Odiseea

Mult ne mai învinuiesc oamenii și spun că noi îi batem cu toate necazurile, măcar că ele nu vin numai de la ursită ci și de la nesocotința lor;

După ce-și potoliră foamea și setea, nu se mai gândiră decât la cântece și jocuri, desfătarea ospețelor.

…așa-i făcut să ne placă tot ce e nou.

…bucuros aș primi de la dumnezeu putere de domn: crezi tu că mi-ar prinde rău? Nu. Nimănui nu-i cade domnia belea; cât ai sufla, te vezi cu o curte măreață și încărcat de cinste.

Copiii nu prea seamănă cu părinții, ci mulți sunt mai prejos decât dânșii și numai puțini îi întreb.

…unui tânăr îi vine greu să-l iscodească pe un bătrân.

…nici zeii nu pot scuti de la soarta firească pe cine le e drag, când ursita l-a înșfăcat ca să-l prăvale în somn adânc al morții.

…nu pribegi multă vreme departe de casă, nu-ți lăsa avutul pe mâna ticăloșilor ce mișună la curte, ca să nu-ți toace starea, în vreme ce tu bați drumurile în zadar.

…nu-ți pierde firea și nu te istovi de lacrimi, că doar plânsul n-are să-i ajute la nimic…

…zeii, oricât ar sta departe unii de alții, se cunosc între dânșii.

…nimeni nu se duce bucuros să bată întinsul întunecos al mării, departe de orașe…

Cruzi mai sunteți, voi, zeilor, și pizmași fără măsură, căci din pizmă nu îngăduiți zânelor să-și aleagă un bărbat ca să se mărite cu dânsul.

…nu ți-am pus la care nici un rău. Ba mă gândesc numai să-ți arăt ce aș face și eu de aș ajunge la așa nevoie. Că mi-e mintea dreaptă iar inima nu mi-i de fier, ci-i plină de milă.

E drept că mă topesc de dorul casei și că, de mă va urmări iarăși vreun zeu pe mare, am să rabd, cum am mai răbdat, multe suferințe și multe osteneli pe apă și în războaie; va fi încă un necaz pe lângă altele.

…Olimp, unde zeii își au locuințele de veci, pe care vânturile nu le bat, ploaia nu le udă și zăpada nu le atinge. Aerul e curat și fără nori și o lumină orbitoare strălucește, așa că nemuritorii se desfătează pururi.

…nimic nu e mai bun și mai frumos decât o căsnicie unită prin înțelegere dintre bărbat și femeie, în ciuda dușmanilor și spre bucuria prietenilor, de care lucru își dau ei singuri seama.

Când voi ajunge aici am să mă feresc de bârfeală, că mi-e teamă de vorbele oamenilor, că-s ticăloși și răi de gură…

Dar dați-mi voie să-mi isprăvesc masa, oricât aș fi de amărât, că nimic nu-i mai păcătos decât pântecul înfometat, care-ți dă ghes să ai grijă de el cu tot amarul tău. Deși mi-e sufletul chinuit cumplit de jale, foamea și setea mă fac să uit de ea și să mă îmbuib.

…găsi într-însa o minte chibzuită, cum nu prea găsești la o fată, că tinerețea de obicei n-are minte.

Hai, cinstite oaspe, vino la jocurile noastre, dacă ești deprins cu ele; cunoști, de bună seamă, câteva; că nimic nu cinstește mai mult pe om decât agerimea mâinilor și picioarelor. Vino la luptă, mai lasă grija sufletului.

…poți fi mândru la înfățișare dar, ce folos, că ești ușuratic la minte.

…mă pun cu oricine, afară doar de Laodamas, că el mi-i gazdă și numai oamenii de nimic se iau la întrecere cu cei ce-i primesc ca oaspe și-și pierd dreptul la cinstire.

Mârșăvia nu duce la nimic și ticăitul ajunge pe cel sprinten, că, uite, cu toate că-i șchiop, Vulcan a întrecut în dibăcie pe Marte, cel mai sprinten dintre zei, care are să plătească gloaba preacurviei.

Eu cred că nu-i nimic mai plăcut decât să vezi cum șade voios întreg poporul și ascultă glasul cântărețului în fața meselor acoperite cu bucate gustoase, în timp ce paharnicul scoate vinul dintr-o cană pântecoasă și-l împarte în pahare.

…în lume nu-i nimic mai scump pribeagului decât țara și ai lui, oricât de bine ar trăi între străini.

…un om harnic poate câștiga două plăți ca simbrie, păscând întâi boii și apoi oile…

…cine-l poate vedea pe un zeu și urmări, dacă nu vrea chiar el?

…asta-i soarta oamenilor după moarte! Nervii nu mai sprijină carnea nici oasele și flacăra rugului mistuie totul și nervi și carne și oase, de îndată ce viața a părăsit trupul iar sufletul zboară ca un vis.

…nu-i nici o ființă mai haină și mai îndrăzneață decât femeia ce-și pune în gând fapte groaznice…

…bagă de seamă să nu fii prea bun cu femeia; nu-i spune niciodată toate gândurile. Spune-i numai unele, iar altele ascunde-i-le.

…mai degrabă aș vrea să fiu sluga unui biet om ce abia are cu ce trăi decât să domnesc aici peste morți.

…e crudă orice moarte pentru oameni, dar ce-i mai jalnic decât să mori de foame?

…mi-e urât să spun din nou un lucru povestit odată.

…zeilor nu le place ticăloșia și nu cinstesc decât ce-i drept.

…mi-e silă ca de poarta iadului de omul care, de nevoie, înșeală;

…o să vă spun ceva ca să mă laud; uite, mă stârnește vinul ce-l face și pe înțelept să cânte și-l împinge la râs și la joacă și-i smulge câte o vorbă ce era mai bine să n-o spună. Dar acum că mi s-a dezlegat limba, nu mai pot ascunde gândul.

…așa-i femeia, ea vrea să ducă totdeauna cât mai mult în casa bărbatului ce o ia și nici nu se mai gândește la soțul cel dintâi și la copiii făcuți cu el, ba chiar nu mai întreabă de dânșii.

…eu nu te țiu mai mult pe aici, ba chiar mi-e ciudă pe gazda care se pierde de dragul oaspeților ori îi urăște prea mult, așa că în toate e bine să fii cu măsură. E deopotrivă rău să-l îndemni să plece pe un oaspe ce vrea să mai stea, cât e să-l oprești pe unul grăbit să plece. E bine să-i ai de grijă cât vrea să stea și să-l lași să se ducă îndată ce dorește.

Nimic nu-i mai jalnic decât să umbli fără căpătâi și numai pântecul e de vină de ce îndură bietul om ce hoinărește și se luptă cu nevoia.

…au nevoie slugile să stea de vorbă cu stăpâna lor, să o mai întrebe de multe toate, să mai mănânce și să mai cinstească un pahar cu ea, ba să mai ducă la țară și câte un dar ce le merge la inimă.

…nu e bine să te culci devreme, că somnul prea mult strică;

Omul, care a răbdat prea multe și tot a pribegit, găsește o plăcere chiar și în durere.

Unul dintre dânșii o ademeni pe vas și se dădu în dragoste cu dânsa și atât ajunge ca s-o scoți din minți pe femeia cea mai cuminte.

…ce poate face unul, oricât de tare ar fi, față de mulți? Te bat cu numărul.

…e în puterea zeilor din cer să înalțe pe oameni ori să-i afunde.

…armele în trag pe om la rele.

…e mai bine să cerșesc la oraș decât la țară…

…nu-i rău să te pui la masă când a sosit ceasul.

…mi-e rușine de Telemarc și mă tem să nu mă certe, că nimic nu cade mai greu decât dojana stăpânului.

…uite un netrebnic, cum duce pe alt netrebnic! Cum îi adună totdeauna Dumnezeu oe cei de-o teapă!

…nu poți să-ți înfrânezi foamea blestemată a pântecelui, din care au plecat atâtea rele printre oameni și-i face să înarmeze corăbii și să străbată peste mări ca să vâre moartea în dușmani.

…când nu-i stăpânul să le poruncească, slugile nu mai fac nimic cum trebuie, și dacă îl arunci în robie, Dumnezeu îi ia omului și jumătate din vrednicia lui.

…vai și amar se cerșetorul ce se rușinează!

…cine cheamă bucuros pe un străin venit de departe, decât doar dacă-i din cei ce sunt de folos tuturor, ca vracii, ghicitorii, meșterii, zidarii, ori cântăreții care desfătăm pe toți cu viersul lor, că numai ei sunt pretutindeni poftiți de oameni, dar nimenea nu cheamă un cerșetor să-i stea belea pe cap.

…îți vine mai bine să te îmbuibi pe tine decât să dai ceva și sărmanului…

…ești frumos, dar mintea nu ți-e ca frumusețea;

De-i cineva lovit când își apară avutul, cirezile de vite, ori turme de oi, trebuie să rabde fără mâhnite și rușine, dar Antinou m-a lovit doar numai pentru blestemata asta de foame a pântecului, ce atât dr rău chinuiește pe oameni.

E o rușine să dai într-un cerșetor. Te pomenești că-i vreun zeu, că zeii adesea sub fel de fel de înfățișări colindă pribegi orașele ca să cunoască dreptatea și ticăloșia lumii.

…dacă toate ar fi așa cum vrem noi, nici unul dintre înșii n-ar mai apuca ziua de mâine.

După cum cu darul lui de la Dumnezeu, cântărețul te farmecă prin cântecele lui, pe care vrea mereu să le asculți, așa străinul ăsta m-a fermecat pe mine.

…fii cu ochii în patru și mai întâi gândește-te la tine, păzește-te, că oamenii ăștia au gânduri rele, bătu-i-ar sfântul până nu ne răpun ei pe noi!

Eu, omule, nu-ți fac nimic și nu-ți spun o vorbă rea și nici nu râvnesc oricât de mult îți dau, că pragul ăsta ne încape pe amândoi. Nu-i bine să pizmuiești pe altui, că doar și tu ești un biet milog ca și mine și norocul vine de la Dumnezeu, de aceea nu mă ațâța la luptă și nu mă îndârji, că, bătrân cum sunt, mi te umplu de sânge. Și m-aș liniști și eu de mânie și n-ai mai veni la curtea lui Ulise.

…din tot ce viețuiește pe pământ, ori că zboară, ori că se târăște, nimic nu-i mai șubred decât omul, pentru că atâta vreme cât îl ocrotesc zeii și-l țin pe picioare, nici nu-i vine în cap că l-ar lovi necazul și numai când l-a ajuns năpasta, atuncea, vrând nevrând, rabdă, căci mintea omului se schimbă după cum îi schimbă Dumnezeu zilele. Și mie mi-a fost dat cândva să fiu fericit pe lume, dar prea am năpăstuit atuncea pe alții, că mă bizuiam orbește pe puterea mea și pe sprijinul tatei și al fraților mei. De aceea, să nu fie oamenii nedrepți, ci să se bucure în sine de ce le-a dat soarta.

Ești trufaș și crud la fire și te crezi mare și puternic numai pentru că te afli printre câțiva fricoși, dar să vie Ulise în țară și să vezi atunci cum ușa asta atât de largă, ți-ar părea prea strâmtă, când ai lua-o la fugă ca să scapi.

Afurisito, ce tot te legi de mine atât de înverșunat? Oare pentru că sunt murdar, că port zdrențe și că cerșesc în lume? Nevoia mă silește; așa sunt toți pribegi și calicii.

Femeie, nu-i nici un muritor în largul lumii, care să-ți poată sta alături, căci slava ți-a ajuns până la cer ca slava unui vrednic crai, care domnește, cu teamă de Dumnezeu, peste un popor de viteji și împarte dreptate. Sub el pământul rodnic dă grâne bogate, pomi grei de fructe, vitele se înmulțesc, marea dă pește mult și poporul e fericit. De aceea întrabă la curtea ta de tot ce vrei, dar nu de țară și de neam, ca să nu-mi deștepte amintiri triste și să-mi sporească mâhnirea, că tare-s amărât, și nu se cade să gem și să bocesc la vatra unui străin. Urât e să te tot vaiți și mi-e teamă să nu supă pe vreo roabă ori chiar pe tine însăți și să nu-mi spuneți că plâng pentru că am băut!

…bietul om trăiește așa puțin și, dacă e rău și fără milă, cu toți îl blestamă cât e în viață, iar după moarte îi defăimează amintirea; iar dacă-i bun și face bine, se bucură-n lume de nume bun și toți spun că-i om prea cumsecade.

…multe visuri sunt greu de tălmăcit, străine, și nici nu se împlinesc întotdeauna, căci ele vin pe două porți, una de corn, alta de fildeș. Cele cari vin prin poarta de fildeș sunt mincinoase, iar cele ce vin prin poarta de corn lustruit spun adevărul…

…lasă-te în voia somnului, că nu e bine să veghezi întreaga noapte, că ai ajuns la capătul nenorocirii. Și după aceste cuvinte, zeița îi picură pe pleoape somnul dulce, și cum văzui că i se odihnește trupul și i se dezrobește sufletul de griji, ea se urcă la cer.

…tot îți mai poți răbda necazul când, după ce ai plâns toată ziua, noaptea te cuprinde somnul, care de cum ai închis ochii, șterge amintirea a tot ce a fost bun ori rău. Dar pe mine mă urmărește pacostea până și în vise…

…așa e mama uneori, cu toată mintea ei, cinstește pe unii cari nu merită și pe alții buni nici nu-i privește.

Bietul de el, că după chip pare de neam bun, dar Dumnezeu îi bate pe pribegi și-i face chiar pe cei mai mari să știe ce e necazul.

…să nu se supere nimeni și să nu se răspundă cu dușmănie celor spune cu dreptate;

Ți s-a urcat vinul la cap, care tulbură mintea oricui, de-l bea cu lăcomie și nu cu măsură.

…puteți să alegeți ori să luptați cu hotărâre, ori să fugiți de moarte, dar nu cred să scape măcar unul de la pieire.

Eu singur mi-am învățat meșteșugul, dar un duh de sus îmi inspiră cântecele și e în puterea mea să te când și pe tine ca pe un Dumnezeu; de aceea nu mă omorî.

…să știi și să spui și altora că-i mult mai bine să fii drept cu oamenii.

Taci, doică, și ge bucură în tine, dar nu mai chiui, că nu e bine să te mândrești cu moarte de om.

Se vede, doică dragă, că ți-a luat mințile Dumnezeu, că numai el poate scrânti pe un om cuminte și cuminți pe un nebun!

…tu te îngrijești de toate dar nu și de tine…

…deși cu plete albe, nevoia îl împingea la luptă;

A venit clipa, Telemac, să te năpustești în toiul luptei, că așa se cunosc aleșii.

Fiul al lui Laerte, năprasnice Ulise, oprește lupta dintre frați, ca nu cumva să superi pe cel ce aruncă trăsnetul.

Cruzi mai sunteți, voi, zeilor, și pizmași fără măsură, căcdi in pizmă nu îngăduiți zânelor să-și aleagă un bărbat ca să se mărite cu dânsul.