, nu supără produce suferință în mod prostesc atunci când e așteptat să vină. Așadar, moartea — lucrul cel mai înfricoșător — e nimic pentru noi, deoarece, atunci când noi suntem, moartea nu e prezentă, iar atunci când moartea e prezentă, noi nu suntem. Prin urmare, ea nu există nici pentru vii, nici pentru morți, deoarece pentru primii ea nu este, iar ultimii nu mai sunt ei. Însă mulțimea ba fuge de moartea ca de cel mai mare dintre rele, ba o alege ca fiind o încetare <a relelor din viață. Dar înțeleptul nu refuză să trăiască>, nici nu se teme să nu trăiască. Căci lui nici viața nu-i pune obstacole, nici nu crede că a nu fi în viață e ceva rău. După cum alege nu mâncarea care e pur și simplu mai multă, ci pe aceea mai plăcută, tot așa (el) se bucură nu de răstimpul (de viață) cel mai lung, ci de cel mai plăcut. Însă acela care recomandă tânărului să trăiască frumos, iar bătrânului să moară frumos e un neghiob, nu numai din pricina dragostei de viață, dar și fiindcă exercițiul de a trăi frumos și acela de a muri frumos sunt unul și același. Dar este cu mult mai rău cine spune că: Căci (poetul) afirmă acestea convins de ceea ce spune, pentru ce nu pleacă din viață? Într-adevăr, plecarea îi stă la îndemână, dacă chiar asta era ceea ce dorea cu tărie. Dar dacă vorbește în glumă, comite o nerozie acolo unde nu e cazul! “…înțelepciunea practică e mai valoroasă chiar decât filozofia și din ea decurg toate celelalte virtuți. Ea, (înțelepciunea practică), ne învață că nu e cu putință să trăiești plăcut fără a trăi înțelept, bine și drept și nici să trăiești înțelept, bine si drept fără a trăi plăcut.”

„Apoi, nu există nimic pe care să-l poți declara a fi separat De orice corp, și distinct de vid, fiind precum o a treia natură. Anume cantitate, mare sau mică, atât timp cât există. Ea ca mări cantitatea corpului și va însoți totalitatea. Dar, dacă acea natură va fi intangibilă, fiindcă din nici o parte Limpede-i: ea va fi exact golul ce vid îl numim.”

„Afirm mai întâi simulacrele mersului sosesc De aici se naște voința. Căci nimeni nu-ncepe a face nimic Înainte ca mintea să prevadă ceea ce vrea (să facă). Ceea ce (mintea) precede imagine-i a lucrului aceluia.”

„Natura ne-a silit să producem feluritele sunete Ale limbii și folosului a creat numele lucrurilor — Nu mult altfel decât neputința însăși de a vorbi (Care) pare a da imbold copiilor spre gesturi, Când îi face s-arate cu degetul lucrurile de față. Fiecare-și simte o capacitate în măsura-n care o poate folosi. Mâniat, cu ele-mpunge și atacă furios, Deși abia dinții și ghiarele li s-au ivit…”

„Să crezi că orice zi ți-este ultima dată, Și să-ți zvârli în fiecare trup strânsa sămânță, de iubirea de “Nu natura, care e una singură pentru toți oamenii, i-a făcut pe cei nobili și pe cei de rând, ci faptele și habitudinile.”