Cele mai frumoase istorii

Multe din câte au fost mari odinioară cu timpul și-au pierdut strălucirea, pe când altele, mari în vremea mea, altădată au fost neînsemnate…

…omul își crede mai puțin urechilor decât ochilor.

Femeia, dezbrăcându-și haine, își leapădă rușinea.

…pentru om e mai bine să moară decât să-și trăiască viața.

…zeii sunt numai răzbunare și iubitori de vrajbă. Într-o viață lungă se văd multe lucruri pe care omul n-ar vrea să le vadă, și multe sunt de îndurat.

…din toate zilele cuprinse în șaptezeci de ani, adică din douăzeci și șase de mii două sute cincizeci de zile, nici una nu va aduce față de cealaltă o întâmplare chiar aidoma. Așa fiind, o, Cresus, tot omul e la voia întâmplării. Acum văd că ești nespus de bogat, și rege peste supuși fără număr; dar despre cele ce mă întrebi nu pot să-ți spun nimic mai înainte de a mă fi încredințat că ți-ai sfârșit viața în deplină fericire. Cel foarte bogat nu este cu nimic mai fericit decât cel care n-are decât atâta cât îi trebuie în fiecare zi, dacă soarta nu-i hărăzește să-și sfârșească zilele așa cum se cuvine, într-o deplină mulțumire.

…nu-i niciodată înțelept să te grăbești a numi pe cineva fericit cât mai este în viață, ci poți doar să spui că are noroc.

Trebuie întotdeauna să câți la întorsătura pe care o iau lucrurile și la sfârșitul lor.

…nimeni nu este atât de nebun să aleagă războiul în locul păcii! În timp de pace, copiii își îngroapă părinții, iar în timp de război, părinții pe copii.

Pentru nelegiuirile mari, mari sunt și pedepsele hărăzite de zei.

Aproape toți barbarii socot pe toți cei care învață meserii, cât și pe urmașii acestora, ca cei mai de jos dintre cetățeni, iar pe cei ce se depărtează de munca brațelor îi socot oameni de seamă, îndeosebi pe cei care se îndeletnicesc cu meșteșugul armelor. Acest fel de a vedea lucrurile și l-au însușit toți elenii și mai ales spartanii;

Cei care au arc, când vor să se folosească de el, îl întind, iar după ce s-au folosit, îl lasă slobod. Dacă arcul ar sta tot timpul numai încordat, ar plesni, iar la nevoie n-ar mai fi bun de nimic. Tot așa-i și cu omul: dacă s-ar încăpățâna să robotească toată vremea și nu-și mai îngăduie ceva timp liber pentru vreo desfătare, pe nesimțite ar ajunge fie un nebun, fie un tâmpit.

Dacă s-ar găsi cineva care să-i pună pe toți oamenii din lume să-și aleagă cele mai bune datini din câte se află pe pământ, fiecare — după o chibzuire îndelungată — le-ar alege tot pe ale lui; într-atât sunt încredințați toți că obiceiurile lor sunt cu adevărat cele mai bune.

Pindar, după câte judec eu, a avut deplină dreptate când a spus că ‘legea strămoșească este stăpâna tuturor’.

Unui prieten îi faci mai mare plăcere când îi dai înapoi ceea ce i-ai luat decât dacă nu-i iei de la început nimic.

…în scurgerea nesfârșită a vremii, orice s-ar putea întâmpla.

…e mai ușor să înșeli pe mai mulți decât pe unul singur.

…cum, dezbinați fiind, era să învingă părerea mai rea…

…nimic nu trebuie lăsat neîncercat, căci nimic nu se face de la sine, ci este rânduit ca oamenii toate să le dobândească prin trudă.

…deoarece nu au fost expuse păreri potrivnice una alteia, nu este cu putință să ne oprim la cea mai bună, ci suntem nevoiți să ne mulțumim cu cea care a fost rostită.

Tu nu căuta să ajungi de bunăvoie într-o primejdie atât de mare când n-ai pentru ce; ci dă-mi ascultare; deocamdată împrăștie această adunare; apoi când vei crede de cuviință, după ce te vei fi gândit în sinea ta, poruncește ce crezi tu că e mai bine. Găsesc că o hotărâre luată cu chibzuință este cel mai mare câștig. Chiar dacă în cale se ivește vreo piedică, valoarea unei hotărâri bune nu-i cu nimic știrbită; soarta a intrat în joc. Cel care însă își face de la început socoteli greșite, dacă soarta îi surâde, a dat peste ce n-a visat, dar asta nu înseamnă câtuși de puțin că a judecat bine. Vezi cum divinitatea trăsnește animalele mari la trup și nu le îngăduie să se mândrească cu înfățișarea lor, în timp ce pe cele mici nici nu se mânie. Vezi cum își aruncă fulgerele pe casele cele mai înalte și pe arborii semeți; divinității îi place să îngrădească tot ce se înalță peste fire. Astfel, și o armată numeroasă este distrusă de una mică, ca atunci, de pildă, când zeul plin de pizmă îi strecoară frica în suflet sau o înspăimântă cu bubuitul tunetului, iar oamenii pier cum n-ar merita. Căci divinitatea nu îngăduie ca altul afară de ea să aibă năzuințe spre mărire. Pripeala are urmări rele în orice împrejurare, de unde se ivesc de obicei mari neplăceri; în schimb, zăbavă are părțile ei bune, care numai încetul cu încetul ies la iveală.

Clevetirea este cel mai groaznic lucru, în care doi sunt părtași la nedreptate, iar unul este nedreptățitul. Unul dintre vinovați este clevetitorul, când acuză pe cineva care nu-i de față: celălalt este cel care se lasă convins mai înainte de a ști cu siguranță cum stau lucrurile; în fine, cel care n-a auzit ce s-a vorbit, iată cum este nedreptățit: este vorbit de rău de unul, și socotit nevrednic de celălalt.

…este unul și același merit a chibzui cum trebuie și a voi să dai ascultare vorbelor celui care-ți vrea numai binele.

…rău este a-ți învăța sufletul să năzuiască mereu spre mai multe decât are…

În vis vin și pleacă de obicei mai ales acele vedenii care în timpul zilei sunt chiar gândurile noastre.“ — Artabanos —342 “[Xerxes] ‘Mi-a venit să jelesc când am stat și m-am gândit cât de scurtă-i orice viață omenească, dacă din această mulțime cât frunză și iarbă nimeni nu va depăși suta de ani’. Artabanos îi întoarse vorba spunând: ‘Altele decât acestea sunt durerile pe care le îndurăm de-a lungul unei vieți, suferințe mult mai vrednice de plâns. În răgazul atât de scurt al unei vieți, nu se află om hărăzit să fie într-atât de fericit — nici dintre aceștia de aici, nici printre alții — căruia să nu-i fi trecut adesea prin minte, și nu o singură dată, dorința ca mai degrabă să moară decât să trăiască. Necazurile care se abat, bolile care te hărțuiesc fac să ți se pară viața lungă, oricât de scurtă ar fi ea. Astfel, dacă viața este o povară, moartea ajunge să însemne pentru om o adevărată izbăvire. Divinitatea, după ce îngăduie omului să guste din dulceața răstimpului ce-i este hărăzit, pe această cale se arată răzbunătoare’.

…întâmplările stăpânesc oamenii, și nu oamenii întâmplările.

Când totul merge din plin, oamenii nu mai știu să se oprească. În ce te privește — să zicem că nimeni nu ți se va împotrivi — eu afirm că întinderea ținutului străbătut, tot mai mare cu cât trece timpul, ca da naștere la foamete. Cel mai bine ar fi pentru un om să nu se arate îndrăzneț în planurile ce le face, meditând că i se poate întâmpla orice, dar în schimb, să fie plin de curaj la fapte.

Dacă în orice împrejurare care se ivește vrei să cântărești deopotrivă sorții de izbândă, apoi nu mai ajungi niciodată să faci ceva; mai bine să înfrunți cu îndrăzneală orice risc și să suferi jumate din cele care-ți era frică decât să te temi dinainte de orice și să nu realizezi nimic. Dacă găsești cusur la tot ce spune și nu aduci un temei hotărâtor, ești pândit de primejdia să te înșeli la fel cu cel ce susține lucruri potrivnice; în acest caz balanța atârnă la fel de greu. Om fiind, cum poți oare să știi ceva sigur? Socot că nu e nicidecum cu putință. Așadar, de obicei izbânda este de partea acelora cărora le place să treacă la fapte și nu se arată grăbită să însoțească pe cei care se gândesc, se răzgândesc și zăbovesc mereu.

Marile realizări cer să fie înfăptuite prin mari primejdii.

Odată cu începutul nu întrezărești tot sfârșitul.

Nu-i de crezut ca un om cu mintea întreagă să înlăture de la sine bunăvoința ce i se arată; dimpotrivă, o prețuiește în cel mai înalt grad.

…dacă toți oamenii ar pune la un loc necazurile lor de acasă, mânați de dorința să le schimbe cu cele a vecinilor, dacă ar cântări cu grijă necazurile aproapelui, fiecare s-ar întoarce acasă cât mai bucuros cu cele ce-a adus.

De obicei, rezultatul unui lucru bine chibzuit se dovedește foarte fericit.

…insultele care țintesc un om au darul să ridice clocotul mâniei.

…vreți să aveți totul fără să vă lipsiți de nimic…

…niciodată constrângerea nu s-a dovedit mai tare decât neputința.

Oamenilor care plănuiesc lucruri ce se pot realiza, în general, le merge bine; celor însă care greșesc în chibzuielile lor nu le merge din plin și nici divinitatea nu le vine în ajutor.

…greu este să găsești sfatul cel mai bun pentru cine îl cere.

…ceea ce trebuie să se întâmple de la divinitate, omului îi este cu neputință să împiedice; căci nimeni nu vrea să dea ascultare celor care spun lucruri vrednice de crezare. Cu toate că mulți perșilor cunoaștem aceste adevăruri, ne continuăm drumul, împinși de soartă. Aceasta este, de altfel, cea mai urâtă dintre durerile oamenilor, să ai multă minte, dar nici o putere.

…cei care sau dovedit vrednici atunci, aceiași oameni ar putea fi azi lipsiți de bărbăție și, dimpotrivă, cei care au fost slabi pe vremea aceea ar putea să se arate astăzi oameni bravi.

Cyrus, după ce ascultă îndemnurile lor, fără să se mire de idee, îi pofti s-o treacă în fapt, dar totodată îi sfătui și le ceru să se pregătească pentru vremuri când nu vor mai conduce, ci ei vor fi cei conduși, pentru că e firesc ca, din ținuturi cu climă moale, să se nască bărbați molateci, după cum nu e potrivit pentru un asemenea pământ să producă rod vrednic de admirație și bărbați viguroși pentru fapte de război.