Poezia lui Claudiu Komartin, într-o primă selecție în limba cehă

Někde v krajním bodě, apărut la Editura Protimluv în traducerea Libuše Valentová, aduce poezia lui Claudiu Komartin în fața cititorilor cehi. Institutul Cultural Român prezintă volumul drept prima selecție a poetului în această limbă. Apariția deschide și o întrebare care privește felul în care ne înțelegem: ce rămâne din vocea unui om atunci când cuvintele sale trebuie rostite într-o altă limbă? Anunțul ICR.

Comunicatul publicat pe 15 octombrie a anunțat două întâlniri dedicate cărții: la librăria Božská Lahvice din Praga, pe 20 octombrie, și la Fiducia din Ostrava, pe 21 octombrie. Desfășurarea întâlnirii de la Ostrava este descrisă într-o relatare publicată a doua zi de revista culturală Ostravan. Articolul consemnează discuția despre volum și lectura poetului în cadrul ProtimluvFest. Relatarea din 22 octombrie.

În spatele unei asemenea apariții se află și o muncă îndelungată de apropiere între culturi. Libuše Valentová a predat între 1980 și 2019 istoria literaturii române și cultura României la Universitatea Carol din Praga. A contribuit la lucrări despre scriitorii români și a publicat traduceri din poezia românească în reviste și antologii cehe. Prezentarea traducătoarei în programul festivalului.

Pentru a ne apropia de scrisul lui Komartin, putem porni de la limba în care au fost scrise poemele. Într-un text publicat pe blogul său la 19 iulie 2009, întâlnim aceste două versuri:

tu vii din nord unde frunzele ştiu cu totul alte cântece

— Claudiu Komartin, fragment din „Poem (despre jocul copiilor)” — textul integral pe blogul autorului.

În lectura propusă aici, distanța dintre cei doi oameni capătă și o dimensiune afectivă. Celălalt vine dintr-un loc în care până și sunetele naturii par diferite. Adresarea directă îl apropie, în timp ce imaginea frunzelor păstrează ceva din depărtarea lui. Poemul lasă loc acestei diferențe fără să simtă nevoia să o explice până la capăt.

Tocmai asemenea lucruri fac traducerea dificilă și interesantă. Cum păstrezi apropierea unei adresări? Cum redai firescul unei imagini care, explicată prea mult, își poate pierde intensitatea? Cât contează sensul fiecărui cuvânt și cât contează felul în care cuvintele se aud împreună?

Un traducător trebuie să decidă între formulări care pot păstra lucruri diferite. Una poate reda mai bine imaginea, alta ritmul sau delicatețea unei adresări. Lectura atentă începe înaintea alegerii cuvintelor: din încercarea de a înțelege ce face poemul cu limba și ce fel de întâlnire îi propune cititorului.

Nu putem evalua aceste alegeri în cazul volumului ceh fără să comparăm traducerile cu originalele. Fragmentul românesc ne oferă însă un punct concret de pornire. Putem observa o voce, o imagine și o distanță între oameni, apoi ne putem întreba cum ar putea fi păstrate într-o limbă ale cărei sunete și asocieri sunt altele.

Pentru cultura română, apariția selecției înseamnă o nouă posibilitate de lectură. Un cititor ceh poate întâlni un poem, poate căuta alte texte ale autorului și, de acolo, alte voci din literatura noastră. Relatarea unui eveniment confirmă întâlnirea, dar nu poate spune singură cât va dura această apropiere sau ce va rămâne din ea.

Pentru cititorul român, drumul poate începe chiar cu textul pe care îl are deja la îndemână. Să-l citească o dată pentru ceea ce spune și încă o dată pentru felul în care o spune. Să observe unde se oprește vocea, cui i se adresează și ce lasă nesigur. Înainte să ne întrebăm cât dintr-un poem poate ajunge într-o altă limbă, merită să vedem cât reușim să auzim noi în limba în care a fost scris.