Moartea ce ne dă târcoale

Cu toții ne gândim la moarte

Fie acum, fie atunci…

Poate, s-o ajung eu îmi doresc,

Sau, natura îmi alege.

Totuși, este doar un simplu gând

Liber față de puterea noastră.

Astfel, îl privesc în față,

Fără să-l primesc în casă

Dar nici să nu-l fugăresc.

Nu-i al meu, e al naturii

Ce sunt eu, să-ncerc să-l schimb?

Moartea nu-i de speriat,

E-un somn lung,

E-o veșnicie, una fără s-o simțim.

Și atunci, de ce ne tot temem,

Somnul, noi nu ni-l dorim?

Dup-o zi, extrem de lungă,

Grea, istovitoare,

Nu vrem noi ca s-adormim?

Tot așa va fi și moartea,

După ce trăitam viața.

Nouă, frică ne e să murim,

Fără-a ști cum i-a trăi.

Hai mai bine să-nvățăm

Iar acum, noi să simțim,

Cum e să fii în prezent.

Nu mai bine să trăiești,

Veșnic pregătit de moarte?

Decât să te păcălești,

Dincolo, cu altă șansă?

Timpul tău este acum,

Nu-l lăsa pe lângă tine

Este singurul ce-l ai,

Ia-l în brațe, simte-l bine

Moartea chiar de va veni,

Tu vei fi mereu acum,

Ea va fi mereu atunci.

Iar cât despre gândul tău,

Nu-i al tău, el al naturii,

Lasă-n seama ei orice.

Ea, e veche de când lumea,

Noi ne credem mai capabili

Și ne facem singuri rău,

Ne împotrivim furtunii

Când mai bine am ceda.

Să lăsăm dar cursul vieții,

Simplu cum ne vine el

Iar de moarte, nu te teme,

Căci acum nu este ea.

În prezent este doar viața,

Plină de experiențe,

Trebuie, să o simțim,

Și s-o acceptăm deplin.

Hai să ne gândim la alții

Cum o duc mai greu ca noi,

Totuși noi ne plângem-ntruna

Spunem: viața nu e de-ndurat!

Chiar așa să fie oare?

Dacă totuși e așa,

Hai mai bine S-o sfârșim,

Decât să tot mai jelim.

Dar n-o facem?

De ce oare?

Ne e frică ce-o să fie?

Moartea-nseamnă să nu fii,

Astfel cine va mai plânge

Când în moarte te vei duce?

Dacă totuși ești acum,

Bucură-te de ce ai

Fără să te plângi că-i greu

Altă viață de n-o fi,

Ai pierdut și ce-ai avut.

Multe credem că-s păcat,

Totuși noi le facem iar, și iar.

Ori să renunțăm la toate,

Ori ne acceptăm acum.

Suntem slabi și cu erori,

Nu-i nimic un rău în asta

Haideți ca să fim mai buni.

Iar păcatul ce îl credem,

Ne ajută sau ne-ncurcă?

De ne-ajută, o fi păcat?

Ne încurcă, îngrădește e-un cineva?

De ce-l ținem de nu-i bun?

Tot ce-i bun e de păstrat,

Tot ce-i rău de refulat.

Eu, sunt ca și ceilalți,

Mă comport exact la fel.

Bine-mi fac, le fac tot bine,

Rău îmi fac, le fac tot rău.

Uneori e chiar și invers,

Rău le fac și îmi fac bine,

Bine fac dar îmi fac rău.

Dar ce-i binele și răul,

Dacă nu, concepte vagi?

De pe mine nu m-apasă,

Nu înseamnă că am dreptul

Pe un altul să-l jignesc.

Haide să ne sprijinim cu toții,

Și cu toții să gândim

Că-i mai bine toți ca unul,

Decât divizați dintr-unul.

Nu ne ținem noi de viață

Că-i frumoasă sau că-i bună,

Ci că ăsta-i scopul vieții

Muritorilor de rând noi suntem.

Să trăim până la capăt,

Cât o fi, noi nu vom ști.