Întemeierea metafizicii moravurilor · Critica rațiunii practice

„Acolo unde muncile nu se deosebesc și nu se divizează astfel, fiecare fiind bun la toate, meșteșugurile se află în cea mai mare barbarie.”

„Un martor rațional și nepărtinitor nu poate simți niciodată satisfacție la vedere prosperității neîntrerupte a unei ființe, care nu este împodobită cu nicio trăsătură a unei voințe pure și bune, și astfel se pare că voința bună este însăși condiția indispensabilă a demnității de a fi fericit.”

„Cu cât mai mult o rațiune cultivată are drept intenție urmărirea desfătărilor vieții și ale fericirii, cu atât mai mult se îndepărtează omul de adevărata satisfacție.”

„Respectul este reprezentarea unei valori, care prejudiciază iubirea de sine.”

„Orice lucru al naturii acționează după legi. Numai o ființă rațională are facultatea, de a acționa conform reprezentării legilor, adică conform principiilor, sau o voință.”

„Dacă eu voiesc ca efectul să fie obținut pe deplin, voiesc și acțiunea, care este necesară în acest scop, este o propoziție analitică; căci a-mi reprezenta ceva ca un efect pe care să îl pot realiza într-un anumit fel și a mă reprezenta pe mine ca acționând în același mod cu privire la ea, este exact același lucru.”

„Cine vrea scopul, vrea de asemenea (cu necesitate conform rațiunii) singurele mijloace ce se află întru acesta / în puterea sa. Numai că din păcate, conceptul de fericite este un concept atât de nedeterminat, încât, cu toate că orice om vrea să ajungă la acesta, totuși el nu poate spune niciodată exact și de acord cu sine însuși ce dorește și voiește propriu-zis.”

„el nu este capabil să determine cu deplină certitudine, conform unui principiu oarecare, ceea ce este vrednic să îl facă cu adevărat fericit, fiindcă pentru aceasta ar fi necesară omniștiința. Nu putem deci acționa după principii sigure, pentru a fi fericiți, ci numai după sfaturi empirice, de exemplu dietă, economie, politețe, discreție și altele, despre care experiența ne învață, că în medie ele sporesc cel mai mult bunăstarea.”

„Fericirea nu este un ideal al rațiunii, ci al imaginației, care se întemeiază numai pe temeiuri empirice, de la care \ așteptăm inutil să determine o acțiune, prin care să se realizeze totalitatea unei serii de efecte, infinită de fapt.”

„Acționează numai conform acelei maxime, prin care sa poți voi totodată, ca ea să devină o lege universală.”

„Acționează astfel, ca și când maxima acțiunii tale ar trebui să devină prin voința ta lege universală a naturii.”

„Trebuie să se lanseze cât mai multe și cât mai dese avertismente, căci rațiunea umană obosită se culcă cu plăcere pe urechea aceasta și în visurile ei înșelată de iluzii dulci…”

„Voința este gândită ca o facultate, de a se determina pe sine însăși la acțiune conform reprezentării anumitor legi. Și o astfel de facultate se întâlnește doar la ființe raționale.”

„Virtutea privită în adevărata ei formă, nu este altceva, decât prezentarea moralității degajată de orice imixtiune a sensibilului și de orice podoabă falsă a răsplatei sau iubirii de sine.”

„Ceea ce conține doar temeiul posibilității acțiunii, al cărei efect este scop, se numește mijloc. Temeiul subiectiv al dorinței este imboldul, iar cel obiectiv al voliției este motivul; de aici diferența dintre scopurile subiective, ce se întemeiază pe imbolduri, și obiective, care se raportează la motive valabile pentru orice ființă rațională.”

„Omul și în genere orice ființă rațională există ca scop în sine însuși, nu doar ca mijloc, pentru întrebuințarea dupa bunul plac a unei voințe sau alteia, ci în toate acțiunile sale, atât îndreptate asupra sa cât și asupra altor ființe raționale, el trebuie considerat întotdeauna în același timp ca scop.”

„Ființele, a căror existență nu este întemeiată deloc pe voința noastră, ci pe natură, au totuși, dacă sunt ființe lipsite de rațiune, numai o valoare relativă, de mijloc, și de aceea se numesc lucruri, pe când ființele raționale se numesc persoane, pentru că natura lor se deosebește deja ca scopuri în sine, adică ceva, ce nu este cazul să fie întrebuințat doar ca mijloc, prin urmare limitează orice liber arbitru (și este un obiect al respectului).”

„Acționează astfel, încât să folosești umanitatea, atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altuia, întotdeauna în același timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.”

„Mulți ar consimți bucuroși, ca altul să nu trebuiască să fie binefăcător cu ei, pentru a fi ei scutiți să facă acte filantropice.”

„Ideea unei legiferări universale nu se întemeiază pe niciun interes și așadar dintre toate imperativele posibile el este singurul care poate fi necondiționat;”

„O ființă rațională aparține ca membră imperiului scopurilor, dacă cu toate că este universal legiferatoare în el, este ea însăși supusă acestor legi. Ea aparține acestuia drept conducătoare, dacă drept legiferatoare ea nu este supusă niciunei alte voințe.”

„În imperiul scopurilor totul are fie un preț, fie o demnitate. Ceea ce are un preț, poate fi înlocuit și cu altceva ca echivalent; dimpotrivă, ceea ce este sublim mai presus de orice preț, prin urmare nu permite niciun echivalent, are o demnitate.”

„Acționează conform maximei, care poate deveni ea însăși totodată / lege universală.”

„Noi trebuie să acordăm cu necesitate oricărei ființe raționale, care are o voință, și ideea de libertate, singura prin care să acționeze.”

„În pofida atenției celei mai încordate a clarității, pe care o poate adăuga intelectul, putem ajunge doar la cunoașterea fenomenelor, niciodată a lucrurilor în sine. (…) întrucât nu le putem cunoaște niciodată, ci întotdeauna numai modul în care ne afectează, noi nu ne putem apropia mai mult de ele și, nu putem ști niciodată, ceea ce sunt ele în sine.”

„Omul află efectiv în sine o facultate, prin care el se deosebește de toate celelalte lucruri, chiar de sine însuși, în măsura în care este afectat de obiecte, și aceasta este rațiunea. Aceasta, ca spontaneitate pură, se înalță deasupra intelectului…”

„Ca ființă rațională, prin urmare aparținând lumii inteligibile, omul nu poate gândi cauzalitatea propriei sale voințe niciodată altfel decât prin ideea de libertate; căci independența de cauzele determinante ale lumii sensibile (pe care rațiunea trebuie să și-o atribuie întotdeauna) este libertate.”

„Toți oamenii se gândesc pe ei înșiși liberi conform voinței. De aici provin toate judecățile asupra acțiunilor ca atare, care ar fi trebuit să se întâmple, chiar dacă nu s-au întâmplat.”

„…libertatea este numai o idee a rațiunii, a cărei realitate obiectivă este în sine problematică, natura însă un concept al intelectului, care își dovedește realitatea și trebuie să și-o dovedească prin exemple ale experienței.”

„Libertatea este însă doar o idee, a cărei realitate obiectivă nu poate fi demonstrată în niciun fel conform legilor naturii, prin urmare în nicio experiență posibilă…”

„Căci cei, care au în fața ochilor doar vechiul sistem, și în care este stabilit mai de înainte, ceea ce trebuie să fie aprobat sau dezaprobat, nu cer nicio explicație, ce ar putea sta în calea intențiilor lor personale.”

„A făuri cuvinte noi, acolo unde limba nu duce deloc lipsă de expresii pentru concepte date, este un efort pueril, de a le distinge din mulțime, dacă nu prin idei noi și adevărate, cel puțin printr-un petec nou cusut pe haina veche.”

„Empirismul se bazează pe o necesitate simțită, iar raționalismul pe una înțeleasă.”

„A fi consecvent, este obligația cea mai mare a unui filosof și totuși se întâlnește cel mai rar.”

„Principiul fericirii poate oferi într-adevăr maxime, dar niciodată dintre acelea, care ar fi apte să servească drept legi ale voinței, chiar dacă am lua ca obiect fericirea universală:”

„Maxima iubirii de sine (perspicacitatea) doar sfătuiește; legea moralității poruncește. Este însă o mare diferență între, ceea ce suntem sfătuiți și, ceea ce suntem obligați.”

„…ceea ce este datorie, se prezintă de la sine oricui; dar ceea ce aduce un avantaj adevărat, de durată este întotdeauna, dacă trebuie să se extindă deasupra întregii existențe, învăluit într-un întuneric de nepătruns și necesită multă perspicacitate…”

„Cine a pierdut la joc, se poate supăra pe sine însuși și pe imprudența sa; dar dacă el este conștient, că a trișat la joc (cu toate că astfel a câștigat), trebuie să se disprețuiască pe sine însuși, de îndată ce se compară cu legea morală.”

„Natura în sensul cel mai general este așadar existența lucrurilor sub legi.”

„Asupra a ceea ce trebuie să se decidă, să se presupună mai întâi ca ceva decis.”

„Respectul față de lege nu poate fi atribuit unei ființe suverane, sau chiar unei ființe eliberate de orice sensibilitate;”

„Respectul se referă întotdeauna la persoane, niciodată la lucruri.”

„Un om poate fi pentru mine un obiect de iubire, de teamă sau de admirație, chiar până la uimire, și totuși să nu fie pentru aceasta un obiect de respect.”

„În fața unui om umil, un om obișnuit din burghezie, la care percep o onestitate a caracterului într-o anumită măsură, de care eu nu sunt conștient la mine însumi, spiritul meu se înclină, fie că vreau sau nu și oricât de sus aș ține capul, pentru a nu îl lăsa să treacă cu vederea superioritatea.”

„Respectul este un tribut, pe care nu îl putem refuza meritului, fie că îl putem voi, fie că nu; dacă putem eventual să îl împiedicăm să se exteriorizeze, nu putem împiedica totuși să îl simțim în interior.”

„Respectul este atât de puțin un sentiment de plăcere, încât cu privire la om îl avem cu neplăcere.”

„Iubirea față de Dumnezeu ca înclinație (iubire patologică) este imposibilă; căci el nu este un obiect la simțurilor. Aceeași față de oameni este ce-i drept posibilă, dar nu poate fi poruncită; căci nu stă în facultatea niciunui om să iubească pe cineva la ordin.”

„Dacă o creatură rațională ar putea ajunge vreodată, să îndeplinească pe deplin toate legile morale, aceasta ar însemna că în ea nu se află nici măcar posibilitatea unei dorințe care să atragă spre încălcarea lor; căci învingerea uneia de acest fel îl costă pe subiect întotdeauna un sacrificiu, așadar are nevoie de constrângere de sine, adică de obligare internă față de ceea ce nu facem cu totul bucuros. Dar la o astfel se treaptă a dispoziției morale nu poate ajunge nicio creatură.”

„Treapta morală pe care se află omul (și pe cât putem înțelege noi și orice creatură rațională) este respectul față de legea morală.”

„Onorabilitatea datoriei nu are nimic de-a face cu desfătările vieții; ea își are legea proprie, chiar tribunalul ei propriu, și oricât am voi să le forțăm îmbinarea, pentru ca împreună să prezentăm oarecum ca medicament sufletului bolnav, ele se separă totuși imediat de la sine, și dacă nu o fac atunci prima nu mai acționează deloc, dar chiar dacă viața fizică ar câștiga prin aceasta oarecare forță, cea morală ar dispărea fără să fie salvată.”

„…rațiunea practică pură nu vrea să trebuiască să renunțăm la pretențiile de fericire, ci numai atunci când este vorba de datorie, să nu le luăm deloc în considerație.”

„După cum timpul trecut nu se mai află în puterea mea, fiecare acțiune pe care o întreprind, trebuie să fie necesare prin temeiuri determinante, care nu se află în puterea mea, adică eu nu sunt niciodată liber în momentul în care acționez.”

„camera de control”

„Dacă voim să atribuim libertate unei ființe, a cărei existență este determinată în timp, nu o putem sustrage cel puțin în această măsură în existența ei, prin urmare și în acțiunile ei, legii necesității naturii tututor evenimentelor; căci aceasta ar fi totuna cu a o preda hazardului orb.”

„…rațiunea, atunci când este invocată legea existenței noastre inteligibile (cea morală), nu recunoaște nicio deosebire în timp și întreabă dacă evenimentul îmi aparține ca fapt, iar atunci leagă moral de el întotdeauna aceeași senzație, fie că se petrece acum sau s-a petrecut mai demult:”

„În fapt: dacă acțiunile omului, după cum aparțin determinărilor lui temporale, nu ar fi determinări ale aceluiași fenomen, ci ca lucru în sine, libertatea nu ar putea fi salvată. Omul ar fi o marionetă sau un automat ca a lui Vaucason, făurit și pus în mișcare de maestrul suprem al tuturor operelor de artă, iar conștiința de sine ar face din el ce-i drept un automat gânditor, dar în care conștiința spontaneității sale, dacă ar tu luată drept libertate, ar fi doar înșelătorie, întrucât spontaneitatea nu merită să fie numită astfel decât comparativ, întrucât cauzele determinante proxime ale mișcării sale și o serie lungă a acestora urcând în sus spre cauzele lor determinante sunt într-adevăr interne, dar totuși ultima și suverana se află cu totul într-o mână străină.”

„Dacă vrem să ajutăm o știință, atunci trebuie să dezvăluim toate dificultățile și chiar urmărite acelea care se află ascunse în calea ei; căci fiecare dintre acelea apelează la un remediu, care nu poate fi aflat fără să se procure științei o creștere, fie a sferei fie a determinabilității, astfel încât chiar obstacolele devin stimulente pentru a mări soliditatea științei. Dimpotrivă, dacă dificultățile sunt ascunse intenționat, sau doar înlăturate prin paleative, ele devin mai devreme sau mai târziu un rău ireparabil, care condamnă știința din temei printr-un scepticism total.”

„…cauzalitatea prin libertate trebuie căutată întotdeauna în afara lumii sensibile, în inteligibil.”

„Scriitorii ar face economie de multe erori, de efort irosit (fiindcă fusese depus pentru o iluzie), numai dacă s-ar putea hotărî să pornească la lucru cu ceva mai multă sinceritate.”

„Omul onest nu se poate crede fericit, dacă nu este conștient dinainte de onestitatea lui.”

„Omul, dacă este virtuos, nu se va bucura desigur de viață, fără a fi conștient de onestitatea lui în fiecare acțiune, oricât de favorabil ar fi de asemenea norocul asupra stării fizice a aceluiași;”

„Conformarea deplină a voinței cu legea morală înseamnă sfințenie, o perfecțiune de care nu este capabilă nicio ființă rațională din lumea sensibilă, în niciun moment al existenței sale.”

„Pentru o ființă rațională, dar finită nu este posibil decât progresul la infinit, de la treptele inferioare la treptele superioare ale perfecțiunii morale.”

„Fericirea este starea unei ființe raționale în lume, căreia în întregul existenței ei totul îi merge după dorință și voință, și se bazează doar pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum cu temeiul determinant esențial voinței ei.”

„…mântuirea este reprezentată ca putând fi atinsă numai într-o eternitate: întrucât aceea trebuie să fie întotdeauna în orice situație prototipul comportamentului, și progresul spre ea ca posibil și necesar chiar în această viață, pe când aceasta nu poate fi atinsă (întrucât depinde mult de comportamentul nostru) deloc în această lume sub numele de fericire și de aceea se face din ea un obiect exclusiv al speranței.”

„Morala în sine nu trebuie tratată niciodată ca o doctrină a fericirii, adică o îndrumare spre cum să devenim fericiți; căci ea are de-a face exclusiv cu condiția rațională (conditio sine qua non) a celei din urmă, nu ca mijloc de a o dobândi.”

„O nevoie a rațiunii pure în întrebuințarea ei speculativă duce numai la ipoteze, cea a rațiunii practice la postulate;”

„O credință care este poruncită, este o absurditate.”

„Umilința nu este doar predată, ci este simțită de fiecare la o autoexaminare mai atentă.”