Lucian Andrei Filip

Smith

Avuția națiunilor

1776

Adam Smith

Avuția națiunilor

Cartea fondatoare a economiei moderne. Smith descrie cum diviziunea muncii, schimbul liber și interesul personal — corectate de empatie și instituții — produc bogăția națiunilor. Mai mult decât un tratat economic: o filosofie morală a societății comerciale.

lectură încheiată
30.06.2024
citate în arhivă
88

— arhiva de citate

Fragmente ridicate din carte și așezate în ordinea apariției lor — sediment de gândire, nu colecție.

88 fragmente · marginalia indică pagina

  1. „Nu prea se găsește vreo țară care să fi tratat toate tipurile de muncă în mod egal și imparțial.”
    p. 63
  2. „…îmbunătățirea dexterității lucrătorilor duce cu necesitate la creșterea cantității de muncă pe care aceștia o pot efectua; cât privește diviziunea muncii, prin reducerea muncii fiecărei persoane la o operațiune simplă și prin transformarea acestei operațiuni în singura preocupare a vieții sale, ea duce cu necesitate la creșterea exponențială a dexterității muncitorului.”
    p. 72
  3. „E imposibil să treci foarte repede de la o activitate la alta, desfășurată într-un alt loc și cu unelte destul de diferite.”
    p. 73
  4. „Oamenii lenevesc de obicei o clipă când trec de la o activitate la alta. Când încep activitatea nouă, arareori sunt pasionați și plini de tragere de inimă; nu au mintea acolo, cum se spune, iar o vreme, mai degrabă se joacă decât se ocupă cu seriozitate de treabă.”
    p. 73
  5. „Este mult mai probabil ca oamenii să descopere modalități mai ușoare și mai la îndemână de a obține un obiect atunci când întreaga atenție a minții lor se îndreaptă spre acel obiect — decât atunci când este disipată într-o grămadă de direcții.”
    p. 74
  6. „…nevoile unui prinț european nu le depășesc pe cele ale unui țăran vrednic și cumpătat…”
    p. 77
  7. „Diviziunea muncii, din care decurg atâtea avantaje, nu a fost, la origini, rezultatul înțelepciunii omului, care are în vedere și în intenție acea bogăție generală pe care o provoacă aceasta. Totuși, ea este consecința, deși teribil de lentă și gradată, a unei anumite înclinații a naturii umane, care nu a avut în vedere o utilitate atât de extinsă; înclinația de a face troc, de a schimba un lucru pe un altul.”
    p. 79
  8. „Oamenii sunt bogați sau săraci în funcție de cum își permit să se bucure de necesitățile, confortul și distracțiile vieții.”
    p. 101
  9. „…munca este măsura reală a valorii de schimb a tuturor bunurilor.”
    p. 101
  10. „Prețul real al oricărui bun, adică atât cât îl costă realmente pe omul care vrea să-l cumpere, este echivalentul efortului pe care-l depune pentru a-l achiziționa.”
    p. 101
  11. „Oriunde și oricând, cel mai scump lucru este cel pe care-l obții cel mai greu sau cel care te costă cea mai multă muncă, iar cel mai ieftin este obținut ușor sau contra a cât mai puțină muncă.”
    p. 105
  12. „Omul trebuie să poată trăi din munca sa, iar salariul trebuie să fie suficient de mare încât să-i permită să se întrețină.”
    p. 131
  13. „Cererea de oameni care trăiesc din salarii, este evident, nu poate să crească decât direct proporțional cu creșterea fondurilor destinate plății salariilor.”
    p. 133
  14. „Creșterea veniturilor și a capitalului reprezintă o sporire a bogăției naționale. Prin urmare, cererea de oameni care trăiesc din salariu va crește în mod natural, odată cu sporirea bogăției naționale — și nu poate crește altminteri. De fapt, nu mărimea efectivă a bogăției naționale, ci continuă să creștere este cea care duce la creșterea salariilor aferente muncii.”
    p. 133
  15. „Servitorii, muncitorii și lucrătorii de orice fel sunt cei care alcătuiesc cea mai mare parte a acelor măreți societăți politice. Nicio societate nu poate cu adevărat să înflorească și să fie fericită, dacă majoritatea membrilor săi sunt săraci și nefericiți.”
    p. 140
  16. „Sărăcia unui an de scumpete, prin aceea că diminuează cererea de muncă, tinde să scadă prețul acesteia, în timp ce prețul mare al alimentelor tinde să-l crească.”
    p. 140
  17. „…cu cât sunt mai multe minți ocupate cu inventarea celor mai adecvate utilaje pentru executarea muncii fiecăreia dintre acestea, cu atât e mai probabil ca acestea să fie inventate. De aceea, multe dintre bunuri vor ajunge să fie produse cu atât mai puțină muncă decât înainte, încât creșterea prețului lor să fie mult mai mare decât recompensată de diminuarea cantității muncii.”
    p. 141
  18. „Să excelezi într-o profesie în care puțini sunt cei care ating măcar un nivel mediocru este un semn decisiv de geniu — sau de talent superior.”
    p. 152
  19. „Nu există om pe lumea asta care, aflat într-o stare aflat într-o stare acceptabilă de sănătate fizică și spirituală, să nu aibă partea lui de îngâmfare. Șansa de câștig este mai mult sau mai puțin supraevaluată de fiecare om, iar șansa de a pierde este mai mult sau mai puțin subevaluată de fiecare om — și nu este cântărită la adevărat sa valoare aproape de niciun om aflat într-o stare acceptabilă de sănătate fizică și spirituală.”
    p. 154
  20. „…ești cu atât mai perdant, cu cât te aventurezi să cumperi mai multe bilete. Riscă pe toate biletele dintr-o loterie, și vei pierde sigur; cu cât va fi mai mare numărul biletelor tale, cu atât te vei apropia mai tare de această siguranță.”
  21. „Desconsiderarea riscului și speranța unui succes ipotetic nu sunt la nicio altă vârstă la fel de active ca la vârsta la care tinerii își aleg profesiile.”
    p. 156
  22. „Bunurile neguțătorului nu-i aduc venit sau profit până ce nu le vinde pe bani, iar banii nu-i aduc mai nimic până ce nu-i schimbă iar în bunuri.”
  23. „Niciun capital fix nu poate produce un venit decât prin intermediul unui capital circulant.”
    p. 173
  24. „În toate țările unde există o siguranță acceptabilă, fiecare om cu o înțelegere medie se va strădui să-și folosească stocurile de care dispune, pentru procurarea ori de satisfacții în prezent, ori de profit în viitor.”
    p. 175
  25. „Raportul dintre capital și venit, pare să reglementeze peste tot raportul dintre hărnicie și lene. Oriunde predomină capitalul, prevalează hărnicia; oriunde predomină privilegiile, prevalează lenea. Prin urmare, orice creștere sau scădere a capitalului va tinde natural să ducă la creșterea sau scăderea cantității reale a hărniciei, a mâinii de lucru productive și, în consecință, a valorii de schimb a produsului anual al pământului sau al muncii dintr-o țară, adică a mărimii reale a bogăției veniturilor tuturor locuitorilor săi. Capitalurile cresc datorită cumpărării și scad odată cu cheltuielile extravagante și cu comportamentele nechibzuite.”
    p. 192
  26. „Cumpătarea și nu hărnicia, reprezintă cauza imediată a creșterii capitalului.”
  27. „Singura utilizare a banilor este aceea de a face să circule bunurile de consum.”
  28. „…cantitatea de bani care poate fi folosită anual într-o țară trebuie să fie determinată de valoarea bunurilor de consum care circulă anual în ea.”
  29. „Întrucât omul a fost destinat inițial cultivării pământului, el pare să aibă încă o predilecție pentru această ocupație primitivă.”
    p. 208
  30. „Legile adesea continuă în forță încă multă vreme după ce situația care le- a prilejuit inițial, singura care le poate face să fie rezonabile, a încetat să mai existe ca atare.”
    p. 215
  31. „Mândria omului îl face să-i placă să domine, iar nimic nu-l poate ofensa mai tare decât să fie obligat să se coboare la a-i convinge pe cei care-i sunt inferiori.”
    p. 219
  32. „Totul pentru noi înșine și nimic pentru alții, aceasta pare să fi fost, în orice epocă, preceptul malign al stăpânilor din toată lumea.”
    p. 254
  33. „Fiecare negustor sau fabricat își derivă mijloacele de trai din faptul că are nu unul, ci o sută sau o mie de clienți mulțumiți. Prin urmare, deși, într-o anumită măsură, este obligat față de fiecare dintre aceștia, el nu este dependent de absolut niciunul.”
    p. 255
  34. „Ciclicitatea obișnuită război-guvernare seacă ușor sursele bogăției, care apare doar din comerț.”
    p. 263
  35. „Cantitatea generală de muncă din societate nu poate niciodată să depășească capitalul pe care societatea îl poate utiliza.”
    p. 284
  36. „N-am auzit niciodată ca cei care au pretins că-și dedică afacerile binelui public să fi contribuit prea mult la acesta.”
    p. 287
  37. „Dacă o țară străină poate să ne aprovizioneze cu un bun mai ieftin decât putem să-l facem noi înșine, e mai bine să-l cumpărăm contra unei părți din produsul industriei noastre, folosit de așa manieră încât să fie avantajos.”
    p. 289
  38. „Monopolul frânează capitalul unei țări — oricare ar fi mărimea acestui capital, la orice moment — de la a susține cantitatea de muncă productiva pe care ar putea-o face și de la a aduce locuitorilor harnici venitul pe care l-ar putea aduce.”
    p. 313
  39. „…un profit mic de pe urma unui capital mare va aduce, în general, la venituri mai mari decât un profit mare de pe urma unui capital mic.”
    p. 315
  40. „Nicio națiune nu va renunța de bunăvoie la dominația vreunei provincii, oricât de dificil ar fi ea de guvernat și oricât de mic ar fi venitul pe care-l aduce, în raport cu cheltuielile pe care le ocazionează.”
    p. 321
  41. „Adesea, beneficiul persoanei care face nedreptatea este egal cu pierderea celui care o suferă. Invidia, răutatea sau resentimentele sunt singurele patimi care-l pot determina pe un om să-l lovească pe un altul, fizic sau în ceea ce privește reputația.”
    p. 359
  42. „O taxă nedreaptă duce la tentații mari de evazionism. Dar pedepsele pentru evazionism trebuie să fie proporționale cu tentația.”
    p. 396
  43. „Taxele sunt adesea mai împovărătoare pentru oameni decât sunt ele benefice pentru guvern.”
    p. 396
  44. „…generozitatea și ospitalitatea duc arareori la extravaganțe, pe când vanitatea duce aproape întotdeauna.”
  45. „Nu prea se găsește vreo țară care să fi tratat toate tipurile de muncă în mod egal și imparțial.”
    p. 63
  46. „…îmbunătățirea dexterității lucrătorilor duce cu necesitate la creșterea cantității de muncă pe care aceștia o pot efectua; cât privește diviziunea muncii, prin reducerea muncii fiecărei persoane la o operațiune simplă și prin transformarea acestei operațiuni în singura preocupare a vieții sale, ea duce cu necesitate la creșterea exponențială a dexterității muncitorului.”
    p. 72
  47. „E imposibil să treci foarte repede de la o activitate la alta, desfășurată într-un alt loc și cu unelte destul de diferite.”
    p. 73
  48. „Oamenii lenevesc de obicei o clipă când trec de la o activitate la alta. Când încep activitatea nouă, arareori sunt pasionați și plini de tragere de inimă; nu au mintea acolo, cum se spune, iar o vreme, mai degrabă se joacă decât se ocupă cu seriozitate de treabă.”
    p. 73
  49. „Este mult mai probabil ca oamenii să descopere modalități mai ușoare și mai la îndemână de a obține un obiect atunci când întreaga atenție a minții lor se îndreaptă spre acel obiect — decât atunci când este disipată într-o grămadă de direcții.”
    p. 74
  50. „…nevoile unui prinț european nu le depășesc pe cele ale unui țăran vrednic și cumpătat…”
    p. 77
  51. „Diviziunea muncii, din care decurg atâtea avantaje, nu a fost, la origini, rezultatul înțelepciunii omului, care are în vedere și în intenție acea bogăție generală pe care o provoacă aceasta. Totuși, ea este consecința, deși teribil de lentă și gradată, a unei anumite înclinații a naturii umane, care nu a avut în vedere o utilitate atât de extinsă; înclinația de a face troc, de a schimba un lucru pe un altul.”
    p. 79
  52. „Oamenii sunt bogați sau săraci în funcție de cum își permit să se bucure de necesitățile, confortul și distracțiile vieții.”
    p. 101
  53. „…munca este măsura reală a valorii de schimb a tuturor bunurilor.”
    p. 101
  54. „Prețul real al oricărui bun, adică atât cât îl costă realmente pe omul care vrea să-l cumpere, este echivalentul efortului pe care-l depune pentru a-l achiziționa.”
    p. 101
  55. „Oriunde și oricând, cel mai scump lucru este cel pe care-l obții cel mai greu sau cel care te costă cea mai multă muncă, iar cel mai ieftin este obținut ușor sau contra a cât mai puțină muncă.”
    p. 105
  56. „Omul trebuie să poată trăi din munca sa, iar salariul trebuie să fie suficient de mare încât să-i permită să se întrețină.”
    p. 131
  57. „Cererea de oameni care trăiesc din salarii, este evident, nu poate să crească decât direct proporțional cu creșterea fondurilor destinate plății salariilor.”
    p. 133
  58. „Creșterea veniturilor și a capitalului reprezintă o sporire a bogăției naționale. Prin urmare, cererea de oameni care trăiesc din salariu va crește în mod natural, odată cu sporirea bogăției naționale — și nu poate crește altminteri. De fapt, nu mărimea efectivă a bogăției naționale, ci continuă să creștere este cea care duce la creșterea salariilor aferente muncii.”
    p. 133
  59. „Servitorii, muncitorii și lucrătorii de orice fel sunt cei care alcătuiesc cea mai mare parte a acelor măreți societăți politice. Nicio societate nu poate cu adevărat să înflorească și să fie fericită, dacă majoritatea membrilor săi sunt săraci și nefericiți.”
    p. 140
  60. „Sărăcia unui an de scumpete, prin aceea că diminuează cererea de muncă, tinde să scadă prețul acesteia, în timp ce prețul mare al alimentelor tinde să-l crească.”
    p. 140
  61. „…cu cât sunt mai multe minți ocupate cu inventarea celor mai adecvate utilaje pentru executarea muncii fiecăreia dintre acestea, cu atât e mai probabil ca acestea să fie inventate. De aceea, multe dintre bunuri vor ajunge să fie produse cu atât mai puțină muncă decât înainte, încât creșterea prețului lor să fie mult mai mare decât recompensată de diminuarea cantității muncii.”
    p. 141
  62. „Să excelezi într-o profesie în care puțini sunt cei care ating măcar un nivel mediocru este un semn decisiv de geniu — sau de talent superior.”
    p. 152
  63. „Nu există om pe lumea asta care, aflat într-o stare aflat într-o stare acceptabilă de sănătate fizică și spirituală, să nu aibă partea lui de îngâmfare. Șansa de câștig este mai mult sau mai puțin supraevaluată de fiecare om, iar șansa de a pierde este mai mult sau mai puțin subevaluată de fiecare om — și nu este cântărită la adevărat sa valoare aproape de niciun om aflat într-o stare acceptabilă de sănătate fizică și spirituală.”
    p. 154
  64. „…ești cu atât mai perdant, cu cât te aventurezi să cumperi mai multe bilete. Riscă pe toate biletele dintr-o loterie, și vei pierde sigur; cu cât va fi mai mare numărul biletelor tale, cu atât te vei apropia mai tare de această siguranță.”
  65. „Desconsiderarea riscului și speranța unui succes ipotetic nu sunt la nicio altă vârstă la fel de active ca la vârsta la care tinerii își aleg profesiile.”
    p. 156
  66. „Bunurile neguțătorului nu-i aduc venit sau profit până ce nu le vinde pe bani, iar banii nu-i aduc mai nimic până ce nu-i schimbă iar în bunuri.”
  67. „Niciun capital fix nu poate produce un venit decât prin intermediul unui capital circulant.”
    p. 173
  68. „În toate țările unde există o siguranță acceptabilă, fiecare om cu o înțelegere medie se va strădui să-și folosească stocurile de care dispune, pentru procurarea ori de satisfacții în prezent, ori de profit în viitor.”
    p. 175
  69. „Raportul dintre capital și venit, pare să reglementeze peste tot raportul dintre hărnicie și lene. Oriunde predomină capitalul, prevalează hărnicia; oriunde predomină privilegiile, prevalează lenea. Prin urmare, orice creștere sau scădere a capitalului va tinde natural să ducă la creșterea sau scăderea cantității reale a hărniciei, a mâinii de lucru productive și, în consecință, a valorii de schimb a produsului anual al pământului sau al muncii dintr-o țară, adică a mărimii reale a bogăției veniturilor tuturor locuitorilor săi. Capitalurile cresc datorită cumpărării și scad odată cu cheltuielile extravagante și cu comportamentele nechibzuite.”
    p. 192
  70. „Cumpătarea și nu hărnicia, reprezintă cauza imediată a creșterii capitalului.”
  71. „Singura utilizare a banilor este aceea de a face să circule bunurile de consum.”
  72. „…cantitatea de bani care poate fi folosită anual într-o țară trebuie să fie determinată de valoarea bunurilor de consum care circulă anual în ea.”
  73. „Întrucât omul a fost destinat inițial cultivării pământului, el pare să aibă încă o predilecție pentru această ocupație primitivă.”
    p. 208
  74. „Legile adesea continuă în forță încă multă vreme după ce situația care le- a prilejuit inițial, singura care le poate face să fie rezonabile, a încetat să mai existe ca atare.”
    p. 215
  75. „Mândria omului îl face să-i placă să domine, iar nimic nu-l poate ofensa mai tare decât să fie obligat să se coboare la a-i convinge pe cei care-i sunt inferiori.”
    p. 219
  76. „Totul pentru noi înșine și nimic pentru alții, aceasta pare să fi fost, în orice epocă, preceptul malign al stăpânilor din toată lumea.”
    p. 254
  77. „Fiecare negustor sau fabricat își derivă mijloacele de trai din faptul că are nu unul, ci o sută sau o mie de clienți mulțumiți. Prin urmare, deși, într-o anumită măsură, este obligat față de fiecare dintre aceștia, el nu este dependent de absolut niciunul.”
    p. 255
  78. „Ciclicitatea obișnuită război-guvernare seacă ușor sursele bogăției, care apare doar din comerț.”
    p. 263
  79. „Cantitatea generală de muncă din societate nu poate niciodată să depășească capitalul pe care societatea îl poate utiliza.”
    p. 284
  80. „N-am auzit niciodată ca cei care au pretins că-și dedică afacerile binelui public să fi contribuit prea mult la acesta.”
    p. 287
  81. „Dacă o țară străină poate să ne aprovizioneze cu un bun mai ieftin decât putem să-l facem noi înșine, e mai bine să-l cumpărăm contra unei părți din produsul industriei noastre, folosit de așa manieră încât să fie avantajos.”
    p. 289
  82. „Monopolul frânează capitalul unei țări — oricare ar fi mărimea acestui capital, la orice moment — de la a susține cantitatea de muncă productiva pe care ar putea-o face și de la a aduce locuitorilor harnici venitul pe care l-ar putea aduce.”
    p. 313
  83. „…un profit mic de pe urma unui capital mare va aduce, în general, la venituri mai mari decât un profit mare de pe urma unui capital mic.”
    p. 315
  84. „Nicio națiune nu va renunța de bunăvoie la dominația vreunei provincii, oricât de dificil ar fi ea de guvernat și oricât de mic ar fi venitul pe care-l aduce, în raport cu cheltuielile pe care le ocazionează.”
    p. 321
  85. „Adesea, beneficiul persoanei care face nedreptatea este egal cu pierderea celui care o suferă. Invidia, răutatea sau resentimentele sunt singurele patimi care-l pot determina pe un om să-l lovească pe un altul, fizic sau în ceea ce privește reputația.”
    p. 359
  86. „O taxă nedreaptă duce la tentații mari de evazionism. Dar pedepsele pentru evazionism trebuie să fie proporționale cu tentația.”
    p. 396
  87. „Taxele sunt adesea mai împovărătoare pentru oameni decât sunt ele benefice pentru guvern.”
    p. 396
  88. „…generozitatea și ospitalitatea duc arareori la extravaganțe, pe când vanitatea duce aproape întotdeauna.”
    p. 401