Primae Veritates și alte scrieri de logică și metafizică

Există dar o infinitate de Lumi Posibile, din care Dumnezeu nu avea să aleagă decât pe cea mai bună

Orice știință trebuie să fie investigată în vederea capacității de a acționa, și nu dintr-o vană curiozitate, ori din ostentație. Căci noi acționăm pentru a dobândi fericirea, adică o stare de bucurie durabilă. Dar bucuria este sentimentul unei perfecțiuni. Fiecare lucru trece cu atât mai desăvârșit cu cât este mai liber din natură, adică în măsura în care puterea sa asupra lucrurilor înconjurătoare este mai mare, și cu cât el suferă mai puțin din presiunea lucrurilor exterioare.

Adevărurile prime sunt cele care afirmă pe același despre el însuși sau neagă opusul său.

Orice lucru este așa cum el este; fiecare lucru își este asemenea sieși sau egal cu sine-însuși; nimic nu este mai mare, nici mai mic decât el însuși.

Întregul este mai mare decât partea sau partea este mai mică decât întregul.

Noțiunea perfectă sau completă a unei substanțe singulare cuprinde în sine toate predicatele sale, trecute, prezente și viitoare.

Orice substanță singulară cuprinde în noțiunea sa perfectă Universul întreg și toate existențele trecute, prezente și viitoare, care se află în acest univers.

Toate substanțele singulare create sunt expresii diferite ale aceluiași Univers și ale aceleiași cauze universale, anume ale lui Dumnezeu; dar acestea variază prin perfecțiunea expresiei, ca reprezentările sau scenografiile diferite ale aceluiași oraș, văzut din puncte diferite.

Orice substanță creată exercită o acțiune și o pasiune fizică asupra tuturor celorlalte.

Ce este mai de prețuit în această viață decât sănătatea? Și totuși, mulți și-o ruinează cu bună știință și văzând cu ochii, cei mai mulți nu se sinchisesc de ea, numai puțin fiind aceia care reflectă asupra ei cu seriozitate și grijă.

Orice reflecție umană rațională se realizează prin anumite semne sau caractere.

Întreaga noastră reflexie rațională nu este altceva decât conexarea și substituirea de caractere, fie că aceste caractere sunt cuvinte, semne caracteristice, ori imagini.

Limbile uzuale sunt expuse la numeroase echivocități și nu pot să preia sarcina unui calcul.

O eroare a spiritului e ca o eroare în calcul.

Geometria nu este altceva decât știința despre limitele și mărimile continuum- ului.

În Univers totul se află în legătură, astfel încât totdeauna prezentul ascunde în sânul său viitorul.

Spiritele sunt ca niște mici divinități, făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și purtând în ele câte o rază din lumina divină.

Ce devin aceste suflete sau forme când moare animalul, adică atunci când individualitatea substanței organice este distrusă? Aceasta și este problema cea mai tulburătoare, cu atât mai mult pare puțin rațional să admitem că sufletele rămân fără utilizare într-un haos de materie confuză. Este ceea ce m-a făcut în cele din urmă să cred că singura părere rațională care poate fi admisă este aceea că nu se conservă numai sufletul, ci și animalul însuși, și mașina sa organică, deși distrugerea părților grosiere le-a redus la dimensiuni atât de mici, încât ele scapă simțurilor noastre, așa cum scăpau și înainte de nașterea animalului. De aceea, nu există nimeni care să poată arăta exact momentul adevărat al morții: aceasta putea trece multă vreme drept o simplă încetare a acțiunilor perceptibile chiar așa fiind cazul la animalele simple; dovadă, revenirea la viață a muștelor înecate și apoi îngropate în cretă pulverizată și alte exemple asemănătoare, care ne dau îndeajuns de știre că ar exista multe alte întoarceri la viață și multe altele, dacă oamenii ar fi în stare să pornească din nou mașina.

Acela care privește natura de aproape o găsește mai puțin demnă de admirat decât crezuse, căci ea ar asemăna cumva cu atelierul unui meșteșugar.

Mașinile naturii au un număr infinit de organe și sunt atât de bine înzestrate și la adăpost de toate accidentele, încât nu e cu putință să fie distruse. O mașină naturală rămâne tot o mașină, chiar în cele mai mici părți ale ei, crea ce e și mai important, ea rămâne mereu aceeași, mașina care a fost, suferind numai transformări prin pliurile diferitele care le primește, fiind adică uneori desfășurată și alteori restrânsă și oarecum concentrată, atunci când credem că este distrusă. În plus, prin mijlocirea sufletului sau formei se ajunge la o unitate veritabilă, care corespunde cu ceea ne noi numim, în noi, eu.

Fiece spirit fiind o lume aparte, fiindu-și suficient lui însuși și fiind independent de orice creatură, implicând în sine infinitul, exprimând Universul, este tot atât de durabil, tot atât de subzistent, tot atât de absolut ca universul creaturilor.

În ciocnirea corpurilor, fiecare dintre ele nu suferă decât prin propriul său resort - cauză adevărată a mișcării, care se află deja într-însul.

Substanța este o ființă capabilă de acțiune.

Compușii sau corpurile sunt multitudini; substanțele simple, ceea ce este viu, sufletele, spiritele, sunt, dimpotrivă unități. Este dar necesar să existe pretutindeni substanțele simple, precum că fără ceea ce este simplu n-ar putea exista nicicum ceea ce este compus.

Trebuie făcută o distincție între percepție, care este starea interioară a monedei, reprezentându-și lucrurile exterioare, și apercepție, care este conștiința sau cunoașterea reflexivă a acestei stări interioare și care nu este dată tuturor sufletelor și nici măcar întotdeauna, în același grad, aceluiași suflet.

Ființele vii ale căror organe ne sunt cunoscute, adică plantele și animalele, nu provin dintr-un proces de putrefacție dau din haos, cum credeau cei vechi, ci din semințe preformate (preformees), ele fiind, în consecință, numai o transformare a ființelor vii preexistente.

Atunci când Dumnezeu a creat universul, el a ales cel mai bun plan posibil.

Prezentul este plin de viitor, viitorul se poate citi în trecut, și ceea ce este îndepărtată este exprimat în apropiat.

Fiecare suflet cunoaște infinitul, cunoaște absolut totul, numai că într-un mod confuz…

Chiar dacă rațiunea nu ne poate învăța nimic în privința detaliului viitorului îndepărtat, rezervat revelației, ea ne poate totuși asigura că lucrurile sunt făcute într-o manieră care depășește toate așteptările noastre.

Putem vedea cât de mult îi bucură pe oameni onorurile, deși acestea nu au deloc un caracter pe care simțurile să-l poată percepe.

Dumnezeu fiind infinit, n-ar putea fi cunoscut în întregime. Ca urmare, fericirea noastră nu va consta niciodată, și nici nu trebuie să constea, într-o stare de bucurie deplină, în care să nu mai rămână nimic de dorit și care ne-ar toci spiritul, ci într-un progres necontenit către noi bucurii și noi desăvârșiri.

Deducțiile animalelor sunt ca și cele ale simplilor empirici, care pretind că ceea ce S-a întâmplat de câteva ori se va întâmpla și într-un caz, în care ceea ce îi frapează este ceva asemănător, fără ca pentru aceasta să fi fost în stare să judece dacă subzistă aceleași temeiuri.

Succesul poate înceta tocmai când te aștepți cel mai puțin, anume atunci când rațiunile ce l-au garantat se schimbă.

Reflexia nu este nimic altceva decât o atenționare către ceea ce este în noi, pe când simțurile nu ne dau niciodată ceea ce deja purtăm în noi.

Orice atenție necesită memorie, iar atunci când, cum s-ar spune, nu suntem niciun avertizați să acordăm atenție câtorva dintre propriile noastre percepții prezente, le lăsăm să treacă fără reflexie și chiar fără să le remarcăm. Dar dacă cineva ne avertizează de îndată despre aceasta și ne face să dăm atenție, de pildă, la câteva zgomote, care chiar se aud, noi ne amintim de aceasta și întrezărim că de curând am avut o oarecare senzație despre ele. E vorba astfel de percepții pe care nu le-am sesizat numaidecât, aperceprea survenind, în acest caz, din avertisment numai după un oarecare interval, oricât de mic ar fi acesta. Și pentru a ne prezenta mai bine aceste mici percepții pe care nu le-am putea distinge în mulțime, eu mă servesc de obicei de exemplu vuietului sau zgomotelor mării, de care suntem uimiți atunci când ne aflăm pe mal.

Aceste mici percepții sunt astfel de o eficacitate mai mare decât o putem gândi. Ele sunt cele care formează acel nu știu ce, acele gusturi, acele imagini ale calităților sensibile, clare în asamblări, dar confuze în părți, acele impresii pe care corpurile ce ne înconjoară le produc asupra noastră, care astfel cuprind infinitul, acea legătură le care fiecare ființa o are cu întreg restul universului. Se poate chiar spune că, drept urmare a acestor mici percepții, prezentul este străbătut de viitor și este încărcat se trecut, astfel că totul e concordant.

Natura nu face niciodată salturi.

Dacă s-ar lua drept bun faptul că lucrurile care nu se apercep nu sunt niciun în suflet sau în corp, atunci în filozofie, ca și în politică, s-ar neglija progresele insesizabile.

Accept, împreună cu cea mai mare parte a celor vechi, că toate spiritele, toate sufletele, toate substanțele simple create sunt totdeauna legate cu un corp și nu există niciodată suflete în întregime separate de corp.

Toate ideile pe care le avem de la specii particulare și distincte de substanță nu sunt altceva decât diferite combinații de idei simple.

Tot ceea ce este conform ordinii naturale poate să fie conceput sau înțeles printr-o anumită creatură.

Ordinea naturii (lăsând la o parte miracolele), nu arbitrariul lui Dumnezeu este ceea ce permite să se confere substanțelor în mod indiferent aceasta sau acea calitate; căci nu li se vor conferi niciodată decât acele calități care le sunt naturale, adică cele care pot fi derivate din natura lor ca modificări explicabile.