Poezia 20 · 18 mai 2022
Trecut, prezent și viitor
Viitorul
Tu ești cei de dinaintea ta,
Chiar toți ce-au existat,
Iar cei de după tine,
Chiar și pe tine te-or conține
Și tot ce-a fost și ce va fi să fie,
Este acum și dintr-o dată.
Nimic nu este un continuu,
Totul e doar o clipă mică
Și totul trece-acum prin tine,
Tu nu te miști, tu ești prezentul!
Prezentul
Oh, cum să-mi spui tu mie
Că eu și tu suntem același,
Cum poate-așa să fie?
Căci tu exiști și peste mii de ani!
Viitorul
Eu și cu tine suntem una,
Aceeași clipă ne conține!
Eu, fără tine nu exist.
Trecutul
Dar stați! Ce bombăniți aicea?
Adică, voi spuneți că sunteți una?
Păi fără mine, voi nimic n-ați fi,
Căci mai întâi fusei trecutul
Și-apoi veni prezentul și ce-i după.
Viitorul
Oh, tu cel ce tot timpul crezi
Că ești fără de schimbare!
Chiar crezi că înaintea ta
N-a existat un alt trecut
Care spunea ce spui și tu?
Credea că este baza
Și că din el pornește totul!
Și la trecutul tău tu ce erai?
Erai prezent ori viitor?
Trecutul
Prezent fusei eu chiar atunci,
Ori nu! dar stai!
Eu cred că viitor eram!
Mai bine nu, trecut de fapt eram,
Da da, trecut eram!
Viitorul
Așa spui tu și-atunci,
Trecutul are un trecut?
Căci dacă tu erai trecutul la trecut,
Asta nu-nseamnă că
Noi toți suntem trecut?
Și astfel, suntem una,
Fie că ești prezent, trecut ori viitor.
Căci viitorul e acum prezent,
Iar un trecut a fost cândva prezent.
Atunci suntem cu toții în prezent,
Căci fiecare om se uită
Din perspectiva lui către ce vede.
Prezentul
Eu unul m-am pierdut.
Tu, Viitorul spui că-s totul,
Iar tu Trecutul zici că mă concepi.
Și totuși eu nu știu nimic,
Nu simt precum că eu sunt totul,
Ci astăzi simt că sunt un fel,
Iar mâine simt că sunt altfel.
Azi, cred că știu un lucru,
Ca mâine să mi-l ia de tot.
Viitorul
Și care crezi că-i rolul tău,
Nu e de fapt să fii ce ești?
De ce încerci să fii trecut,
Ori viitor cauți să fii?
Nu încerca să fii altcineva,
Căci astfel tu devii un nimenea.
Fii cel ce trebuie să fii acum,
Orice ți-ar cere realitatea.
Trecutul
Și realitatea, ce crezi că îți cere,
Ea nu-i de fapt ce fac acum?
Eu, tot ce vine după mine am creat.
Viitorul
Și-atunci pe tine cine te-a creat?
Chiar credeți voi că totul e o linie?
Un cerc e totul, sau un punct,
Căci toate se conțin acum
Și nu-i nimica mai real,
Decât o clipă din prezent.
Prezentul
Iar eu! iar eu cel veșnic!
Eu tot vă spun că știu nimic,
Iar tu îmi spui că totul sunt!
Oh vai, dar nu mai pot,
Eu vreau să nu mai fiu!
Viitorul
Așa te simți căci tu n-accepți
Ceea ce-acum prin tine trece,
Tu tot încerci să fii pe plac,
Trecutului, și viitor vrei să ajungi!
Renunță! Fii acum!
Trăiește ce ai de trăit!
Ce tot te vaiți ca un copil?
Prezentul
Pentru c-așa mă simt acum!
Încerc să nu mă plâng mereu,
Dar nu am cum, nu pot opri
Ce trece chiar acum prin mine!
Viitorul
Dar nici nu trebuie!
Fii plângăcios ca un copil,
Dacă asta trebuie să fii!
Dar, doar acceptă și mergi înainte,
Căci ca să înțelegi,
Pe-aici a trebuit să treci.
Adu-ți aminte-ntotdeauna,
Tu tot ce a fost și ce va fi,
În veci tu vei conține!
Prezentul
Toți cei de dinaintea mea
Au încercat totul să lege
Și unul ei au vrut să fie,
Au scris chiar cărți bine-nchegate.
Dar nu așa se face oare
Un drum greșit către eroare?
Căci, dacă ei un scop și l-au setat,
Tot ce e fals au acceptat,
Ca scopul să și-l împlinească,
Și o idee să propage
În mintea celorlalți din jur.
Viitorul
Și nu e asta păcăleală?
Căci ei de fapt pe sine se mințeau.
Iar ce au fost cândva aceștia,
Așa erau și trebuiau să fie,
Prezentul deveni trecut...
Trecutul
Ha ha, păi voi vedeți?
Eu sunt continuitate,
Totul în mine se tot leagă,
În rest, prezentul e nimic,
Iar viitorul e incert,
Chiar poate să nu mai existe!
Viitorul
Păi asta-i omenirea!
Ea în trecut preferă să se plimbe,
Acolo totul e știut,
Dar e doar păcăleală,
Căci tot ce este în trecut
A fost cândva prezent și viitor.
Trecutul
Îmi spui tu mie că nu-s sigur,
Că eu sunt doar opinie, și-atât?
Viitorul
Nu eu am spus-o,
Ci tu rostit-ai chiar acum,
Nici eu nu aș fi spus atât de clar.
Eu, pot să fiu sau să nu fiu,
Tu, poate-ai fost sau nu ai fost,
Prezentul este cel ce este,
Doar el e tot ce mai contează.
Prezentul
Și eu, cum trebuie să fiu?
Viitorul
Tu fii ce ești acum,
Acceptă tot ce-ți vine-n cale,
Că-n fața ta i-un viitor incert,
În spate este o părere.
Nimic nu-i sigur,
Decât schimbarea care vine
Și schimbă-te în fiecare clipă,
Nu fi trecut nici viitor,
Fii cel ce ești acuma.
