Inteligența emoțională

Sămânța impulsurilor este o dorință arzătoare de exprimare prin acțiune.

Moștenirea genetică îl înzestrează le fiecare dintre noi cu o serie de emoții care determină temperamentul

Fiecare emoție în parte oferă o dorință distinctă de acționa; fiecare ne arată direcția cea bună în abordarea provocărilor inerente ale vieții.

Nu putem pătrunde suficient de bine în întunericul emoțiilor noastre explozive, mai ales atunci când suntem sclavii lor.

În lumea reală, nu există o inteligență mai importantă decât cea interpersonală.

Fiecare sentiment în parte are valoarea și semnificația lui. O viață lipsită de pasiune ar fi o plictiseală pe vastul tărâm al neutralității și o izolate față de bogăția vieții înseși.

Nu există un talent psihologic mai important decât a rezista la impulsuri. Aceasta e baza autocontrolului emoțional

Optimismul, ca și speranța, înseamnă un orizont de așteptare conform căruia, în general, lucrurile se rezolvă până la urmă în viață, în ciuda obstacolelor și frustrărilor.

Un optimism prea naiv poate fi dezastruos.

Orice refuz pe care îl întâmpină un agent de vânzări este o mică înfrângere. Reacția emoțională la această înfrângere este de o importanță capitală în privința capacității de a găsi o motivație suficientă pentru a continua.

Oamenii par să se concentreze mai bine atunci când li se cere mai mult decât de obicei și sunt în stare să ofere mai mult decât de obicei. Dacă li se cere prea puțin, oamenii se plictisesc. Dacă li se cere prea mult, intră în panică. Transa apare în acea zonă foarte delicată dintre plictiseală și panică.

Reușitele din domeniul creației depind de o implicare totală, care presupune un singur obiectiv.

Empatia se construiește pe conștientizarea de sine; cu cât suntem mai deschiși față de propriile noastre emoții, cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora.

În măsura în care mintea rațională înseamnă cuvinte, emoțiile înseamnă non- verbal.

Cele două păcate capitale care aproape întotdeauna duc la o respingere ar fi: încercarea de a prelua conducerea prea curând sau de a nu se sincroniza cu ceea ce îi interesează pe ceilalți.

Aikido este arta reconcilierii. Cine are în când să se bată și-a blocat legătura cu universul. Dacă încerci să îi domniei pe ceilalți, ești deja înfrânt. Noi, de fapt, învățăm să rezolvăm conflictele, și nu să le stârnim.

Fiecare emoție puternică are la bază un impuls de a acționa; stăpânirea acestor impulsuri este fundamentală pentru inteligența emoțională.

A ști să conduci nu înseamnă a ști să domini, ci a ști să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun.

Critica trebuie socotită o informație valoroasă pentru a îndrepta lucrurile, și nu un atac la persoană.

Stresul reduce rezistența sistemului imunitar cel puțin temporar, poate conservând energia, pentru că prioritatea o constituie situația urgentă imediată, esențială în supraviețuire.

Întrebările care nu-și găsesc răspuns Creează incertitudini, temeri și exagerări.

Odată ce sistemul emoțional învață ceva, pare că nu mai uită niciodată. Terapia practic te învață să-l stăpânești...

Învățarea emoțională este un proces de durată, putând să țină o viață întreagă.

Nicio însușire umană nu este mai presus de schimbare.

Dacă ai avea o perspectivă mai largă, cum at fi credința în Dumnezeu și în viața de apoi, atunci pierderea unei slujbe ar părea o înfrângere temporară.

Ceea ce duce la escaladarea conflictelor, spune Vargo, este “refuzul de a comunica, a face tot felul de supuneri, tragerea unor concluzii pripite, transmiterea unui mesaj <<puternic>> într-un fel care îl face mai dur pentru ascultători.

Conștientizarea de sine îmbracă și forma recunoașterii punctelor tari și a celor slabe, precum și o privire în perspectivă asupra sinelui, pozitivă și totuși realistă (astfel evitându-se o capcană des întâlnită, cea a încrederii exagerate în sine).

Leagănul caracterului este autodisciplina; o viață plină de virtuți, așa cum au constat filozofii de la Aristotel încoace, se bazează pe autocontrol.

Trebuie să ne controlăm - apetitul, pasiunile - pentru a face ceea ce se cuvine și a fi drepți față de ceilalți. Este nevoie de voință ca emoția să fie controlată de rațiune.

A fi în stare să muți centrul atenției de la tine însuți are avantaje de ordin social; este o cale spre empatie, spre o ascultare reală, spre o abordare a lucrurilor din perspectiva celuilalt. (...) Perceperea lucrurilor din perspectiva celuilalt ne face să scăpăm de stereotipuri și generează toleranță și acceptare a diferențelor.

Mintea emoțională (sistemul 1 - Kahneman) operează mult nai rapide decât cea rațională (sistemul 2), aruncându-se în acțiune fără a sta să cântărească măcar o clipă ce face.

Mintea rațională face legături logice între cauze și efecte, mintea emoțională nu face discriminări, găsind legături între lucruri care au vagi trăsături comune.

Convingerile minții raționale sunt simple încercări; orice dovadă nouă poate să nu mai confirme o anumită convingere și s-o înlocuiască cu una nouă — acest lucru semănând cu o dovadă obiectivă. Mintea emoțională face totuși în așa fel încât convingerile să fie foarte adevărate, descotorosindu-se de orice dovadă care demonstrează contrariul.

Atunci când o trăsătură a unui eveniment seamănă cu o amintire cu încărcătură emoțională de undeva din trecut, mintea emoțională reacționează declanșând sentimentele pe care le-a avut în momentul de care și-a amintit. Mintea emoțională reacționează față de prezent ca și cum s-ar situa în trecut.

Mintea noastră emoțională va îndemna mintea rațională spre scopurile sale și astfel apar explicațiile pentru sentimentele și reacțiile noastre - raționalizările -, justificarea lor în funcție de momentul prezent, fără înțelegerea influenței pe care o are memoria emoțională.” Astfel, putem să nu ne dăm seama ce se întâmpla de fapt, chiar dacă avem puterea și convingerea că știm exact ce se întâmplă. În asemenea momente , mintea emoțională a subjugat-o deja pe cea rațională, punând-o la treabă în folosul său.

Punctul central al fricii îl reprezintă amigdala