Suflet către suflet

Gândurile năvălesc din întuneric

Ele, sunt gata să întâmpine lumina,

Dar făr’ ca tu să le primești,

Nu fac decât să ricoșeze

Mai adânc în negrul minții.

Și de se-afundă ele tot mai tare,

Acolo vor rămâne pe vecie,

Doar o minune le mai poate scoate

Și o minune pentru mine ai fost tu.

Noi nu alegem când începem să simțim,

Cum nu alegem nici momentul de final

Căci sentimentele se nasc,

Trăiesc și mor,

Indiferent de ce vrem noi.

Nu vreau să mor, abia încep să simt

Tu mă inspiri, mă faci să cânt

Să rând și să dansez,

Sunt trist și fericit să te cunosc.

Sentimentele îmi dau târcoale,

Ele, încearcă să-și găsească locul-n existență,

Aș vrea să-ți spun mai multe,

Dar întrebările,

Mereu mă estompează.

Am fost mereu sigur pe mine

Până să fii în preajma mea,

Și-acum, că știi și tu de slăbiciunea mea,

Încep să tremur, frica mă cuprinde,

Un sentiment de mult uitat.

Dar împreună cu-acea frică,

Mai simt și altceva,

Și-atunci mă bucur, căci în sfârșit:

Îmi joacă inima în piept!

Și-acum vine-ntrebarea:

s-apăs, sau să n-apăs “trimite”?